Vom descoperi împreună puterea credinței și curajul Părintelui Nicolae Grebenea, într-o întâlnire despre memorie, jertfă și înviere lăuntrică.

Invitați speciali: Dr. Ist. Corneliu Ciucanu, Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan, Pr. Mihai Mărgineanu și scriitorul Liviu Apetroaie.
Intrarea este liberă!

Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm de o după-amiază plină de lumină și mărturie!

Articolul După Piatra-Neamţ şi Blaj, urmează Iaşi apare prima dată în Ecoul muntilor.

Reprezentanţii celor două instituţii  vor deschide simpozionul: Arhim. Petroniu Marin – Starețul al Mănăstirii Pângărați, Senica Turcanu – Șef al Muzeului de Istorie a Moldovei –  Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași,  Costică Asăvoaie şi Cosmin Niţă, Arheologi – Muzeul de Istorie a Moldovei – Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași.

Programul manifestării va încerca să respecte următoarele repere orare:

Se va lansa numărul al III-lea al revistei „Acta Pangratia” şi vor fi urmărite cu viu interes comunicările ştiinţifice ale contributorilor aparţinând unor instituţii (sau cercetători independenţi) dintre cele mai diverse: Institutul Patrimoniului Cultural Chişinău, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, București, Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, Institutul de Istorie „A. D. Xenopol, Academia Romană – Filiala Iași etc. Chestiunile cercetate sunt diverse, dar în limitele temei, şi se vor constitui într-un nou anuar la fel de valoros ca cel ce va fi prezentat anul acesta.

Succes tuturor celor care şi-au unit eforturile sub semnul muzei Clio într-un loc mirific şi plin de profunzime românească şi creştină!

Articolul Simpozionul Naţional „Istorie şi patrimoniu ecleziastic” – ediţia a IV-a, Pângăraţi, 9-10 mai 2025 apare prima dată în Ecoul muntilor.

Potrivit principiilor afirmate în Constituţie, la 6 iulie 1866 Adunarea Constituantă votează legea electorală, sancţionată şi promulgată la 28 iulie şi publicată în “Monitorul Oficial” din 30 iulie 1866, ce anula regimul electoral impus la începuturile constituţionalismului românesc de prevederile Convenţiei de la Paris şi de legea electorală din 1864. Această lege electorală,”care din punct de vedere al votului universal era un regres în comparaţie cu legea lui Cuza”, împărţea în patru colegii corpul electoral acreditat să desemneze alegerea deputaţilor şi în două colegii electoratul care alegea senatorii. Criteriul de bază în împărţirea pe colegii a electoratului era venitul funciar. La colegiul I erau înscrişi alegătorii cu un venit funciar de cel puţin 300 galbeni, din colegiul II, cei cu venit cuprins între sumele de 100 şi 300 galbeni. În colegiul III-al oraşelor- intrau comercianţii, industriaşii şi toţi cetăţenii ce contribuiau la buget cu minim 80 de lei. Tot aici se regăseau pe listele de alegători membrii profesiunilor liberale, ofiţerii în retragere, profesorii şi pensionarii statului, care erau scutiţi de cens. Colegiul IV încorpora pe toţi cetăţenii care plătesc un impozit cât de mic şi nu făceau parte din celelalte trei colegii. Această prevedere viza categorii sociale şi profesionale diverse ce nu se încadrau în algoritmul de cens, etalat mai sus, sau în excepţiile prevăzute la colegiul III. Un astfel de exemplu îl constituiau în primul rând preoţii dar şi diaconii, vânzătorii ambulanţi, meseriaşii, ţăranii posesori de loturi de pământ. La colegiul IV votul era indirect, astfel că 50 de alegători desemnau un reprezentant care, alături de ceilalţi delegaţi convocaţi la reşedinţa districtului, alegea un deputat. Condiţiile de candidatură pentru Camera Deputaţilor se limitau la calitatea de cetăţen român, domiciliat în România, şi la cea de vârstă, respectiv minim 25 de ani împliniţi. Deputaţii erau scutiţi de cens dar trebuiau să beneficieze plenar de drepturile lor civile şi politice. Altfel spus, persoanele respective să nu intre nicicum sub incidenţa unei hotătâri judecătoreşti cu aspect penal, sau să nu fi făcut obiectul unei sentinţe judecătoreşti privind declararea falimentului sau instituirea unui sechestru asupra bunurilor mobile şi imobile. Lege electorală din 1866 impune districtul ca unitate administrativ-electorală. Districtele se confundau din punct de vedere teritorial cu judeţele.

