sâmbătă, noiembrie 23
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

Folclorul național este nepieritor! La noi, în Ținutul Neamțului, pe zi ce trece constatăm că folclorul muzical se află pe mâini bune, ceea ce înseamnă talent și dăruire din partea îndrumătorilor. Profesor bun poți să fii numai dacă ești competent să transmiți generațiilor tinere ceea ce ai acumulat prin şcoală şi experiența personală, dacă ai empatie și dragoste pentru oameni și pentru tradițiile sacre ale neamului romanesc.

Avem aici mulți tineri talentați care s-au remarcat în ultimii ani în domeniul promovării valorilor noastre spiritual-tradiționale. Dintre toţi acestia, am ales să vă vorbesc astăzi despre o tânără profesoară de canto și interpretă a muzicii populare nemțene, tânără în permanentă scensiune artistică și pedagogică.

O prezență eruptivă de tinereţe, voce şi talent, cu o tehnică vocală și interpretativă originală, tânăra Mara Iustina Apetrei, cântă de la vârsta de 7 ani și a studiat tainele cântului popular cu distinși profesori de specialitate. Unul dintre mentorii artistei, cea care a influențat decisiv evoluția în carieră a acesteia, se numește conf. dr. Delia Irimie Stoian și face parte dintre specialiștii Academiei de Muzica Gh. Dima din Cluj.

Originară din comuna Dumbrava Roşie, Mara Apetrei este absolventă a Școlii Populare de Arte din Piatra Neamț, unde a făcut primii pași spre cariera de solistă, dar și licențiată a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj, extensia Piatra Neamț.

A crescut și a evoluat sub ochii noştri, ai iubitorilor și ai cunoscătorilor muzicii populare zonale, impresionând plăcut juriile festivalurilor de folclor la care a participat. A reuşit să obțină multe premii şi trofee care au motivat-o să muncească și să performeze în domeniul ales.

Printre premiile de valoare obținute se numără cel de la Festivalul Național de Muzică și Dans Popular „Cântec drag din plai străbun“, unde și-a adjudecat trofeul categoriei la care a fost înscrisă. De asemenea, la Festivalul-concurs Național de Muzică Populară pentru copii și tineret „Florile Ceahlăului“ a obținut Premiul Special la vârsta de 16 ani.

A participat de-a lungul timpului la diverse filmări la televiziunile locale și naționale unde a prezentat și o emisiune intitulată „Flori din Vatra Satului“!

La momentul actual, predă copiilor și tinerilor cu vârste între 5 și 20 de ani  disciplinele: canto popular, muzica ușoară și pian. Iubită de elevi, este pasionată de ceea ce face și se bucură că poate să  transmită mai departe din bucuria și farmecul artei interpretative muzicale.

Eu unul sunt perfect convins că generația nouă de pedagogi de specialitate va contribui decisiv la cunoașterea și sacralizarea culturii și artei tradiționale româneşti. Pentru acest lucru nu pot decât să mă bucur!

Succes Mara Iustina Apetrei! Noi te urmărim!

Ghiţă DANDU

 

Share.

Leave A Reply