Dincolo de rezultatul sportiv, însă, în spatele acestor meciuri de baraj se află o poveste mult mai importantă: povestea unor oameni determinați, inimoși și profesioniști, care au transformat brandul local Cimentul într-o emblemă a orașului Bicaz și, poate, într-unul dintre puținele simboluri care au reușit să pună localitatea pe harta sportivă a județului Neamț.

Cimentul Bicaz a dominat categoric acest sezon. Echipa a defilat practic în campionat, terminând competiția cu un avans de 15 puncte față de următoarele clasate, cu un golaveraj impresionant și cu una dintre cele mai solide apărări. Cimentul Bicaz este campioana județului Neamț, iar chiar dacă promovarea nu a fost obținută, această echipă merită toate aplauzele și aprecierile.

Artizanul acestei performanțe este Cristi Luca, antrenorul și finanțatorul formației, omul care a reușit să renască echipa din aproape nimic. Prin perseverență, muncă, sacrificiu, ambiție și dorință de performanță, Cristi Luca a demonstrat că se poate construi fotbal chiar și într-o perioadă în care resursele financiare sunt tot mai limitate.

Povestea Cimentului Bicaz nu este despre ratarea promovării, ci despre oamenii care au crezut în această echipă și au făcut sacrificii pentru ca ea să existe.

Motorul acestei formații, Cristi Luca, merită toate aprecierile, însă în spatele său se află o echipă de oameni fără de care această performanță ar fi fost mult mai greu de realizat. Un rol esențial îl are doamna Liliana Pintilie, mama antrenorului Cristi Luca și administratorul stației Petrom din Bicaz. Implicată în numeroase proiecte sociale, aceasta și-a găsit timp să mobilizeze oamenii din Bicaz și din împrejurimi pentru a susține echipa atât la meciurile de acasă, cât și la deplasări. Pentru partida retur de la Pașcani, implicarea dumneaei a fost exemplară. A pus la dispoziția suporterilor un autocar și un microbuz, astfel încât aproximativ 60 de bicăjeni să poată face deplasarea gratuit pentru a fi alături de echipă.

Pentru ca deplasarea să fie una memorabilă, suporterii au beneficiat de apă, plăcinte, gustări reci și alte produse necesare unei astfel de călătorii. Fiecare participant a primit inclusiv o geantă termică pentru păstrarea băuturilor la o temperatură potrivită. De asemenea, galeria a fost dotată cu vuvuzele, care au făcut ca prezența bicăjenilor să fie remarcată pe stadion.

Din păcate, contrastul dintre organizarea de la Bicaz și cea de la Pașcani a fost evident. La intrarea în municipiul Pașcani, autocarul care transporta galeria oaspete a fost oprit de un echipaj de poliție, care a intenționat să sancționeze șoferul pentru presupuse încălcări ale unor norme rutiere privind tonajul. Deși organizatorii aveau obligația de a asigura escortarea galeriei până la stadion, acest lucru nu s-a întâmplat inițial. În cele din urmă, echipajul de poliție a escortat autocarul până la stadion. Situația nu s-a oprit aici. Suporterii bicăjeni au fost direcționați către o altă intrare a stadionului, fiind nevoiți să înconjoare stadionul și să ,,înoate” prin  iarba necosită și să ajungă într-un sector de tribună aflat într-o stare precară. Cu toate acestea, oamenii au rămas civilizați și și-au găsit locuri pentru a urmări meciul în condiții decente.

La scurt timp, un grup de jandarmi a intrat în zona galeriei, deși nu exista niciun incident, încercând mutarea suporterilor într-un sector mai puțin accesibil. Refuzul acestora a dus la discuții tensionate, iar începutul partidei a fost umbrit nu de rivalitatea sportivă, ci de intervenția oamenilor de ordine. Un moment regretabil a fost atitudinea unui jandarm cu grad de căpitan, care, într-un mod lipsit de tact și respect, i-ar fi spus unui membru al galeriei că „este de la țară”, afirmație care a riscat să provoace un conflict. În cele din urmă, jandarmii s-au retras, iar galeria Cimentului Bicaz și-a susținut echipa pașnic, civilizat și cu pasiune.

Pe teren, partida a avut două reprize diferite. Prima parte a fost echilibrată, cu două echipe care s-au studiat reciproc, însă repriza secundă a aparținut gazdelor. CSM Pașcani s-a dezlănțuit și a înscris de trei ori. Cimentul Bicaz a reușit golul de onoare în ultima fază a meciului, partida încheindu-se cu scorul de 3-1 pentru gazde.

Lăsând la o parte episoadele legate de organizare, trebuie spus că CSM Pașcani a obținut promovarea pe merit. În același timp, Cimentul Bicaz merită respect pentru faptul că nu a cedat și a luptat până la final, pierzând cu demnitate. Poate că, într-un viitor în care condițiile vor fi mai bune, Bicazul va ajunge acolo unde îi este locul: în fruntea fotbalului nemțean.