Dacă Statutul dezvoltător al lui Cuza impunea ca preşedintele Adunării şi un vicepreşedinte al Senatului să fie numiţi de către domnitor, iar preşedintele Corpului Ponderator era desemnat în persoana mitropolitului primat, prin legea fundamerntală de la 1866 preşedinţii şi vicepreşedinţii celor două Camere erau aleşi prin votul direct al deputaţilor şi senatorilor. Membrii de drept ai Senatului erau desemanaţi mitropoliţii şi episcopii eparhioţi cât şi prinţul moştenitor de la vârsta de 18 ani, dar cu drept de vot de la împlinirea vârstei de 25 de ani. Influenţa domnitorului era vădit diminuată în determinarea componenţei Senatului. Astfel, el nu avea dreptul să numească nici un senator întrucât aleşii erau desemnaţi prin vot de către membrii a două colegii distincte, în condiţiile respectării limitei de vârstă (40 de ani) şi de cens (800 de galbeni). Erau scutiţi de cens ex-preşedinţii şi ex-vicepreşedinţii celor două Camere, foştii deputaţi participanţi la cel puţin trei legislaturi, ofiţerii superiori (generali şi colonei) ce-şi exercitaseră funcţia cel puţin trei ani, foştii miniştri, agenţi diplomatici, şi magistraţi cu activitate bogată şi deţinători de funcţii importante în aparatul de justiţie. De asemenea, erau dispensaţi de cens posesorii unor diplome de licenţă sau doctorat, care profesaseră timp cel puţin de şase ani. Totodată, cele două Universităţi, de la Iaşi şi Bucureşti, prin aşa numitele colegii universitare aveau dreptul promovării câte unui  reprezentant în Senat.

Sistemul electoral cenzitar şi capacitar impus la 1866 asigura, după cum s-a mai spus, interesele speciale ale burgheziei şi marilor proprietari de pământ, dar dezvăluia şi o substanţială lipsă de cultură politică a societăţii româneşti, specifică tranziţiei spre statul de drept şi spre ordinea democraţiei parlamentare. Clasa politică şi intelectualitatea românească au sesizat  limitele legislaţiei electorale adoptate odată cu înscăunarea principelui Carol dar, totodată, au fost conştienţi de precaritatea exerciţiului democratic şi imaturitatea corpului electoral. Această opinie era împărtăşită, de altfel şi de analiştii politici ai vremii, care remarcau fără echivoc principiile democratice generoase statuate în Constituţia noastră de la 1866 deşi, sub aspect electoral,  amendau împărţirea pe colegii a corpului electoral. După o analiză mai atentă aceştia realizau oportunitatea colegiilor. În acest sens, omul politic şi publicistul belgian Emile de Laveleye, profesor la Universitatea din Liége şi autorul lucrării memorialistice En Roumanie. Souvenirs de voyage (Bruxelles, 1886) dezvăluia faptul că legea fundamentală a statului român „garantează cetăţenilor, în mod categoric, toate libertăţile” şi că „reproduce, aproape cuvânt cu cuvânt, constituţia belgiană”. Mare prieten al României, Emile de Laveleye a susţinut hotărât cauza independenţei României, iar cu prilejul unei călătorii în România, i-a cunoscut pe C. A. Rosetti, D. A. Sturdza, P.S. Aurelian, vizitând redacţia ziarului „Românul”, principala tribună de presă a liberalilior.  Impresionat de întâlnile şi discuţiile avute cu barbaţii politici români, interesat de evoluţia legislativă şi instituţională a societăţii româneşti, profesorul belgian observă, totuşi, limitele regimului electoral. Cu siguranţă, explicaţiile oamenilor politici pe care i-a vizitat l-au determinat să înţeleagă sensul existenţei colegiilor. În consecinţă, Emile de Laveleye declară că „nu cunoaşte nici o altă constituţie mai liberală, iar „împărţirea pe colegii pare arbitrară, dar se justifică poate prin instrucţia şi capacitatea politică încă limitate”.

