Învățământul se mărginea la învățarea abecedarului, catehismul și istoria sacră. Scrierea era cu litere chirilice, elevii în număr de doar de 7-8 urmau școala doar un singur an, având vârsta între 12-16 ani. Întreținerea școlii era asigurată de către locuitori și de primarul comunei care pe atunci se chema județ.

Fiind sub autoritatea mănăstirii locale, învățământul era condus de călugării de la Buna Vestire. Primul învățător a fost călugărul Gherontie. Acesta aplica pedepse prin metanii ceea ce făcea pe elevi să fugă de la școală, spunând părinților: „Ne omoară călugărul cu metaniile.”

Școala se mută în altă casă tot în satul Poiana Largului unde predă un învățător cu numele Baptist. Apoi școala se mută într-o casă veche din Gura Largului unde predau învățătorii Bicăjanu și Popescu. Reforma școlară a lui Alexandru I. Cuza în anul 1864/65 găsește școala în ființă și o declară școală de stat cu 3 clase. Școala în 1864/65 se mută în satul Poiana Teiului cu primul învățător numit de stat cu numele Gheorghe Boncescu de loc din județul Botoșani. Acesta conduce școala timp de 30 de ani până în anul 1895/96, când se mută la Hangu, unde este înmormântat.

Primele clase ale școlii Poiana Teiului datează din anul 1866. Era singura școală din comuna Călugăreni (așa se numea comuna pe atunci) și aici veneau elevi și din satele comunei Galu, acolo neexistând încă școală.

Până în anul 1898/99 școala a funcționat într-o casă sătească. Din acest an școala se mută în noul local tip „Casa Școalelor” construit din cărămidă cu două săli de clasă, antreu și cancelarie, având și atenanse: locuința directorului și casa cantinei școlare, apoi grajdurile pentru vitele învățătorilor. Localurile au fost construite sub conducerea primarului Grigore Gh. Țăranu, locuitor din Poiana Teiului care a condus comuna timp de douăzeci de ani. Tot în anii 1898-1899 s-a construit șoseaua nouă care venea de la Ceahlău pe la Gura Bistricioarei, pe malul drept al Bistriței și trecea chiar prin fața noului local de școală.

Școala a funcționat în localul ei propriu până în anul 1960 când, fiind demolată din lacul de acumulare Bicaz, a fost reconstruită în locul său de astăzi, în satul Largu la 1 km de matca râului Bistrița în satul ce azi poartă numele de Poiana Largului. Noul local s-a construit pentru 7 clase, având 4 săli de clasă, antreu, cancelarie, săli pentru materiale și atenanse.

După învățătorul Gh. Boncescu, în 1896 urmează învățătorul Dimitrie A. Focșa, până în anul 1903. Au urmat apoi doi învățători care au fost absolvenți ai școlii Poiana Teiului și anume: Gheorghe Gr. Andronic 1900 – 1906 și Dumitru Alexandrescu 1904 – 1906, apoi Tarsița Dăscălescu-Bîrsan de la 1906 la 1908; școala avea pe atunci cinci clase organizate în trei divizii cu două posturi de învățător.

Între anii 1908-1914 au condus școala învățătorii Leon Mrejeru de loc natal din Broșteni-Suceava și soția sa, Eugenia Mrejeru. Ca învățător, Leon Mrejeru era clasat între cei mai buni învățători din țară. A fost numit revizor școlar și în locul său la catedră au predat Mihai Rotaru 1909 – 1910, Gheorghe Popescu 1909 – 1910, Anton Perițeanu 1910 – 1912, apoi din nou Gheorghe Andronic între 1913 – 1919. Din 1915/16 a funcționat învățătoarea Elena Alexan, iar din 1916 până în 1954 Lucreția Grințescu-Vasiliu.

Din anul 1919 până în 1947 a condus școala învățătorul Constantin Vasiliu, natal din Boboiești – Pipirig. Soția sa, Lucreția Grințescu-Vasiliu era fiica învățătorului Neculai Grințescu care conducea școala de la Coroiu – Călugăreni, aceasta luând ființă în anul 1897.

