duminică, septembrie 8
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

Născut în Tulcea în 1980, Ciprian Boju s-a îndreptat spre o carieră în construcţii, activând, de altfel, în acest domeniu prin firma proprie. Dar nu despre abilităţile sale inginereşti vom vorbi şi nici despre Tulcea. Ci despre comuna Ceahlău, unde locuieşte cu familia sa, şi despre Asociaţia Culturală „Florile Ceahlăului” pe care o conduce. A făcut cursuri de coregrafie în ţară şi străinătate şi ansamblul creat de el este cu adevărat profesionist. Este format din tineri de pe întreaga Vale a Muntelui. Participările la festivaluri şi concursuri au fost numeroase şi la fel şi premiile. A participat la toate ediţiile Festivalului Haiducilor Grinţieş, fiind o prezenţă îndelung aşteptată. Asociaţia face permanente primeniri cu tineri dansatori, angrenând în activităţi coregrafice zeci de copii.

A organizat un simpozion ce s-a desfăşurat în luna iunie 2022 în parteneriat cu Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, intitulat „ZESTREA MOLDOVEI” şi care a adus în judeţul Neamţ, comuna Ceahlău, staţiunea Durău, marcante personalităţi culturale de pe întreg teritoriul României.

Un alt mare proiect a fost realizarea unui Festival Tabară Etnoculturală Internaţională în staţiunea Kranevo din Bulgaria în Iulie 2022, unde au participat şase sute de tineri români şi străini.

Activitatea sa coregrafică, premiile, implicarea în activităţi de-a lungul anilor a sute de tineri îl recomandă, din punctul de vedere al revistei „Ecoul Munţilor”, drept PERSONALITATEA LUNII!

 

 

Share.

Leave A Reply