(Va urma)

Dr. Corneliu CIUCANU

Articolul Evoluţie constituţională şi regim electoral în România modernă (1859-1884) – (II) apare prima dată în Ecoul muntilor.

„Constituţia cărvunarilor” era elaborată de boierimea mică şi mijlocie, proclamând principii necunoscute până atunci Ţărilor Române: libertate individuală, a muncii, comerţului, egalitatea în faţa legii, respectarea proprietăţii etc. Marea boierime a preluat iniţiativa de reformă a micii boierimi, astfel redactându-se(cu sprijinul puterii protectoare Rusia) „Regulamentele Organice”. Acestea înlăturau o serie de instituţii şi practici feudale şi creau un aparat de stat modem, cu un climat propice dezvoltării noului. Regulamentele statuau principiul separării puterilor în stat:

* Legislativă, încredinţată unei adunări obşteşti;

* Executivă, exercitată de domnitor ajutat de un sfat administrativ extraordinar(6 membri) şi un sfat alcătuit din trei membri;

* Judecătorească, organizată pe baze moderne.

În domeniul administrativ au fost create departamente şi înfiinţate servicii publice specializate: au fost menţinute privilegiile, răspunderea solidară în sistemul de încasare a dărilor şi a aplicat un aspru regim coercitiv pentru asigurarea stabilităţii ţăranilor (li s-a impus „robia clăcii”).

Au fost desfiinţate numeroasele categorii fiscale, vămile interne, fixată o capitaţie unică, organizate meseriile şi constituită miliţia naţională. în ansamblu, Regulamentele Organice au contribuit la producerea unor transformări profunde în Principate, grăbind momentul unirii Moldovei cu Ţara Românească; instituţiile politice erau aproape identice şi se garanta cetăţenia comună pentru locuitorii lor.

În timpul revoluţiei de la 1848-1849 în Ţara Românească, programul „Proclamaţia de la Islaz” a fost declarată temporar Constituţie de către guvernul provizoriu, urmând ulterior a fi redactată o Constituţie care să înlocuiască programul revoluționar de la Islaz, însă înfrângerea revoluţiei a pus capăt acestor idealuri îndrăzneţe. Criza internaţională din 1853 care a culminat cu războiul Crimeei (1853-1856) şi victoria Imperiului Otoman, susţinut de Franţa şi Marea Britanie împotriva Rusiei a adus din nou Principatele în atenţia marilor puteri.

În acest context a fost redactată „Convenţia de la Paris” din 1858, care prelua atributele unei Constituţii şi prevedea:

* câte o Adunare legislativă pentru fiecare Principat;

*  Comisie Centrală;

*  Curte de Casaţie comună;