Trebuie de remarcat activitatea didactică și socială a unora dintre învățătorii perioadei 1900 – 1940. Aceștia au contribuit la ridicarea nivelului învățământului până la cel mai înalt grad și au influențat societatea prin darul lor educativ. Au pregătit conștiințele în vederea întregirii României în hotarele ei firești și consolidarea Marii Uniri din anul 1918. Printre aceștia au fost: Gheorghe Andronic și Dumitru Alexandrescu, apoi Leon și Eugenia Mrejeru și Constantin și Lucreția Vasiliu.

Leon Mrejeru, pe lângă strălucita sa activitate didactică, a activat ca revizor școlar, ca președinte al Asociației Învățătorilor din județul Neamț, apoi ca vicepreședinte al Camerei Deputaților, deputat fiind în urmă ca prefect al județului Neamț. Observăm că, deși a deținut posturi administrative importante, a rămas învățător sărac și a murit sărac, având doar o modestă locuință în orașul Piatra Neamț.

Învățătorii Constantin și Lucreția Vasiliu, pe lângă înaltul nivel de cunoștințe ce le-au predat elevilor, au contribuit din plin la formarea simțului practic gospodăresc. Astfel în perioada 1919 – 1944 au organizat ateliere școlare de țesătorie pentru fete și gospodine în școală și ateliere de tâmplărie pentru elevi și săteni. Au crescut la școală pomi fructiferi și mulți stupi de albine, școala devenind un centru de propagare a acestor activități gospodărești. Și-au format o gospodărie personală cu 150 de pomi fructiferi și peste 50 de stupi de albine, devenind un model de gospodărie pe lângă atitudinea de buni și devotați cetățeni ai patriei. În anul 1960 s-au strămutat în București, la cei patru copii ai lor, unde au și decedat.

În perioada 1919 – 1931 au mai funcționat pe lângă cei arătați și următorii: Pantelimon I. Pantelimon, localnic, mai târziu preot la Ceahlău, Ecaterina Bejan, Vasile Chele, Gheorghe Răslescu, Aurelia Chirilescu – Chele , Ruxanda C. Bonteanu și Maria V. Crețu, Simion Alistar, aceștia toți localnici, apoi Laurența Popescu – Podoleanu, Ana Istrate și Ana Pantalon – Vlad.

Din anul 1927 până în 1958 a funcționat Filoteia P. Balan, iar din anul 1931 până în anul 1968 Ioan N. Ciucanu, localnic, ca învățător între 1931 la 1947 și profesor de limba română de la 1948 la 1968. Începând din anul 1924 prin reforma învățământului făcut de regimul liberal, sub conducerea ministrului Educației Naționale, dr. Constantin Angelescu, școala are 7 clase tot timpul până în anul 1948 când are loc reforma nouă a învățământului sub regimul democrat-popular. Este adevărat că în această perioadă, învățământul fiind condus numai de învățători fără pregătire universitară, cunoștințele erau predate la un nivel nu prea ridicat. După 1948, când la clasele 5 – 7 (gimnaziale) erau numiți profesori cu pregătire în învățământul universitar, predarea se face la un nivel lăudabil, corespunzător perioadei de dezvoltare multilaterală a patriei noastre. Între anii 1918 – 1924 școala a funcționat cu 3 posturi de învățător și începând din anul 1924 până în anul 1945 are 4 posturi cu învățători titulari, iar între anii 1945 – 1954 funcționează cu cinci posturi, în a 5-lea post fiind Cezar N. Andronic, localnic care din 1948 intră în Universitate și devine profesor în București.

Cu toate că mijloacele materiale ale locuitorilor au fost destul de restrânse, totuși s-au găsit și la noi din aceia care numai prin voința lor și prin marea dragoste de cultură au făcut studii în raport cu cerințele vremii lor și nu puțini au ajuns oameni nu numai de știință și cultură, ci și cu roluri sociale destul de înalte.

