(…) Într-un traseu încoace spre Fântânele de la cabana Sahastru, pe cărarea de vânătoare întreținută de când se făceau vânători puternice în Ceahlău, se ajunge la un moment dat cam în fața Buhalniței și este o piatră numită Stânca Sârbenilor. Sus este un platou foarte frumos de unde se vede lacul, Buhalnița și așa mai departe. Dar fiind imprudent, când am ajuns sus în partea dinspre lac am văzut un platouaș de 4m² cu mușchi și totul ars, acolo a stat mult domnul Vasile Ursu, ursul, și era locul lui de odihnă și de singurătate. Ori dacă ne întâlneam cumva unul dintre noi trebuia să cedeze. N-am avut momente deosebite, am văzut ursul în mai multe rânduri, am văzut urmă proaspătă, am evitat întâlnirea pe cât posibil, am grăbit pasul atunci când am auzit că e nemulțumit și că scoate niște sunete care erau cam agresive și atunci am mobilizat grupul, eram cu un grupușor în coborâre spre cabană, tot pe traseul nostru Piatra cu Bani. Traseul nostru pornea de la cabană și ajungea la Cușma Dorobanțului, pe acolo.
De obicei urcați pe la Izvorul Muntelui?
– Pe aproape toate traseele. Când eram aprovizionați sus pe munte foloseam Izvorul Muntelui sau Axial, pe cât era posibil, și eu cu rucsacul preluam bagajele. Am făcut traseul și pe Neagra și pe Bistra și pe Durău. Mai este încă un traseu de 16 ore care pornește pe traseul drumul Lacul Roșu – Gheorgheni, sus când se termină și începe coborârea se numește Pasul Pângărați. Pe pasul acela spre Ceahlău e un traseu, nu știu dacă e marcat, de 16 ore. Cel mai frumos traseu plăcut în urcuș eu recomand Izvorul Muntelui, intersecția cu Izvorul Alb, traseul Jgheabul cu Hotar. Și se ajunge sus între cele două cabane, un peisaj nemaipomenit în urcuș, foarte frumos. Traseul ăstălalt prin pădure, scurt, prin Curmătura Lutul Roșu e un traseu mai puțin spectaculos, e un traseu prin pădure, se merge mult prin pădure. Traseul Duruitoarea este mai facil, este recomandat să-l faci în urcuș.
Nu mi-a plăcut gălăgia pe munte, n-am agreat lipsa salutului. Înainte ne salutam pe munte, ne spuneam „bună ziua!”, făceam urarea cuvenită de „drum bun!”, făceam un schimb de experiență, eventual dădeam un mic ajutor, o bucățică de zahăr, un pahar cu apă pentru cei care aveau nevoie. Și „bună ziua!” în primul rând. Eu întotdeauna am dat „bună ziua!” sau am insistat la „bună ziua!” și mi s-a răspuns sau nu mi s-a răspuns.
Muntele îl făceați în concedii?
– Eu în ultimul timp făceam muntele în fiecare săptămână. Am avut o perioadă când eram mai tinerel, în ’82 – ’84, în care veneam cu bicicleta până la cabana Izvorul Muntelui, lăsam bicicleta acolo și făceam urcușul până sus la Dochia. Am mai făcut trasee din acestea, am făcut Oradea pe bicicletă, Vatra Dornei, Poiana Brașov. Pe pârâul Hangului, pe drumul Hușilor, drumul Sondei și ajungeam la Mitocul Bălanului, beam o tescovină, o bere. Este un drum de TAF, este și un drumeag făcut acolo că a fost o sondă de explorare probabil, iar pe drumul Hușilor probabil că pe acolo au trecut hușii. Mergeam când pe bicicletă, când pe jos. De la Mitocul Bălanului mergeam apoi la Crăcăuani și la Piatra Neamț.
– Ați vrea să ne spuneți despre profesia dumneavoastră?
