Îmi amintesc cu emoție de vremurile în care am început să scriem articole pentru revista Catharsis. Eram elev la Şcoala Generală din Grințieș și descopeream, cu uimirea copilului pasionat, magia tehnologiei. O simplă dischetă 💾, o bucățică de plastic cu o folie ascunsă în interior, putea să transporte idei, texte și imagini. Uneori, din joacă, ridicam clapeta metalică doar ca să aud sunetul mecanic pe care îl făcea. Nu atingeam niciodată suprafața sensibilă – știam că acolo se ascundea „comoara”: munca noastră.
Procesul de creare era o aventură în sine. La nevoie decupam fotografii, dar de cele mai multe ori foloseam poze făcute de profesorul de istorie, pasionat de drumeții pe munți. Îmi amintesc cum își lua aparatul foto, performant pentru acea vreme, și surprindea de pe Ceahlău peisaje care îți tăiau respirația. Le aducea apoi la școală, iar noi le lipeam atent pe pagină și le xeroxam, pentru ca totul să arate cât mai bine. Alteori, încercam primele noastre „aranjări” pe calculatoarele noi venite, care acum par piese de muzeu.
Nu eram singur în această aventură. Alături de mine erau colegii mei, Oana și Andrei, cu care făceam echipă, și Magda, mereu entuziasmată și cu un calm doar al ei, care ne aducea echilibrul necesar atunci când lucram cu febrilitate. Împreună trăiam bucuria descoperirii și a creației, cu sentimentul că eram doar noi, creația noastră și timpul în care trăiam. Era un prezent plăcut, intens și aparent continuu.
Îmi amintesc cât de mult s-a muncit la prima pagină a revistei – structură care, în mare parte, s-a păstrat și astăzi. Motto-ul ales atunci, „… și Moldova nasc oameni” (Miron Costin), mi-a rămas mult timp întipărit în minte. L-am redescoperit mai târziu, în anii de Seminar, la Muzeul lui Mihail Sadoveanu de lângă Mănăstirea Neamț. Era scris mare, deasupra ușii dintre biroul scriitorului și camera de odihnă. Am simțit atunci o mândrie aparte – pentru că auzisem și interiorizasem aceste cuvinte încă din copilărie. Astăzi, încă le port cu mine, indiferent de controversele privind felul cum au fost scrise sau .
Mă bucur să văd cât de mult a evoluat această revistă și îl felicit pe inițiator pentru perpetuarea ei peste ani. Catharsis nu a fost niciodată doar o revistă – ci începutul unei călătorii, al unui spirit viu mereu prezent.
Dex-ul spune despre catharsis: „Purificare a spiritului cu ajutorul artei prin participare intensă la fenomenul artistic.”
Să fie oare acesta motto-ul meu în viață? Trăiesc oare acest catharsis în viața mea?
Sunt fericit că am trecut prin Teologie și că acum mă bucur de Artă. Sunt bucuros că am îmbrățișat multe lucruri noi și am întâlnit mulți oameni buni și maeștri răbdători și am reușit să ies din orice doctrină care mă împiedica să fiu eu însumi. Să trăiești în afara fricii este cel mai mare câștig. Fii tu, fii sincer, fii bun; ești extraordinar. Tu decizi, tu alegi. Tu ești sursa. Și nu uita, lumea este o reflexie a ta.
Corpul nostru este atât de ascultător, dar mintea il conduce cu gândurile ei. Depinde de noi, de dorința noastră si de nivelul nostru de înţelegere, cum vrem să fim. Așadar, cu toții putem trăi acest catharsis, fiecare în felul său – nu neapărat să luăm termenul ad literam, ci să-l trăim prin orice formă de creaţie care ne place, ne reprezintă și ne înalță spiritul. Cu alte cuvinte tu îți creezi tot ceea ce se întâmplă in viața ta. Ca sa răspund la întrebare, da, îl trăiesc in viața mea in mod continuu. Acest lucru mă face să sărbătoresc bucuria și reușita, oricât de mică ar fi si sa fiu recunoscător. Fie si o pagina xeroxata cu imagini decupate. (rade).
Ne trebuie constanță – exact ca și cum am repeta o piesă la teatru, o Arie dintr-un spectacol de operă sau o repetiţie la Căminul Cultural din Grinţieş pentru serbările de iarnă. Tot așa și cu gândurile noastre și cu ceea ce dorim să creăm pentru noi: prin repetare, răbdare și perseverență, ele se cristalizează și prind viață, la fel a fost si cu revista noastră. La mulţi ani, revista Catharsis!🥂