Dintre intelectualii ridicați de la această școală putem nota pe următorii în perioada 1870 – 1948: cei dintâi au fost preoții cu studiile corespunzătoare vremii lor: preotul Ion Vici – Pantelimon, preotul Grigore Grigoriu, preotul Pantelimon Grigoriu, preoții Toader și Ștefan Ștefan, Gheorghe și Vasile Coroamă, Ion Dorneanu și Gheorghe Gavrilescu, Valerie Moglan, arhiereu și vicar al Mitropoliei Moldovei și Sucevei. Au urmat apoi preoții: Cezar Gh. Andronic, Pantelimon I. Pantelimon, Teodor Borș, Constantin Gh. Coroamă, Constantin I. Grigoriu, Pavel Gh. Aflorii și Teodosie Bonteanu, acesta din urmă cu studii în Franța. Cei din urmă arătați erau cu toții licențiați în teologie.

Majoritatea acestor preoți au slujit la bisericile din comună. Unii au slujit la biserici din alte localități cum sunt: Pr. Pantelimon Pantelimon, Const. Grigoriu, Cezar Andronic, Pavel Aflorii, Teodosie Bonteanu, Valerie Moglan, Teodor Borș (Ceahlău, Botoșani, Piatra N., București, Iași).

S-au ridicat de la această școală învățători și profesori pe care-i notăm: Gheorghe N. Andronic, Dumitru Alexandrescu, foști conducători ai școlii, apoi Gheorghe Gavrilițeanu, învățător în mai multe comune din județ, apoi Vasile Achiriloaei, școala Topoliceni, Silvestru Almășanu, școala Mircești – Roman,  Simion Gr. Alistar, școala Potoci – Bicaz, Ioan N. Ciucanu, școala Poiana Largului, Angela C. Vasiliu, școala Poiana Teiului apoi la București, Filoteia G. Cerbu, Răcăuani – Bacău, Ruxanda C. Bonteanu – Bîrsan, Filioara – Neamț, Constanti I. Maftei, Grințieș, Maria I. Maftei, București, Elena I. Maftei, Piatra Neamț, Maria D. Maftei, Piatra Neamț, inspectoare, Octav M. Țăranu, Grințieș.

Absolvenți ai școlii care au ajuns profesori: Elena V. Țăranu, Piatra Neamț, Mărioara V. Țăranu, București, Maria G. Pantelimon, Iași, Mihai P. Doroftei, Borca, Corneliu A. Almășanu, Tg. Neamț, Mihai C. Vadana și Gheorghe C. Vadana, Piatra Neamț, Cezar N. Andronic, București, Stela C. Vasiliu, Pucioasa, Neculai Gv. Buium, Piatra Neamț, Constantin I. Crețu, Grigore V. Carază, Călugăreni sat, Cecilia P. Balan, Piatra Neamț.

Alți intelectuali cu studii universitare: Ioan Gr. Țăranu, avocat, mort în război, Alecu Gv. Pantelimon, avocat, mort prematur, Vasile S. Dorneanu, inginer silvic, mort în război, Iosub I. Bercu, inginer chimist – București, Strul Bercu, medic la Paris, Dumitru C. Vasiliu, ofițer, apoi inginer, București, Constantin C. Vasiliu, Ion Rusu, ofițer colonel – Timișoara, Niculai Gh. Avîrvarei, ofițer colonel Piatra Neamț, Gherghe V. Carază, inginer București, Vasile Gv. Pantelimon, subofițer Vaslui, Gheorghe If. Apintei, Bacău, Eugen S. Măgură, colonel aviator inginer la București, Niculai I. Maftei, Piatra Neamț, Emanoi I. Grigoriu, Timișoara, Carol I. Bercu, inginer, București. Grigore Tataru, subofițer, Cluj, Traian C. Dănilă, subofițer, Bacău.

Școli profesionale diferite: Neculai Gr. Andronic, P. Teiului, Nastasia S. Dorneanu, Tarcău, Rela I. Iosifescu, Piatra Neamț, Maria N. Iftimia, Piatra Neamț, Petre If. Gavriluț, Piatra Neamț, Iftimie Is. Gavriluț, Roman, Grigore I. Tănasă, preot călugăr la Durău și Sf. Munte, Gheorghe Gh. Coroamă, învățător școala Coroiu 1897, Grigore Tataru, plut. maj. Cluj.