– Ce să vă spun? E o profesie foarte des întâlnită. Am lucrat în Piatra Neamț, am lucrat și în Ardeal o perioadă de timp, în Țara Moților, la Câmpeni. Am lucrat în mai multe sectoare: ca jurist consult la Cooperația de Consum, în silvicultură, în construcții, am funcționat ca judecător la Curtea de Conturi o perioadă de timp, vreo 4 ani de zile, am fost și procuror. Pe urmă mi-am luat oleacă de mașină și ca să pot achita mașina m-am băgat ca jurist la Bancorex, „Banca Română de Comerț Exterior”. Dar banca era în picaj, m-am păcălit aici. M-am încărcat cu probleme multe de muncă multă, dar salarizarea slabă, mai slabă decât unde lucrasem. După ce s-a desființat am spus că nu mai vreau bancă, eram sătul de ea. Mi s-a oferit să rămân în continuare fiindcă Bancorex-ul a fost preluat prin fuziune, prin absorbție de BCR. Dar fuziunea prin absorbție presupune că cel mare preia pe cel mic. Cel puternic financiar în cazul băncii era Bancorex-ul, cifra de afaceri era mult mai puternică decât cea a BCR-ului la momentul fuziunii, dar trebuiau să scape de Bancorex că a fost un aranjament. Erau condiții puse de Occident și de marile puteri să termine cu Bancorex-ul. Au fost și niște găuri negre ale statului și s-au cam falimentat. Se punea problema să falimenteze Bancorex-ul, ceea ce nu s-a putut, să o restructureze nu se putea și au făcut absorbția asta, absorbție contra naturii, peștele cel mare era Bancorex-ul, dar a fost înghițit de peștele cel mic, BCR-ul. Și eram scârbit că nici tu credit, că eu luasem mașina pe credit în dolari. Când am luat-o creditul în dolari era 3185, asta era în ’96 în august. În martie ’97 când eram la Bancorex și îmi spuneau că-mi dau credit și nu mi-au mai dat niciodată, suma a urcat la 7 mii și ceva. Când am terminat eu de plătit, am făcut o reeșalonare din 3 în 5 ani, s-au adăugat costurile reeșalonării și creditul a ajuns în total la 13000 de dolari și colegii îi spuneau: „Măi Nae, ai cea mai scumpă mașină.” Dar eu sunt mulțumit că am mers cu ea pe toate tihărăile.
Pe trasee nu mi-au plăcut gunoaiele, în general poluarea de orice natură. Și fonică: aparate, tranzistoare, magnetofoane, voci ridicate, cântece aiurea, gălăgia nu mi-a plăcut. De multe ori, în funcție de dispoziția pe care o aveam, stăteam și strângeam gunoaiele, făceam un focușor supravegheat. Înșiși silvicultorii, găseam urmele lor. Lucrau cu drujba și lăsau ambalejele și pet-urile de ulei și benzină.
După experiența cu Bancorex-ul mi s-a oferit post la BCR și am spus „nu, nu mai vreau în bancă niciodată”. Și am fost constant. Ce am făcut? Cunoșteam deja dosarele Bancorex-ului, pe urmă a fost preluată și Banca Agricolă, în vederea privatizării oferea și ea dosare și m-am dus la AVAB sau prima dată se chema „Oficiul de Recuperare a Creanțelor Bancare”. Deci salarizare bună, muncă multă, cheltuiala cu mașina ta, calculatorul tău, biroul era casa ta și așa mai departe. Și s-a transformat în AVAB, „Agenția pentru Valorificarea Activelor Bancare”, mai târziu s-a unit cu FPS-ul și s-a numit AVAS, „Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului”. Dar eu în 2000, datorită muncii în exces: ziua conducere auto și traseu la instanțe, parchete, unde era nevoie și noaptea până la ora 2 calculator sau mă trezeam la 2, până dimineața la 6 lucram la calculator, cred că și de acolo, efortul mare a contribuit la deteriorarea vederii.
(Va urma)
Alexandru ANDRIEŞ