* câte un Domn pentru fiecare Principat

Unirea din 1859 a instaurat o nouă ordine politică în Principatele Române, însă noul stat naţional trebuia să parcurgă etape hotărâtoare pe calea unificării şi consolidării legislative. Baza juridică internaţională era Convenţia de la Paris care fixa o organizare separată pentru fiecare dintre cele două ţări, deşi dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza întrunea o premisă esenţială pentru realizarea unificării totale  conform programului politic al Adunărilor ad-hoc de la 1857. Pe de altă parte, deşi se recunoştea aproape unanim caracterul novator şi generos al Convenţiei, aceasta stabilea o serie de norme electorale limitate care, la rândul lor, menţineau exlusivismul electoral şi posibilitatea unor reprezantanţe cu majorităţi conservator-retrograde covârşitoare. În condiţiile în care puterea legislativă era exercitată de Adunări dominate de elemente conservatoare ce se opuneau lărgirii dreptului de vot şi împroprietăririi, dar şi din cauza numeroaselor fricţiuni şi inadvertenţe între Al.I. Cuza, liberalii-moderaţi şi liberalii-radicali, reformele democratice substanţiale nu s-au putut realiza decât după lovitura de stat de la 2 mai 1864. Practic problema agrară şi cea electorală erau într-o clară interdependenţă şi au constituit, nu odată, mărul discordiei şi baza polemică între principalele fracţiuni politice din ambele principate. În acest cadru amintim că măsurile luate în favoarea ţărănimii  de către M. Kogălniceanu în timpul guvernării sale din Moldova (1860-1861) şi care pregăteau sensibil reforma agrară de mai târziu au condus la căderea sa de la putere, iar peste Milcov, guvernul Ştefan Golescu a fost înlăturat de majoritatea reacţionară, în 1861, tot sub motivul intenţiei liberalilor de a obţine împroprietărirea şi a adopta o nouă lege pentru lărgirea dreptului de vot. În replică, majorităţile din cele două Adunări au încercat să impună în 1861 un proiect de lege rurală de extracţie conservatoare, proiect ce a fost chiar aprobat de Comisia Centrală. Aşadar, actul de la 2 mai, organizat împotriva oligarhiei tulburătoare care se opunea reformelor a permis o nouă abordare a chestiunii rurale şi a celei electorale. Odată cu decretul de dizolvare al Adunării, domnitorul şi guvernul au prezentat ţării textul Statultului dezvoltător al Convenţiei de la Paris şi proiectul noii legi electorale.” Domnitorul Cuza primea puteri sporite, fiind prevăzut faptul că „ domnul are singur iniţiativa legilor”. Statutul prezentat naţiunii de către domn şi guvern preciza faptul că legislativul se subordona Domnului, acesta având iniţiativa legilor şi drept de veto asupra proiectelor de legi adoptate de Adunare.

Poporul era chemat să valideze noua stare de fapt prin participarea la plebiscitul programat pentru zilele următoare. Din punct de vedere electoral, noul sistem cataloga alegătorii în două categorii: direcţi şi indirecţi sau primari. Alegătorii primari erau contribuabili de la sate care plăteau minim 48 de lei impozit, contribuabilii din oraşele mici, cu 3000-15 000 de locuitori, ce plăteau un impozit de 80 de lei şi cei din oraşele cu peste 15 000 de suflete, care plăteau contribuţie anuală de 110 lei. Ei îşi alegeau delegaţii care, la rândul lor votau prin vot secret la reşedinţa de judeţ. Alegătorii direcţi erau cei ce plăteau o contribuţie de cel puţin patru galbeni, erau ştiutori de carte şi aveau vârsta de 25 de ani.  În această categorie intrau şi intelectualii şi pensionarii ce aveau pensie de cel puţin 2000 de lei pe an. Sub aspectul eligibilităţii, legea electorală prevedea că pot fi aleşi cetăţenii în vârstă de cel putin 30 de ani, contribuabili la bugetul de stat cu cel puţin patru galbeni. Excepţie făceau profesorii, institutorii, preoţii, liber profesioniştii, licenţiaţii şi pensionarii, beneficiari ai unei rente anuale de 2000 de lei. Legea electorală gândită de Kogălniceanu şi Cuza asigura o altă bază electorală, mult mai largă şi mai dinamică pentru grupările de nuanţă liberală şi democratică (moderaţi sau radicalii roşii) slăbind sensibil bazinul electoral tradiţional al formaţiunilor “albe”, de sorginte conservatoare. Dacă potrivit prevederilor electorale ale Convenţiei de la Paris, în Moldova aveau drept de vot 1700 de persoane, iar în Muntenia 2000, noua lege electoarală a lui Cuza Vodă a lărgit corpul elecoral, deşi nu semnificativ.