Text din manuscrisul domnului profesor CONSTANTIN AXINTE

A selectat Alexandru Andrieş

Articolul Scrieri vechi: Date din istoricul școlii Poiana Largului apare prima dată în Ecoul muntilor.

Școala Petru Vodă a luat ființă în anul 1897 datorită faptului că preotul Gheorghe Dv. Coroamă și-a pregătit cei doi fii, unul Vasile, preot, și al doilea, Gheorghe – învățător. A dat o casă proprie de la Gura pârâului Coroiu în care să funcționeze școala nou înființată.

Primul învățător a fost, deci, Gheorghieș Gh. Coroamă. A decedat tânăr și i-au urmat învățătorii Ion Iliescu, Ion Teodoreanu, Maria Sălăgeanu, apoi Neculai Grințescu, care avea o bună pregătire de învățător și a condus această școală de la anul 1900 până în anul 1917, când s-a mutat la Izvorul Alb – Buhalnița.

   A avut cinci copii: Teodor Grințescu a studiat universitatea juridică (a mai avut încă două licențe: teologie și limbile vechi – latina, greaca și ebraica), a fost judecător și apoi avocat în București.

Al doilea copil, Eleonora Grințescu, a urmat studiile superioare de Economie Casnică la Iași, apoi s-a căsătorit la Poiana Teiului cu Grigore I. Ciucanu care era inspector financiar. Eleonora Grințescu – Ciucanu a funcționat la școala Poiana Teiului predând Economie Casnică conform legii în vigoare de atunci.

Al treilea copil, Lucreția Grințescu, a urmat Școala Normală la Iași și după ce a obținut diploma de învățătoare a venit în postul doi la școala din Poiana Teiului deoarece la Petru Vodă era un singur post de învățător.

A ajutat pe sora sa, Eleonora, în cadrul predării Economiei Casnice între anii 1917 la 1928 când Eleonora Ciucanu este numită de Minister și ia în primire Școala de Economie Casnică din Folt – Hunedoara. Soțul ei, Grigore Ciucanu, a fost numit administratorul școlii acesteia care avea 80 hectare de teren arabil și era nevoie de un organizator.

Lucreția Grințescu Vasiliu a funcționat ca învățătoare la Poiana Teiului de la anul 1915 până în anul 1953 când se pensionează. În anul 1919 s-a căsătorit cu învățătorul Constantin M. Vasiliu.

Al patrulea fiu al lui Neculai Grințescu a fost Eugen Grințescu, care s-a făcut învățător și a funcționat la școala Petru Vodă, apoi la școala Poiana – Grințieș până la pensionare.

Al cincilea fiu al lui Neculai Grințescu a fost Emil Grințescu, care a studiat medicina în țară, apoi la Paris în Franța. A rămas la Paris.

După plecarea lui Neculai Grințescu au mai funcționat la școala Petru Vodă pe rând: Neculai Blăgescu, Ion Stoilă, apoi Pantelimon Pantelimon, localnici din Largu.

În anul 1912 vine ca preot paroh Ion N. Petrescu de loc din Humulești. El avea și diploma de învățător, după legile vremii respective, și a funcționat la școala Petru Vodă cu un singur post de la 1912 până în anul 1926, când pleacă la Humuleștii lui Creangă, locul său natal.

Preotul învățător Petrescu a clădit între anii 1922 la 1925 un local nou de școală, din lemn, după planul școlilor de atunci, având trei săli de clasă, cancelarie, antreu și pridvor. Localul acesta a fost folosit până în anul 1973, când se demolează.

Învățătorul preot Petrescu a fost un bun gospodar. Între anii 1918 la 1920 a construit pe pârâul Largu, sub Petru Vodă, un fierăstrău de tăiat butuci de lemn în scânduri de diferite grosimi. Fierăstrăul era acționat de apa pârâului Largu și a funcționat până în 1925 când în urma unor ploi torențiale a fost scos din uz datorită creșterii apelor.

În anul 1923 s-a înființat la această școală postul doi de învățător. Au funcționat în acest post: Gheorghe Herlea și Maria Fărcășanu. În anul 1919 – 1920 învățătorul director Petrescu a fost concentrat ca preot în Regimentul 15 Dorobanți, care fusese în campanie la Budapesta, iar în locul său a funcționat ca suplinitor maiorul aviator Constantin Dumitru, de loc din Borca, acesta având concediu pe acest an din cauza unei căderi cu avionul.