Cu un antrenor pasionat precum Cristi Luca, cu un susținător necondiționat în persoana doamnei Liliana Pintilie și cu o bază sportivă care poate deveni un punct important pentru comunitate, Cimentul Bicaz are toate ingredientele pentru a continua această poveste. Prin oameni precum Cristi Luca și prin puterea fotbalului de a uni comunități, Bicazul și întreaga zonă montană a județului Neamț pot deveni un reper important pe harta sportivă a județului și, de ce nu, a României.

   Marius Coșerariu

Articolul CIMENTUL BICAZ PIERDE PROMOVAREA, DAR CÂȘTIGĂ RESPECTUL: Povestea unei echipe renăscută din pasiune și sacrificiu apare prima dată în Ecoul muntilor.

Născut la 18 iulie 1956 în Târgu Neamț, va împlini 67 de ani în vară, Constantin Adam a ajuns la Bicaz în 1976, după ce a absolvit școala de subofițeri de miliție, cum era pe atunci și a fost repartizat la Bicaz. Are 4 copii, dintre care Cristina îl ajută în activitatea de la club. Soția sa, Rodica, a lucrat la fabrica de ciment și datorită ei a început cu sportul la club.

„Mi-a plăcut atletismul, iar apoi oamenii au văzut că sunt serios și care au vrut, m-au urmat. Am acum foști atleți care au și ei copii, unii încă aleargă. Răutate este în orice domeniu, oamenii pot cârcoti, dar eu fac pentru mișcare, pentru plăcerea de a face sport. Cei care fac performanță merg la cluburi mari, care le oferă condiții de pregătire, de viață. Păi și Piatra-Neamț se plânge că n-are sportivi seniori. Este greu! Înainte altfel stăteau lucrurile. În 1994 aveam o grupă de 10 copii, iar 4-5 fete erau foarte bune sportive și le asigurau de aici mâncare, gențile pentru deplasări, treninguri, cuie pentru pantofii sport – încă le mai am. Acum, mai adaptăm pantofii, mai înlocuim cuiele… ce să facem, e greu cu sportul”.

„Așa a început dragostea de mișcare”

Despre vremurile de început prof. Constantin Adam vorbește fără regrete.

„După ce am terminat școala de subofițeri de miliție, în 1976, am fost repartizat la Bicaz și aici am rămas. Erau alte vremuri. Mergea varul, mergea azbocimentul, fabrica de la Bicaz funcționa foarte bine. Era acolo o sală de popice renumită, echipa era în Divizia A. Așa am început, cu popice, cu alergarea. Echipa Cimentul de atletism era în Divizia C și m-am lipit de ei. Au fost concursuri la Dinamo, la Piatra-Neamț, cu ocazia diverselor sărbători naționale, dar nu numai. Așa a început dragostea de mișcare. Erau multe concursuri pentru elevi, Crosul Uniunii Tineretului Comunist, UTC-ul, ajungeai până în faza națională dacă erai bun. Și era la Roman un grup foarte bun de atleți, ai domnului Constantin Nehoiu, profesor de sport, și ei mă cam băteau, fiindcă făceau maratoane, semimaratoane, erau buni. Eu, pe locul 3, pe 4. Îmi amintesc că o dată m-am calificat, m-am dus la Brăila și m-au găsit că sunt legitimat la Voința Piatra-Neamț. «Băi, tu n-ai voie, ești legitimat!». Concurau doar amatori și m-au scos. M-a eliminat președintele Federației de Atletism, un domn de pe la noi, de la Negrești, domnul Firea. În septembrie 1989 am fost la primul meu maraton, la Sibiu, apoi am început să antrenez copii și am devenit instructor sportiv. Secția noastră este afiliată la Federația Română de Atletism din 1994, de fapt reafiliată, că ar fi fost și înainte”.

Povestea vieții sale de sportiv se îmbină cu povestea clubului Cimentul Bicaz, un loc de unde au plecat mari sportivi.

„Clubul nostru sportiv a luat naștere odată cu fabrica de ciment, prin anii 1960. Ar fi avut și secții de atletism și de box, este în monografia orașului Bicaz. Era domnul Radulian, cel care a făcut atletism înaintea mea aici. Erau multe competiții pe-atunci. Olimpiada Elevului Cimentist pe care o făcea domnul profesor Constantin Adamescu. Știți că înainte de ‘90 erau multe fabrici de ciment în țară: la Târgu Jiu, la Alejdiu, la noi, la Câmpulung Moldovenesc, pe la Cluj parcă. Toate aveau licee de profil și făceau olimpiade. Aici la Bicaz eu am prins două olimpiade. Era foarte frumos, fiindcă se făcea pe mai multe domenii: sportiv, artistic, pe meserii. Înainte de ‘89 sportul era de interes national. Mi-amintesc că după ultima olimpiadă s-a pus problema să se facă echipă de handbal la Bicaz, pentru Divizia B. Ei, așa am început și colaborarea cu cluburile și antrenorii din Piatra-Neamț și mai aduceam sportivi care concurau pentru liceele din zonă. După domnul Adamescu, care a făcut handbal, am venit eu din 1994. Primul legitimat am fost eu. Erau discuții atunci, dar dacă nu erai legitimat, nu puteai merge în competițiile FRA. Acolo întâlneai greii, te înfruntai cu ei, știai unde te afli. Erau Galațiul, Iașiul care aveau atleți mari. Dar atunci se pregăteau mai ales pentru europene, pentru mondiale, acolo era interesul. Acum, poți merge oriunde, plătești taxa, te încadrezi în barem, dai o declarație pe proprie răspundere și participi”.

