Nouăsutedoisprezece,
În viață când pășeam,
Să trăiesc suta la rece
Nu visam, nu bănuiam!
La botez albă pelincă
Ba mi-au pus la pălărie
Floare a reginii stâncă
Să rezist prin vâltorie.
Ursitoarea cea confuză,
Îmi ura la scăldătoare
Să am steauă călăuză
Sus pe cer strălucitoare.
Focuri și lumini din sobă
Mă priveau prin ochii plitei.
Pe tavan, în albă robă,
Dansau umbrele ursitei.
Prin livezile înflorite,
Inspirând parfumul lor,
Alergam cărări umbrite
Ca un fluturaș în zbor.
Ceahlăul priveam cu jind,
Urca-n nori și clar de luna
Falnic și semeț! Vuind
Stânci sub grea furtună.
La cinci ani înfricoșat;
A-nceput războiul mare!
Tata în front mobilizat
Pentru Ardeal eliberare.
Dușmanii crunt atacau!
Soldații cu sânge rece
Din tranșee ei strigau:
Pe aicea nu se trece!
Războiul fără-ndurare
Mulți feciori a retezat,
Însă, România Mare
Ferdinand a botezat!
La școală abecedaru,
Cărțile, la șold trăistuța,
Aspru dascălu Butnaru
Bătea des cu nueluța.
Mama cu fuior aparte
De mic mă îmbărbăta:
„Cine-nvață bine carte
Patru ochi el va avea!”
Preluam înțelepciune
Zisă de bătrâni în casă
Și-nvățam la rugăciune
În biserică și-n clasă.
Școala trecu, anișorii,
Și-am primit la majorat
Ordinul. Eu ca bujorii
Am plecat la recrutat.
În duminica sătească
După slujbă, ritual,
Jucam hora țărănească
În costum național.
Mama gospodină acasă!
Tata, eu, români plugari!
Vara tăiam iarba-n coasă,
Iarna prin păduri lemnari!
Amară a fost și criza
Anilor treizeci și trei.
Și țăranii plăteau miza:
Taxe și uium în trei!
A lovit apoi prin casă
Frate, soră și mamuca,
Boală dură, nemiloasă,
Am rămas doar cu tatuca!
Și-a venit munca stăpână!
Pentru creițar argintat
Fostam ciobănaș la stână,
Prin păduri, la corhănat!
Doina o cântam cu dor,
Străbătea ecou-n zare.
Ca și vulturul în zbor
Scrutam des în depărtare.
Când eram pe la răscruce
Încercam destinu-n boare:
– Care oare din drum duce
La senin sau la vâltoare?
Am ales calea în grabă
Și-am ajuns la Gura Văii,
De Rusalii, horă-n iarbă,
Floarea dansa cu flăcăii!
Ca în vis avea ea chipul
Și vrăjit iute m-a prins
În logodnă! Era timpul!
Două torțe-n foc aprins!
Draga în război țesea
Iie și fustă înflorată
Și punea și dragostea
În petala fin brodată.
Patrușunu brumărelu,
La altar destin părtași
Preotul ne-a pus inelu
La răspântii cu nănași.
Am decis în luna mai,
Când livada e în floare,
Să durăm casă în plai,
Sus la Telec în ponoare.
Tot cu muncă și sudoare,
Adunând și lemn și piatră,
Am clădit casuța-n care
Copiii au venit în vatră.
Au primit povaț-adâncă,
Cum să urce pe cărare
Până sus în vârf de stâncă,
Unde-i crai regina floare.
Dar dictatul din Viena
A răpit plai strămoșesc
Și a pus borna, hiena,
În Ceahlăul românesc.
Armata ungar-a grăbit
Ordinul de încorporare.
Pentru front, la războit,
Eu în Pesta îmbarcare!
Aprig a luptat plutonul
Pân la Stalingrad în iarnă.
Crezul, ruga către Domnul
M-au scăpat fără de rană.
Camarazi sleiți căzură
În încercuirea rusă.
Lagăr, ger, viață dură
Prin Siberia apusă.
Înfometat și înghețat
În tranșeea friguroasă,
Coasa rea a încercat
Să mă taie, nemiloasă.
M-a salvat buna rusoaică,
Mamă de soldat dușman!
A fost ca a doua maică,
Eu iarăși pe front, oștean!
Încercuiți, veni comandă:
Rezistați prin foc și iad!
Dar ruseasca canonadă
A rupt frontul Stalingrad.
Prin explozii de katiușă
Și tancuri strivite scrumă
Cătam drumul prin cenușă
Către țara noastră mumă.
Urmăriți prin ger ortacii,
Au căzut mulți în arcanu,
Deghizați ca și cazacii
Am ajuns în Ardeleanu.
După pribegie adâncă,
Fără vreme de înviere,
Veni o altă poruncă:
Tot satu-n refugiere!
Am plecat fără de turmă,
Cu copii, bătrâni în car.