Legea rurală, prin care au fost împroprietăriţi aproape jumătate de milion de ţărani cu 1 654 964 ha, iar alţii 60 651 au primit loturi pentru case şi grădină, a avut consecinţe determinante pe plan economic, social şi politic. Împroprietărirea oferea un imbold economico-social ţăranilor şi totodată impunea o conştientizare cetăţenească şi naţională pentru un important segment al populaţei rurale, ridicat la rangul de contribuabil şi automat la cel de alegător.

(va urma)

Dr. Corneliu CIUCANU

Articolul Evoluţie constituţională şi regim electoral în România modernă (1859-1884) – (I) apare prima dată în Ecoul muntilor.

Prin strădania domnului profesor doctor Daniel Dieaconu, două dintre caietele jurnal ale Părintelui Nicolae Grebenea au ajuns să poată fi citite de publicul larg.

Totul a început acum trei ani, când, cu binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu, și sfinția sa trăitor al suferințelor din lagărele de concentrare și reeducare comuniste, s-a început munca de redactare a caietelor părintelui Grebenea. A durat ceva… au existat reticențe, au existat laude, au existat critici… dar a existat și înțelegerea faptului că orice adevăr trebuie scos la iveală, că trebuie să luăm din curajul mărturisirii marilor ”martiri” cu zeci de ani în închisori.

Angajamentul pentru tipar, prefața și postfața, au fost luate în grijă de domnul Viorel Neculau, un om dedicat cărții și istoriei în special, directorul editurii Cetatea Doamnei, Piatra Neamț. Volumul a primit o Predoslovie, câteva considerații de ordin istoric, un cuvânt de încheiere, dar și o apologie a părintelui Țuțuianu, care l-a cunoscut personal. Chiar dacă, poate unele considerații nu sunt pe placul unora sau altora, volumul cuprinde puncte de vedere… cuprinde modul cum unii sau alții au văzut lumea și adevărul istoric de atunci, iar cititorul are libertatea de a alege, de a fi sau nu acord, însă nu va putea să nu aprecieze, cultura, curajul, hotărârea, patriotismul și multe alte calități ale părintelui Grebenea.

Un asemenea eveniment nu putea rămâne fără o preocupare pentru prezentare de amploare către publicul larg. O sală arhiplină am găsit cu toții la Conferința de lansare de la Centrul Ecumenic Durău. La fel s-a întâmplat și la Conferința de lansare de la Biblioteca ”G.T. Kirileanu” – Piatra Neamț. Părintele Grebenea a fost pus de către vorbitori în contextul istoric al epocii, au fost evocate suferințele din închisorile comuniste, presiunile organelor de securitate, puternica rezistență anticomunistă din Neamț, personalități nemțene care au fost în temnițe, în special părintele Iustin Pârvu.

Un om într-un context istoric extrem de dificil, părintele Grebenea a trăit într-o perioadă în care istoria românească a trecut prin carlism, fascism, comunism… Pentru oricine putea să fie un moment de derută totală. Totuși, aceste personalități, care au avut ca reper crucea creștină și neamul românesc, au găsit puterea să nu cadă în capcanele manipulatoare, cu toate riscurile inerente ce i-au dus la grele suferințe. Toate acestea nu au fost determinate doar de forțe interne, ci puterile și contextul european a influențat mersul istoric de la noi din țară, conceptele, luptele de dominare, ambițiile de conducere, dependențele. Multe dintre aceste date au fost subliniate în extrem de bine documentatele discursuri de către cercetător științific, doctor, Corneliu Ciucanu, de la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană al Academiei Române, filiala Iași.

Istoria rezistenței de pe Valea Bistriței a fost evocată de către domnul profesor Dorel Rusu, din Poiana Teiului, foarte preocupat de cei ce au suferit în timpul comunismul.

Din zecile de interviuri cu cei ce au suferit, din sutele de cărți și documente studiate, din experiența de viață, domnul profesor are un puternic cuvânt de spus pe tematica rezistenței anticomuniste din zona Piatra Neamț – Poiana Largului – Borca.