„Important e că acești copii fac sport”

În toți acești, Constantin Adam a și pregătit sportivi, dar a și participat la diverse competiții. Când vorbește de realizările atleților săi și ale celorlalți sportivi renumiți se însuflețește imediat și-i strălucesc ochii, dar devine extrem de sobru și modest când vine vorba de ale lui.

„Am participat și la competiții de veterani, între timp am pregătit copiii. Am avut chiar o bună colaborare cu CS Ceahlăul Piatra-Neamț, înainte de asta și cu domnul profesor Ilie Popescu, de la LPS Piatra-Neamț, mi-a fost un bun îndrumător, cu atleta Iulia Olteanu, fostă Negură, de la Ceahlăul, și cu domnul Dan Cojocaru de la aruncarea greutății. Apropos, este fetița asta, Adina Fârțală – ea e din Bicazu Ardelean și învață la Colegiul de Informatică – de la noi a plecat! Este legitimată la clubul Ceahlăul și a luat 3 medalii de aur anul trecut, la disc, greutate și ciocan, e o sportivă foarte bună. Îmi doresc să câștige o medalie anul acesta la Festivalul Olimpic al Tineretului Sportiv European! Tot de la noi a plecat și Gheorghiță, a fost în lotul national de handbal, a fost ridicător, a jucat la Relonul, la Galați. Și Costel Enache, fotbalist la Ceahlăul, și luptătorul Mihai Cișmaș, doamna Garoafă de la canotaj. Avem mulți sportivi mari de aici din Bicaz. Eu am fost la multe alergări la viața mea, dar… nu le-am contabilizat. Vă dați seama, am venit aici în 1976, iar de prin 1980 am tot concurat… le-am pierdut șirul”.

Se ocupă de copiii care vor să facă sport și a rămas la clubul Cimentul Bicaz, fiindcă își dorește ca tot mai mulți tineri să se îndrepte spre sport. Printre ei sunt și din cei care promit performanță și el îi pregătește, deşi știe că-i va pierde într-o zi. Este fericit la gândul că a pregătit un campion, iar de-a lungul vieții a adunat câteva nume ajunse mari. Atletismul este un sport în sine, dar și baza de pregătire în multe sporturi individuale și de echipă.

„Am pregătit mulți copii de-a lungul timpului. Asta fac eu! Ca voluntar, nu iau nici un ban de la părinți. La deplasări ne mai ajută Primăria, sponsorii. Fiica mea, Cristina, m-a ajutat în toți acești ani, a făcut și ea karate în tinerețe, mai venea la club aici să se antreneze și s-au lipit și copiii de ea, a mers și la concursuri de cros, apoi m-a ajutat și pe partea de comunicare, tot ce înseamnă să fii vizibil în online. Este și mama unei fetițe care mă ajută, doamna Maria Roșu, este asistentă medicală la spital și ne ajută cu examenele medicale ale copiilor. Am 12 copii în grupă acum, 7 sunt legitimați la FRA, clubul plătește taxa anuală de legitimare. Sunt copii de la clasa a II-a și până la clasa a X-a. Avem multe participări cu rezultate foarte bune în competiții, inclusiv anul trecut. Important e că acești copii fac sport, nu contează dacă iau medalii sau nu, dar se desprind de telefoane și fac sport”. 

Această grupă este relativ nou formată, după pandemie, cu sprijinul asociației „Bicazul Nostru” care a organizat o competiție de alergare pe stadion și apoi câțiva copii și-au dorit să rămână la clubul Cimentul Bicaz. „Am copii micuți, acuma, dar e bine pentru ei să facă sport. După ce-i formezi, mă refer la fete mai ales, de prin clasa a VIII-a e mai dificil să-i păstrezi, că e vârsta adolescenței. La băieți, ei pe urmă aleg jocuri: handbal, fotbal, ei vor mușchi, nu mai vor să muncească, cum e la atletism”.

„La 60 de ani, a mai urcat o data pe podium!”

Discuția cu prof. Constantin Adam a avut loc la stadion, în sala care ține loc și de vestiar, și de sală de pregătire în sezonul rece, și de depozit pentru materialele și echipamentele sportive. Într-un oraș mic, cum este Bicazul, oameni inimoși ca prof. Constantin Adam se zbat ca sportul să supraviețuiască. Un perete plin cu poze ilustrează istoria sportului din Bicaz. Gazda ne arată atleții pe care i-a pregătit – Ionuț Husariu, unul din cei mai buni alergători montani din țară, Nicu Macarie, Ramona Țuțuianu, ne povestește amintirile trezite de imaginile de la competițiile la care a participat de-a lungul timpului.

Materialul intergral poate fi citit în Mesagerul de Neamț aici.

Cristina IORDACHE

END

Articolul Constantin Adam, un om care și-a dedicat viața sportului apare prima dată în Ecoul muntilor.