„Și-n vremea cât s-au cununat

S-a-ntins poporul adunat

Să joace-n drum după tilinci:

 Feciori, la zece fete, cinci,

Cu zdrăgăneii la opinci

Ca-n port de sat.”

George Coșbuc – Nunta Zamfirei

Despre nunți s-a scris mult, și se va mai scrie, dar noi, prin intermediul acestui articol, dorim să aducem la lumină o tradiție peste care s-a așternut praful sau poate că noi l-am lăsat să se așeze. Pentru cei care poate nu știu ce înseamnă meseria de vornic reamintim: „Vornicul este un bărbat respectabil din zonă, care știe bine tradițiile și-i ajută pe nuntași să respecte obiceiurile, iar rolul lui este esențial în buna desfășurare a nunții. Astăzi, acest termen a fost înlocuit de unul contemporan: maestul de ceremonii”.

În articolul precedent al lunii decembrie 2022 am prezentat o parte din „Orațiile de nuntă”, după cum ne-a povestit personajul, Ilie Mârcă, cel care cu dragoste pentru semenii săi a împlinit ritualul nunților așa cum dicta datina odinioară. Interlocutorul nostru alunecă pe patina timpului, iar cu bucuria reîntoarcerii în trecut își amintește de parcă ar fi fost ieri…

Alaiul de nuntași în frunte cu vornicul, mirele și „druștele” sau domnișoarele de onoare sunt poftiți în casa miresei, pentru a fi serviți cu băuturi și mâncăruri alese după care conducătorul nunții rostește:

„Ascultați! luați aminte

La vreo câteva cuvinte:

Care-n cărți stau scrise

Iar astăzi trebuie zise.

Când Dumnezeu cu cuvântul

A făcut cerul și pamântul

I-a dat podoabe mărețe

Și destulă frumusețe.

Pământul umplut cu vite

În feluri deosebite

Marea și apele toate

Cu pești fără număr luate

Vrând să-mplinescă

Fapta cea Dumezeiască

Întinzând Sfântă Mâna

Spre Adam din țărână.

Și văzând că nu e bine

Să fie omul de sine

Somn trimise la dânsul

Și făcu dintr-a sa coastă

Pe Eva noastră.

De aceea fiii acuma

Lasă pe tată, lasă pe mumă

Și doi cu doi se adună

Să trăiască împreună.

Că așa voiește Dumnezeu

Și Legea poruncește:

-Copii! vă cer buna-cuvântare

Da-vă Domnul sănătate

Și zile îndelunate

Da-vă stare de avere

Izvor de lapte și miere

Da-vă prunci, feciori și fete

Da-vă și inimă bună

Să vă iubiți împreună!”

După aceste urale, întreg alaiul pornește spre Căminul Cultural din localitate. Acesta era ornat cu crengi de brad agățate în cuie, cu panglici subțiri de hârtie creponată, beteală sau baloane. Mâncarea era pregătită la casa mirelui, se tăiau cele mai frumoase exemplare de viței, găini, porci, iar gospodinele găteau cele mai gustoase bucate, vinul, rachiul și apa de la fântână hidratau mesenii acompaniați de lăutari. Horele, sârbele portul popular și bucuria oamenilor însuflețeau petrecerea. Să nu credeți că străbunii nu știau să petreacă!

Închinatul se începea de la nuni, așezați în capul mesei, apoi se trecea pe la fiecare familie în parte. Nașii primesc câte un pahar de vin, câte un prosop traditional țesut de mireasă. Ceilalți nuntași primesc câte un pahar de vin cu care închină cu mirii. În timp ce fiecare închină paharul și-și urează reciproc diferite urări, lăutarii cântă o melodie știută, îndrăgită de nuntaș sau improvizată, cu versuri legate de profesie, obiceiuri sau slăbiciuni, stârnind de cele mai multe ori veselia mesenilor. Exemplificăm:

Pentru un pădurar:

„Rău mă dor picioarele

Tot trecând pâraiele

Și numărând cioatele

Sau făcând procesele.

Ferice de pădurar

Toată ziua prin lăstari

Cu geanta plină de bani.

Cine dă un pol mai mult

Scoate bradul din pământ

Îl așteaptă mândrele”

Un moment deosebit al petrecerii îl reprezenta”dansul găinii”. După ce mesenii au jucat pe ritmurile muzicii populare servind din bucatele alese; urmează un moment aparte care astăzi nu se mai obișnuiește în zona noastră. Tortul miresei nu exista, acesta fiind înlocuit de o găina pregătită la cuptor cu tot felul de mirodenii, care trebuia „dansată” de către vornicul nunții în mijlocul unei hore în timp ce nașele de cununie îi luau voalul miresei înlocuindu-l cu un batic sau naframă, vreme în care vornicul rostea această chiuitură:

Chiuitura găinei

„Foaie verde de să fiu

Faceți-mi loc să viu!

Cu găina pajura să i-o dau lu nană-sa

Pară-mi-se nu știu unde

Nașa mare un s-ascunde,

De la o masă împodobită c-ar mânca găină friptă

Eu găină nu ț-oi da

Până nu m-oi săruta

Și nici nașa nu-i de piatră

Să nu mă sărute-o dată!

Că găina-i grasă tare

Cu slănină pe spinare

Și-o caută pe nașa mare

Găina-i împănată în Grințieș gătată

Îi găină de poveste

Cârâie și duhănește

Hu iu iu găină sură

Asarî erai în șură

Și s-o dus ca să se ouă

Fără opt di n-o fost nouă

Ș-acuma-i la nașă-n gură”

În aceste clipe mirele se va apropia de platou tăind găina în bucăți pentru a fi servită de către nași. Acest moment simboliza sfârșitul nunții.

„Acum luxul este prea mare, oamenii de azi sunt dominați de stres, iar asta îi duce spre pierzania tradițiilor, a valorilor, a autenticului. Mie mi-a plăcut viața și-am știut să o trăiesc; am știut să mă bucur din toată inima de ceea ce avem, iar acum îmi dau seama cât de bogat am fost sufletește. Îmi amintesc cum în zilele de sărbătoare ne adunam cinci-șase perechi de gospodari și stăteam la bufetul de la Bradu fără să știm ce este acela stres, povestind fiecare de ale noastre, ne ceream ajutorul și ne sfătuiam în toate cele. Unde mai vezi acum așa ceva?” Sunt gânduri mărturisite cu nostalgie și regret de către povestitorul nostru, dl. Ilie Mîrcă.

„Adevărata nuntă are loc în inimă, și nu în sala de bal, biserică sau sinagogă. Este alegerea pe care o faci- nu numai în ziua nunții, ci o dată și încă o dată – iar această alegere se vădește în felul cum îți tratezi soțul ori soția.”(Barbara de Angeli).

Roxana GABOR TĂNASE

Articolul Vornic la peste 4000 de nunți (II) apare prima dată în Ecoul muntilor.