Impresionante au fost cuvintele și povestirile părintelui Țuțuianu, care l-a cunoscut personal pe părintele Grebenea, au fost prieteni și colegi în Piatra Neamț. A evocat foarte multe dintre cele ce părintele le-a spus în jurnal, dar și alte întâmplări, pe care părintele Grebenea le-a evitat sau nu a considerat important să le scrie. Asistența nu a putut să nu fie marcată de multitudinea de informații, de dedesubturi ale anchetelor securității, de alte explicații ale unor întâmplări, de implicări ale unora de partea sau împotriva organelor de control comuniste.

Rugăciunea părintelui Grebenea, bunătatea sa, firea iertătoare, a fost subliniată de domnul Alistar, care l-a cunoscut personal pe părintele Grebenea. Rugăciunea și respectul pentru cei ce au suferit, păstrarea credinței în vremuri de restriște, sunt câteva dintre mențiunile părintelui protopop de Ceahlău, Ioan Cuțuhan.

Personal am evidențiat capacitatea personalităților ca Pr. Grebenea, Pr. Iustin Pârvu și altele, de a atrage și coagula oameni în jurul lor, de a se face iubiți și respectați de către ceilalți, și acest lucru fără a manipula sau a folosi fel de fel de tertipuri de influență ca alții. Părintele Iustin avea la ușa sa permanent, zeci și zeci de oameni… Nu îi trimitea nimeni acolo, nu îi obliga nimeni să stea, să aștepte, ci îi cuprindea și atrăgea sufletul lor care dorea mângâierea… și de cele mai multe ori o obțineau, cu siguranță… căci astfel se explică de ce reveneau mereu. Părintele Iustin, este cel care scotea de la căpătâiul lui un os luat din Râpa Robilor, din cimitirul de la Aiud, din gropile comune în care erau aruncați cei ce mureau ca martiri în închisori și, fiind robi ai regimului comunist, nu era tolerată legătura cu familia și, de cele mai multe ori, nici înmormântarea creștinească. Acel os, acea parte a omului care a trăit în suferință și care nu apucase să se prefacă în pământul din care a fost luat, era prezentată de părintele Iustin, mie personal, ca un odor de mare preț, ca sfintele moaște: ”Ia Cristi, miroase, vezi cum supură mir… ia și miroase… acesta a fost prețul plătit de ei pentru credință și neam și Dumnezeu i-a răsplătit pentru martiriul lor”.

Un copil, Alexandru, în momentul în care a luat în mână caietul scris de mână de părintele Grebenea, un caiet simplu, A5, cu o copertă de plastic, neagră, îngălbenit de vreme, a exclamat surprinzător: ”Ce moale și catifelat e!”. M-am mirat de această expresie… și nu am înțeles-o atunci. Povestea aceasta pe care am trăit-o, am înțeles-o mult mai târziu… atunci când mă gândeam că am avut același sentiment și la fel am reacționat și eu, la înmormântarea părintelui Iustin, atunci când i-am sărutat mâna și aceeași reacție am avut: ”Ce moale și catifelată e… nu a murit, ci doarme”.

În Neamț, rezistența anticomunistă a fost, poate, mai ferventă decât oriunde altundeva. Un cuib de păsări rămâne ani la rând în același loc, la fel devotamentul pentru credință și neam rămâne… rămâne acolo, alături, se răspândește în locurile prielnice. ”Cu tine începe totul!” este expresia părintelui Iustin atunci când unul ca mine era dezorientat…

Părintele Grebenea, părintele Iustin, Grigore Caraza… sunt câțiva care ne apar în fața ochilor ca făclii ale Evangheliei hristice într-o lume… plină de mistere…

Cristian VATAMANU

Articolul PREOT NICOLAE GREBENEA – O FĂRÂMĂ DE ISTORIE ÎN „CAIETELE JURNAL” apare prima dată în Ecoul muntilor.