Dacă anul trecut salutam inițiativa unui spațiu inedit pentru realizarea fotografiilor profesionale, iată că Atelierele Buzdugănești (al cărui sediu se află în satul Frumosu din comuna Farcașa) ne surprind din nou, prin originalitatea și frumusețea decorului. Drept urmare, i-am invitat pe soții George Alexandru și Irina Buzdugan, inițiatorii proiectului, să ne răspundă la câteva întrebări, ocazie cu care ne-am convins, personal, că nimic nu este contrafăcut.
-Consider că, din cele trei spații pentru fotografie (bucătăria, decorul de Crăciun și camera arhaică), cea din urmă este și cea mai originală. Ne povestiți, pe scurt, cum s-a născut ideea acestui decor?
Nu aș considera că ceea ce se vede acolo este un decor, așa cum nici locul unde ne desfășurăm activitatea nu este un studio de fotografie, ci l-am numit atelier, din smerenie, cu toate că nu am apucat să pictez niciodată acolo așa de mult pe cât am făcut poze. Ceea ce am făcut acolo a fost într-o evoluție continuă, se poate observa cum se schimbă fiecare cadru și apar tot mai multe lucrușoare de la o ședința foto la alta… și lumina se schimbă, de la neonul din tavan, am ajuns să folosim simpla lampă cu gaz. Ceea ce am vrut să facem (încă facem) acolo mai ales cu camera arhaică, după cum ați denumit-o, este un ideal. Cumva, considerăm acel colț de cameră o pictură încă udă sau sculptură nefinisată asupra cărora se poate interveni și modifica oricând. Străbunica nu mai trăiește, nicio bunică ce îmi era mai dragă… și am moștenit aș putea zice niște lucruri de la ele. Ceea ce se vede este exact odaia străbunicii mele, mai puțin patul pe care l-am improvizat noi. Mi se pare că mi-ați pus o întrebare foarte grea, aș putea povesti multe altele, dar să vă răspund direct nu știu de ce nu pot… sper să nu par egoist, dar ceea ce am făcut acolo este în primul rând pentru noi, pentru mine mai mult decât pentru oameni, nici nu am crezut că le vor plăcea și altora toate acele lucruri vechi, cu miros specific. M-au rugat alții să arăt ceea ce am!
-Ce elemente nu puteau lipsi? Am senzația că fiecare obiect de acolo ascunde în spate o poveste…
Multe nu puteau lipsi, multe au însemnătate sentimentală pentru noi, multe ne-au fost dăruite pe parcurs, ca să nu fie aruncate, iar multe ne-au fost împrumutate tot pe parcurs, clienții venind chiar cu ele de acasă și le-au lăsat la noi „ca să am și eu cu ce mă lăuda la neamuri”, zicea cineva. Obiectele ce ne-au fost împrumutate sunt: câteva țoale pe care le-am pus pe pat, niște castroane de lut, o traistă, o vestă, niste costume naționale și niște prosoape, cam atât îmi amintesc acum. Dar din ceea ce nu putea lipsi, aș alege războiul de cusut, lămpile cu gaz, furcile cu lână și covorul de pe perete pe care l-am văzut toată copilăria mea
-Prezentați-ne trei lucruri care vi s-au prins de suflet!
Greu… aici greu îmi voi găsi cuvintele… Nu știm cum să răspundem aici. La noi se prinde orice, bun sau rău pentru că orice punem la suflet. N-am putut controla asta niciodată… alți sensibili ce au fost pe la noi ne-au spus că așa e spiritul creator… și să nu încercăm să ne controlăm aceste sentimente, chiar dacă sunt o slăbiciune. Voi răspunde, așadar, că vibrația din toate cele trei locușoare ni s-a prins de suflet, cu fiecare familie care ne-a călcat pragul.
–Cât timp ați lucrat la realizarea spațiului și în ce mod parcursul profesional de până acum v-a ajutat?
Nu a durat așa mult sau poate nu am simțit noi pentru că activitate am tot avut acolo (lăsăm pentru numerele viitoare detaliile). Dacă ar fi să invoc parcursul profesional, cel mai potrivit ar fi faptul că am făcut un an de design interiorla Universitatea Națională de Arte „George Enescuˮ, din Iași. Nu am vrut să urmez această carieră de designer, era prea fixă, prea corectă, prea în parametri, desenul tehnic pe hârtie sau programul de proiectare, nu e așa sensibil precum, pânza, pensula sau cărbunele, cu toate că se pot foloși aceleași materiale plastice în ambele cazuri. Manierea de execuție, viziunea, natura, caracterul diferă… sau așa am înțeles… nu știu. Dar ceea ce știu este că intelectul de pictor/ desenator sau modern, grafician/ sculptor m-a ajutat în tot ceea ce realizez și știti că mai fac. Aș putea vorbi mult despre aceasta, chiar avem amândoi ce povesti, și eu, și soția, dar poate cu altă ocazie.