Din anul 1925 vine în postul doi învățătoarea Ana Apetroaiei din Ceahlău și în anul 1928 se căsătorește cu Ion Ursu de loc din Hangu, care din 1926, la plecarea învățătorului preot Petrescu la Humulești, vine în postul de director al școlii. În anii 1923 la 1926 a funcționat pe postul doi preotul Constantin Coroamă, localnic, care avea și diploma de învățător. El a predat între anii 1926 la 1944 și religia în această școală, după dispozițiile statale de atunci.

Învățătorii Ana și Ion Ursu au funcționat până în anul 1968, când se pensionează, școala rămânând fără învățători calificați. Ion Ursu a condus școala ca director din 1926 până în 1968. A stăruit și s-au înființat clasele gimnaziale V-VIII în anul 1960.

La 1 octombrie 1968 a fost transferat aici pe postul de director și profesor la clasele V-VIII Ioan Ciucanu de la școala Poiana Teiului, care, fiind strămutat în 1960 cu gospodăria sa din cauza lacului de acumulare Bicaz, și-a făcut locuință în satul Petru Vodă. A fost transferat în interesul serviciului, fiind lipsă de cadre calificate, afară de Stela Mihăilă, care își luase licența în filologie în anul 1968 și a fost numită la Petru Vodă.

Ioan Ciucanu a funcționat ca director și profesor de istorie și limba franceză până în anul 1972, când se pensionează, dar este reținut de Inspectoratul Școlar Neamț să funcționeze ca pensionar. A predat până în 1975, când se retrage.

Notăm pe unii profesori care au funcționat după înființarea școlii cu opt clase în 1960. Între anii 1960 la 1968, ca profesori suplinitori: Elena Bezem – Păvăleanu, Aurica Manole – Naghi, Ion Irimia, Ion Ropotică, Vasile Vîju, Emilia Lițu profesor stagiar, Florica Alămîie, Grigore Tanasă, Petronela Mihăilău, Elena Chiruța – Florea, Pantelimon Naghi, Vasile Timan, Tudorache Mohorca.

Notăm acum pe profesorii titulari cu studii universitare în perioada 1968 la 1989: Ion Fendrea, Laura Jurcă – Păvăleanu, Stela Mihăilă – Axinte, Constantin Axinte, Constantin Păvăleanu, localnic, care a luat direcția școlii în 1972 de la Ioan Ciucanu care s-a pensionat.

Din anul 1957, când școala aceasta a început a avea trei și apoi patru posturi, au funcționat ca învățători titulari, în afară de familia Ursu, următorii: Paraschiva Chiorbeja – Ursu, Mariana Erhan – Dobrotă, Cezar Andronic, Mircea Florea, Ion Stache, Ion Tucu și cei care sunt și în anul 1989. Ana Dorneanu – Andrușcă, localnică, Constantin Vadana, localnic, Elisabeta Gheorghiu – Vadana, care a venit în postul învățătoarei titulare Viorica Chiorbeja, căsătorită Gheorghiu și transferată la  Topoliceni Galu. Tot în perioada 1957 la 1975 au funcționat următorii învățători suplinitori, având doar bacalaureatul: Pompilia Bezem – Dascălu, localnică, Olga Timofte, localnică, Florentina Țăruș, Gheorghe Coroamă, localnic, Ana Suvăcuț, Elena Chiruța – Florea, localnică, Ion Buftea, Elena Gheorghiu, Gheorghe Ricea, Elena Luța, Ioana Bouar, Elena Timofte, localnică, Florentina Sîrbu și Lazăr Andrușcă, localnic, Ana Suvăcuț, Maria Conuț, Nicolae Trofiu, Elena Pîntea.

