„Și-n vremea cât s-au cununat
S-a-ntins poporul adunat
Să joace-n drum după tilinci:
Feciori, la zece fete, cinci,
Cu zdrăgăneii la opinci
Ca-n port de sat.”
George Coșbuc – Nunta Zamfirei
Despre nunți s-a scris mult, și se va mai scrie, dar noi, prin intermediul acestui articol, dorim să aducem la lumină o tradiție peste care s-a așternut praful sau poate că noi l-am lăsat să se așeze. Pentru cei care poate nu știu ce înseamnă meseria de vornic reamintim: „Vornicul este un bărbat respectabil din zonă, care știe bine tradițiile și-i ajută pe nuntași să respecte obiceiurile, iar rolul lui este esențial în buna desfășurare a nunții. Astăzi, acest termen a fost înlocuit de unul contemporan: maestul de ceremonii”.
În articolul precedent al lunii decembrie 2022 am prezentat o parte din „Orațiile de nuntă”, după cum ne-a povestit personajul, Ilie Mârcă, cel care cu dragoste pentru semenii săi a împlinit ritualul nunților așa cum dicta datina odinioară. Interlocutorul nostru alunecă pe patina timpului, iar cu bucuria reîntoarcerii în trecut își amintește de parcă ar fi fost ieri…
Alaiul de nuntași în frunte cu vornicul, mirele și „druștele” sau domnișoarele de onoare sunt poftiți în casa miresei, pentru a fi serviți cu băuturi și mâncăruri alese după care conducătorul nunții rostește:
„Ascultați! luați aminte
La vreo câteva cuvinte:
Care-n cărți stau scrise
Iar astăzi trebuie zise.
Când Dumnezeu cu cuvântul
A făcut cerul și pamântul
I-a dat podoabe mărețe
Și destulă frumusețe.
Pământul umplut cu vite
În feluri deosebite
Marea și apele toate
Cu pești fără număr luate
Vrând să-mplinescă
Fapta cea Dumezeiască
Întinzând Sfântă Mâna
Spre Adam din țărână.
Și văzând că nu e bine
Să fie omul de sine
Somn trimise la dânsul
Și făcu dintr-a sa coastă
Pe Eva noastră.
De aceea fiii acuma
Lasă pe tată, lasă pe mumă
Și doi cu doi se adună
Să trăiască împreună.
Că așa voiește Dumnezeu
Și Legea poruncește:
-Copii! vă cer buna-cuvântare
Da-vă Domnul sănătate
Și zile îndelunate
Da-vă stare de avere
Izvor de lapte și miere
Da-vă prunci, feciori și fete
Da-vă și inimă bună
Să vă iubiți împreună!”
După aceste urale, întreg alaiul pornește spre Căminul Cultural din localitate. Acesta era ornat cu crengi de brad agățate în cuie, cu panglici subțiri de hârtie creponată, beteală sau baloane. Mâncarea era pregătită la casa mirelui, se tăiau cele mai frumoase exemplare de viței, găini, porci, iar gospodinele găteau cele mai gustoase bucate, vinul, rachiul și apa de la fântână hidratau mesenii acompaniați de lăutari. Horele, sârbele portul popular și bucuria oamenilor însuflețeau petrecerea. Să nu credeți că străbunii nu știau să petreacă!
Închinatul se începea de la nuni, așezați în capul mesei, apoi se trecea pe la fiecare familie în parte. Nașii primesc câte un pahar de vin, câte un prosop traditional țesut de mireasă. Ceilalți nuntași primesc câte un pahar de vin cu care închină cu mirii. În timp ce fiecare închină paharul și-și urează reciproc diferite urări, lăutarii cântă o melodie știută, îndrăgită de nuntaș sau improvizată, cu versuri legate de profesie, obiceiuri sau slăbiciuni, stârnind de cele mai multe ori veselia mesenilor. Exemplificăm:
Pentru un pădurar:
„Rău mă dor picioarele
Tot trecând pâraiele
Și numărând cioatele
Sau făcând procesele.
Ferice de pădurar
Toată ziua prin lăstari
Cu geanta plină de bani.
Cine dă un pol mai mult
Scoate bradul din pământ
Îl așteaptă mândrele”
Un moment deosebit al petrecerii îl reprezenta”dansul găinii”. După ce mesenii au jucat pe ritmurile muzicii populare servind din bucatele alese; urmează un moment aparte care astăzi nu se mai obișnuiește în zona noastră. Tortul miresei nu exista, acesta fiind înlocuit de o găina pregătită la cuptor cu tot felul de mirodenii, care trebuia „dansată” de către vornicul nunții în mijlocul unei hore în timp ce nașele de cununie îi luau voalul miresei înlocuindu-l cu un batic sau naframă, vreme în care vornicul rostea această chiuitură:
Chiuitura găinei
„Foaie verde de să fiu
Faceți-mi loc să viu!
Cu găina pajura să i-o dau lu nană-sa
Pară-mi-se nu știu unde
Nașa mare un s-ascunde,
De la o masă împodobită c-ar mânca găină friptă
Eu găină nu ț-oi da
Până nu m-oi săruta
Și nici nașa nu-i de piatră
Să nu mă sărute-o dată!
Că găina-i grasă tare
Cu slănină pe spinare
Și-o caută pe nașa mare
Găina-i împănată în Grințieș gătată
Îi găină de poveste
Cârâie și duhănește
Hu iu iu găină sură
Asarî erai în șură
Și s-o dus ca să se ouă
Fără opt di n-o fost nouă
Ș-acuma-i la nașă-n gură”
În aceste clipe mirele se va apropia de platou tăind găina în bucăți pentru a fi servită de către nași. Acest moment simboliza sfârșitul nunții.
„Acum luxul este prea mare, oamenii de azi sunt dominați de stres, iar asta îi duce spre pierzania tradițiilor, a valorilor, a autenticului. Mie mi-a plăcut viața și-am știut să o trăiesc; am știut să mă bucur din toată inima de ceea ce avem, iar acum îmi dau seama cât de bogat am fost sufletește. Îmi amintesc cum în zilele de sărbătoare ne adunam cinci-șase perechi de gospodari și stăteam la bufetul de la Bradu fără să știm ce este acela stres, povestind fiecare de ale noastre, ne ceream ajutorul și ne sfătuiam în toate cele. Unde mai vezi acum așa ceva?” Sunt gânduri mărturisite cu nostalgie și regret de către povestitorul nostru, dl. Ilie Mîrcă.
„Adevărata nuntă are loc în inimă, și nu în sala de bal, biserică sau sinagogă. Este alegerea pe care o faci- nu numai în ziua nunții, ci o dată și încă o dată – iar această alegere se vădește în felul cum îți tratezi soțul ori soția.”(Barbara de Angeli).
Roxana GABOR TĂNASE
