Pe Constantin Almașanu l-am cunoscut din povestirile fiicei lui, Aglaia, care își amintea de tatăl ei ca despre o icoană vie. A fost un gospodar de seamă al satului Poiana Largului. Prin atitudinea și inteligența sa, prin glumele și poveștile pe care le spunea, el a rămas viu, atât în amintirea sătenilor care l-au cunoscut, cât și în a celor mai tineri, care au auzit de el mulți ani după ce nu a mai fost printre noi.
S-a născut în anul 1900 și a trăit 77 ani. A studiat 5 clase în satul Poiana Teiului, care mai târziu a fost strămutat. Era înalt și voinic, iar îmbrăcămintea lui a fost dintotdeauna țărănească. Purta opinci, ițari, cămașă lungă, era încins cu o curea lată și purta o bondă cusută cu flori și o pălărie țărănească. Iarna avea un cojoc sau un suman (o haină groasă, țesută în casă din stofă de lână de oaie) și căciulă de miel. Mai târziu purta bocanci. Avea o geantă de piele pe care o purta în zile de sărbătoare cu o curea „de-a șoldul”, iar în zile de lucru o traistă. S-a ocupat în principal cu agricultura, iar când era solicitat lipea case cu lut și făcea sobe și cuptoare.
A trăit evenimentele Primului Război Mondial și a fost înrolat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial la fabrica de armament din București. A primit permisie de a veni acasă în timpul cât în sat a fost linia frontului. A salvat-o pe fiica sa, atunci de 15 ani, din beciul familiei Tărâță, așa cum ea a povestit: „Tata a venit și ne-a spus: «Ieșiți, că aici se întâmplă o poznă!»”. A luat-o pe fiica lui, dar nimeni altcineva nu a mai îndrăznit să iasă de acolo fiindcă afară era câmp de bătălie. Poate că mai mulți ar fi scăpat cu viață de acolo dacă l-ar fi ascultat. Amândoi au plecat atunci în Poiana Zăvoiului, o porțiune de sat pe malul Bistriței, unde nu erau lupte.
Era un bun povestitor. După război, el se întâlnea cu supraviețuitorii și povesteau adesea ore întregi. Dar era și o persoană foarte carismatică: spunea povești și glume, iar oamenii se strângeau în jurui lui pentru că îi făcea să se simtă bine. Știa foarte multe poezii pe de rost și le spunea cu mare înțelepciune și trăire, la unele dintre ele, istorice, chiar plângea în timp ce le spunea, parcă ar fi trăit în ele.
Citea foarte multe cărți. Avea multe cărți pe care le-a păstrat cu sfințenie și pe care le-a lăsat moștenire fiicei lui, Aglaia, Fărcașanu după căsătorie, care a fost la fel de înțeleaptă ca el, spunând multe povești și poezii și care a trăit în sat 92 de ani.
Avea și talentul de a cânta din fluier. În duminici și sărbători, după ce ieșea de la biserică, ieșea pe deal cu oile și cânta din fluier. Avea un fluier mare și de obicei cânta seara de pe prispa casei, așezat pe un scaun. Vecinii îl ascultau, deoarece nu erau mașini multe și se auzeau în sat cântecele sale vechi: Sârba lui Zdrele, Brașoveanca, Trifoiul, Hore, Floricica și multe altele.
Îi plăceau foarte mult florile și avea o grădină în care le îngrijea cu mare drag. Era foarte primitor, în acele vremuri oamenii mergeau distanțe mari pe jos și mulți rămâneau peste noapte în casa lui. Se ocupa și cu prognoza timpului, probabil cunoscând semnele naturii. Mulți oameni veneau la el pentru asta, iar cei care l-au cunoscut spun că era destul de exact în a prezice vremea.
Bătrânii spun că pe vremea tinereții lor era mai mult curaj de viață și oamenii erau mai fericiți. Constantin Almașanu era unul dintre glumeții de frunte ai satului, iar cei care l-au cunoscut își amintesc râzând cu poftă de numeroasele lui glume pe care le făcea sau de întâmplările comice la care lua parte. Amintim aici cum, atunci când era copil, a dărâmat cu o piatră mare casa unei femei, asemenea lui Creangă, încât au rămas doar soba și cocoșul cântând pe horn. Altădată a pus pe cineva să țină cu o frânghie de un copac pe care l-a tăiat, acea persoană fiind catapultată zeci de metri de copacul în cădere – din fericire în zăpada moale. Sau la fel a catapultat niște vaci care s-au agățat într-un copac dintr-o râpă după ce au fugit cu plugul după ele, speriate atunci când cineva din sat le-a pus la arat pentru prima dată.
Ar putea fi scrise multe despre viața oamenilor de demult din satul nostru și în special despre Constantin Almașanu. Deocamdată îi onorăm memoria cu acest scurt articol.
Alexandru ANDRIEȘ