În anul 1989 funcționează aici profesorii calificați: Constantin Păvăleanu, Laura Păvăleanu, localnici, Constantin Axinte, Stela Axinte, Maria Păvăleanu și Maria Tomescu. Între 1920 la 1989 au mai funcționat: Ion Irimia, Ion Tenohrea, Maria Fărcășanu – Romanescu, Gheorghe Andrușcă, Rada Pavel, Ioana Geană, Cecilia Spătaru, Maria Niță, Georgeta Lăzărescu.

La clasele I-IV, pe trei posturi, funcționează învățătorii calificați: Ana Andrușcă, Constantin Vadana și Elisabeta Vadana, localnici.

Între anii 1970 la 1975 au funcționat aici ateliere școlare de lemnărie și croitorie, după ordinul Ministerului Învățământului și au făcut serviciul de predare maiștrii: Fănică Gherasim – Agapie la croitorie, iar la lemnărie Dumitru Macovei.

În anul 1973, prin sprijinul și directa preocupare a profesorului Naghi din Galu, care pe atunci era primarul comunei noastre, s-a demolat vechiul local din lemn al școlii, care era necorespunzător, și s-a clădit din cărămidă noul local, cu două rânduri, având suficiente încăperi pentru cele opt sau zece clase.

În vremea conducerii școlii de Nicolae Grințescu am arătat pe fiii săi ce studii și funcții au avut. În timpul cât a funcționat ca învățător preotul Petrescu, s-a pregătit cu studii teologice și de academie Constantin Gh. Coroamă care a ajuns preot și învățător cu diplomele respective, predând la școală religia în anii prevăzuți de forurile superioare școlare.       Între anii 1925 la 1968 au făcut studii superioare următorii: Octavian Ursu, fiul învățătorului cu același nume, care a devenit inginer silvic, luând conducerea Ocolului Silvic Galu – Neamț. Vasile Dorneanu a făcut liceul, apoi Academia de Studii Comerciale, luându-și licența în această specialitate. Actualmente este diplomat comercial al Statului Român. Grigore Tanasă a urmat cursuri tehnice, apoi Facultatea de Filosofie din București.

Vom numi pe cei cu facultăți: Vasile Florea, profesor în Bucovina, Panaite Constantin cu licență în matematică și Mihai Cozma, tehnician la Săvinești. Unii au servicii în comună.

A consemnat Alexandru ANDRIEŞ

Articolul DIN ISTORICUL ȘCOLII PETRU VODĂ, FOSTA COROIU apare prima dată în Ecoul muntilor.

         Ioan Ciucanu s-a născut în satul Poiana Teiului și fost elev al învățătoarei Lucreția N. Grințescu-Vasiliu între anii școlari 1915 – 1920 la școala din sat.

Și-a luat diploma de învățător în iunie 1927 și, după legea școlară în vigoare atunci, a fost obligat să funcționeze în ținuturile alipite timp de doi ani, rezervându-i-se post în județul Neamț la școala din satul Popești, comuna Farcașa. A fot numit de Ministerul Învățământului în Transilvania la școala cu clasele I-VII din satul Sânmihaiul de Pădure, județul Mureș, unde a predat în anii școlari 1927 – 1929, adică doi ani după legea respectivă. A făcut serviciul militar un an, din august 1929 până în august 1930, iar la 1 septembrie 1930 a venit la școala cu patru clase și un post din satul Popești – Farcașa, unde a predat până la 31 august 1931. La 1 septembrie 1931 se transferă în satul natal Poiana Teiului pe postul patru, unde funcționează ca învățător la clasele I-IV și V-VII ale școlii din Poiana Teiului până în august 1948.

Prin legea școlară din 2 august 1948, școala aceasta a fost obligată a avea clasele V-VII gimnaziale cu predarea limbilor străine și cu profesori calificați pentru aceste clase. Ioan Ciucanu, pe lângă diploma de învățător, avea cele opt clase de liceu cu bacalaureatul și a fost chemat la revizoratul școlar Neamț și prezentat la o comisie de examinare pentru profesorii ce vor preda la clasele V-VII gimnaziale. A reușit la acest examen și a fost numit profesor de limbă română la școala Poiana Teiului, apoi a fost trimis la facultatea de filologie din Iași, unde în urma cursurilor frecventate, a luat licența de profesor calificat pentru clasele gimnaziale. A predat limba română, limba franceză și istoria la clasele V-VIII, de la 1 septembrie 1948 până la 2 octombrie 1968.