Rușii bombardau din urmă,
Nemții în față anticar.
În pădurea de la Praid,
Pe sub bombe și obuze
Greu am rezistat în iad:
Măcel în tranșei obtuze!
Am întors în zi cețoasă,
Dar războiul nemilos
Bombardase sat și casă,
Luase hrana de prisos!
Marea noastră bogăție?
Sănătatea și credința!
Ne-au ferit de sărăcie,
Am umplut iară pivnița!
Un baci bun ne-a dăruit
Patru oițe bălăioare,
Ce-n imaș s-au înmulțit
Într-o turmă de mioare.
Noi și Sanda bătrâna
Am pus umărul la jug
Și-am arat ogor, țărâna
Să dea roade din belșug.
La război Floarea și fete
Țeseau din lână sumane,
Iar băieții sus pe creste
Păzeau turme pe tăpșane.
Școlarii doreau, fârtații,
La oraș ca să ajungă.
Dar uitau că banca tatii
Punea rar creițar în pungă.
Nevoia m-a dus în sat
Să practic la meserie.
Am clădit și finisat
Case noi din zidărie.
Adunam mica comoară
Construind cu bolovani,
Pentru hrana din cămară
Am muncit un șir de ani.
Cu băieți lăsați la vatră
Case noi le-am înălțat.
Primind zestrea adunată
Toți copiii au plecat.
Primii patru-s gospodari
În comuna noastră vatră.
Ceilalți patru-s orășani
În Capitală și prin Piatră.
Și-am rămas în Telec noi
Singuri și cu doruri multe.
Ne-a fost tare greu în doi,
Bătrânei cu frunți cărunte.
Apa rece de izvor,
Dealurile cu verdeață,
Cântecul pădurilor,
Alinat-au dor și viață.
Criminișul, Curmătura,
Plaiuri pline de răcoare,
Au crescut și nouă turma
De oițe și mioare.
În sătucul nostru mamă,
Doar cu lampă, felinar,
În nopțile lungi de iarnă
Mai citeam câte-un ziar.
Doar băiatul Neculai,
Lucrând pe la minister,
A extins lumina-n plai.
Lampa a rămas mister!
Atunci am privit mirați
Televiziunea satelitară.
Încărunțiți, dar conectați
La o lume mondială.
Bruma crestelor alpine
Și Soarele în Ceahlău,
Despre vreme care vine
Ne vesteau în defileu.
Timpul însă a ros tăria
Și-am ajuns și la spital.
Trei operații, chirurgia
M-a renăscut iară, vital.
Ani în șir, nu am visat,
Fetele au zis: se poate!
Au urcat la noi în sat
Îngrijindu-se de toate.
Mai apoi, ca în legendis,
A sunat toaca-n amurg
Și-n aura lui Zamolxis
Bătând vântul demiurg
A-ncrustat în lut altarul
Scumpei mele soțioare.
Am rămas cu tot amarul:
Bătrân vlăguit sub Soare!
Secetă, munți cu răcoare,
Geruri care dau târcoale,
M-au încovoiat mai tare
Și-au rupt mândrele petale.
Pentru fronturile număr,
Premiant, nu repetent,
Armia mi-a pus în umăr
Grad de sublocotenent.
Chiar asociația centrală
Veterani, pe front eroi,
Mi-a trimis în zi de gală
Crucea mare de război.
Ce-i viața? Aspră muncă!
Lupți cu ea tot curajos!
Când ești tare ca o stâncă
Roata te prăvale-n jos.
Piatra cea filozofală?
N-am răspunsul bătrâneții!
Știu că lumea e astrală!
Noi? Frânturi ale vieții!
Dar în ruga mea confuză,
Către Domnu, cu răbdare:
Steaua sfântă, călăuză,
Pe cer mai străluce oare?
Ața ghemului de-i frântă,
Domnu o deschide calea
Stelelor din bolta sfântă:
Lăcașul unit cu Floarea!
Voi copii rețineți ici,
Să păstrați căsuța-n care
Ați crescut când erați mici
Și-ați zburat apoi în zare.
Vremea vine, se disipă,
Și îmbătrâniți și voi.
Ce n-ați da atunci o clipă
Să vă-ntoarceți înapoi.
Domnul să vă dăruiască
Plai bogat, viață bună!
Crezul vă călăuzească
În religia străbună!
Cât e floarea-n bejenie
Dați-i apă îndestulată,
Să reziste-n vijelie
La pământ de e plecată!
Iar acum, la aniversare,
Moș bătrân la toți vă spun:
Chiar un secol mi se pare
C-a trecut precum un fum!
Și-aș starta din nou în viață
Că acum mai copt e „pomul”,
Dar și-n secolul al doilea
„Cheia” este tot la Domnul!
Gheorghe CAIA, 17 ianuarie 2012, Satul Telec, Com. Bicazul Ardelean