– Deși spațiu pare foarte încărcat, în poze totul arată foarte bine…ce mesaj ați vrut să transmiteți prin imaginarea acestor spații?
E o întrebare la care cu greu pot răspunde. Tot ceea ce ține de explicat ceea ce vrem să transmitem sau să ne recomandăm constituie un blocaj mintal – pentru mine mai ales. Mereu am lăsat ceea ce realizăm să vorbească pentru noi, cuvinte mai puține sau chiar deloc… de la an la an renunț tot mai mult la cuvinte. Am ajuns să folosim doar titluri nu îmi place deloc să prezint omului în cuvinte ce se vede. Nu am vrut să transmitem un mesaj, ci mai mult să aducem o atmosferă specifică. Tot ce se vede acolo este făcut doar de noi doi și nu a existat nicio contrazicere sau piedică, totul a venit de la sine. Iar ne este greu să exprimăm ideea/mesajul de acolo pentru că socotesc că mintea unui pictor ce încearcă mereu să creeze ceva nou este diferită de mintea unei persoane cu alte vocații/îndeletniciri etc. Ceea ce am făcut noi acolo este pentru că aici merge asta, ce se potriveste cu asta și are legătură cu asta. V-am spus, noi nu facem decoruri, nu vreau să consider Atelierele Buzdugănești un decor unde chemăm lumea să ne plătească pentru ca să le facem poze, ci pictăm tridimensional un spațiu de aici numele de Atelier! O intenție inițială nu prea există, punem mâna și prinde contur pe parcurs… tot pe parcurs pictăm și elementul uman acolo.
-Am văzut că v-au trecut foarte mulți copii pragul și m-am gândit că, pentru noile generații, contactul cu obiecte sau practici din vechime poate fi o ocazie unică de a învăța despre propriu trecut. Ce reacții ați surprins din partea acestora?
Cei mai mulți au fost surprinși de războiul de cusut și de poveste lui, covorul ce încă poate fi continuat reprezintă ultima osteneală a bunicii înainte să moară, sper să îl pot lăsa veșnic așa! Toate reacțiile pot spune că au fost normale, majoritatea au fost din zona noastră și au mai avut contact cu arhaicul. Elevii de la Crăcăoani pot spune că au fost mai curioși, chiar l-au „butonat” bine. A, mai avem acolo un stup de albine rotund, tip butoi, nu se vede așa bine în poze, a fost motiv de mirare pentru mai mulți elevi, nu știau că pe vremuri erau stupi așa. Probabil ar fi fost mai multe reacții, dar doamnele educatoare și învățătoare îi țineau din scurt
-Pe lângă fotografiile extraordinare cu care v-ați făcut remarcat de atâtea ori în comunitatea locală, ce alte servicii/produse oferă Atelierele…?
Ne emoționați, mă bucur că ne apreciați! Ca servicii, oferim tot ce ține de artă, nici noi nu știm încă de ce mai suntem capabili când vine vorba de exprimarea artistică, unii ne întreabă, am nevoie de asta, puteți face asta? Și noi zicem, nu știu, încercăm. Cu recomandarea, reclama personală niciodată nu am fost as, pentru că după cum am mai zis, cuvintele proprii nu ne ajută, ne este rușine să folosim un limbaj promoțional pentru că nu ne reprezintă, doar arătăm rezultatul, pictura, poza și ele vorbesc pentru noi. Cine apreciază, cunoaște. Nu vrem „succesuri” și nici să ne băgăm pe gât altora. Din experientă vă spun că mulți văd, puțini înțeleg. Am mai pictat/desenat pereți de case, crame, Biserici, sufragerii, mobilă și multe altele pe diferite suporturi unde aderă/prinde culoarea. Suntem și restauratori (baza o avem de pictori), tot Irina a rămas mai bună, la fel ca anul trecut, la pictură nu m-a întrecut și am restaurat piese de mobilier, mai ales lăzi de zestre și icoane, pietre sculptate și de începătură a Bisericilor, deci restauram tot ce e din lemn și piatră, anul acesta Irina a descoperit că tehnicile ce le cunoaște pot și folosite și la curățarea metalelor și anume ferecătura icoanelor.
–Vă mulțumesc pentru disponibilitatea de a povesti despre proiectul dumneavoastră (știu că este o perioadă extrem de încărcată), vă doresc multă putere de muncă și spor la inițiative la fel de reușite!
Ecaterina CARAZĂ