Între anii 1947 – 1960, Ioan N. Ciucanu funcționează ca director al școlii Poiana Teiului, iar între 1960 – 1968 al școlii Poiana Largului.

În conformitate cu legea școlară din anul 1948, stabilindu-se clasele V-VII drept clase gimnaziale cu predarea limbilor străine și cu profesori calificați pregătiți în universități existente, școlarii care locuiau la o depărtare mai mare de 5 km de școala Poiana Teiului puteau fi primiți în internatul școlar care a luat ființă în octombrie 1948, putându-se caza 40 de elevi, cu hrană trei mese pe zi. Internatul a fost ajutat, în ceea ce privește masa, de către Stat prin Primăria locală, Banca de Stat și Administrația Financiară, precum și de cooperativa locală. Internatul a funcționat în toți anii de la 1948 la 1960, fiind organizat și condus de directorul școlii, Ioan Ciucanu. La strămutarea populației după terminarea lacului de acumulare Bicaz, internatul s-a desființat în anul 1960.

Aprovizionarea se făcea direct de către profesorul Ciucanu, luându-se cele necesare de la Uniunea Cooperației Raionale Hangu, apoi din diferite unități comerciale de stat din Piatra Neamț, aprovizionarea fiind interzisă de lege de la particulari. Plățile se făceau de Ioan Ciucanu prin virament la Banca de Stat din Ceahlău.

În anul 1960, odată cu strămutarea populației din satul Poiana Teiului, localurile școlii arătate mai sus s-au demolat, materialele folosindu-se la construirea noului local la școala de „Tip 8 clase”. Școala s-a construit în satul Poiana Largului, la un kilometru distanță de viaductul Poiana Teiului, lângă șoseaua ce merge spre Târgu Neamț, în aceeași circumscripție școlară. Constructorii noului local au fost tehnicienii lucrători ai viaductului Poiana Teiului conduși de inginerul Maiorescu, cel care a procurat și unele materiale noi, necesare.

Lucrările au fost conduse și supravegheate de profesorul Ioan Ciucanu. Construcția noului local s-a efectuat de la 1 septembrie la 31 decembrie 1960, iar la 7 ianuarie 1961 cursurile s-au început în școala nouă, care are patru săli de clasă, cancelarii, antreuri și magazii. Costul lucrărilor și al noilor materiale a fost de 168.000 lei și a fost achitat de Regiunea Bacău sub conducerea președintelui Ștefan Boboș, suma aceasta primindu-se de lucrătorii arătați mai sus, prin semnarea de către profesorul Ioan Ciucanu la Banca de Stat din Piatra Neamț în urma recepției lucrării în februarie 1961.

La 1 octombrie 1968, Ioan Ciucanu a fost transferat de la școala Poiana Largului la școala cu opt clase din Petru Vodă pe postul de director și profesor la clasele V-VIII. El își făcuse deja locuința în satul Petru Vodă, fiind strămutat în 1960 cu gospodăria sa din cauza lacului de acumulare Bicaz. A fost transferat în interesul serviciului, fiind lipsă de cadre calificate, afară de Stela Mihăilă, care își luase licența în filologie în anul 1968 și a fost numită la Petru-Vodă.

În școala de opt ani Petru Vodă, profesorul Ioan Ciucanu a funcționat ca director și profesor de istorie și limba franceză la clasele V-VIII de la 2 octombrie 1968 până la 31 august 1972, când se pensionează, apoi este numit de Inspectoratul Școlar Neamț să predea în continuare la clasele V-VIII și a funcționat până la 31 august 1975, când se retrage.

Profesorul Ioan Ciucanu a activat la post și catedră de la 1 septembrie 1927 până la 31 august 1975, neîntrerupt timp de 47 de ani. În numerele următoare vă vom prezenta mici fragmente din cele scrise de eruditul profesor de la „Crucea Văilor”. 

Alexandru ANDRIEŞ

Articolul Un profesor de la „Crucea Văilor” – Ioan Ciucanu apare prima dată în Ecoul muntilor.