Un eveniment deosebit în viaţa oamenilor locului, a celor de pe Valea Muntelui, era (şi este şi astăzi, chiar şi în acest context global mai puţin sensibil la tradiţii ancestrale şi forme ale identităţii) sărbătoarea muntelui, Ceahlăul fiind singurul munte românesc care are un hram al său anual: “Schimbarea la Faţă” – 6 august. Preotul Constantin Matasă, născut la poalele sale (în satul Răpciuni, comuna pe atunci Hangu), menţionează vechimea acestei sărbători: “Ceahlăul este socotit până în ziua de astăzi de popor ca un loc sfânt, ceea ce se întâmplă foarte rar cu un munte. Astfel, din timpuri străvechi, se obişnuieşte prin satele vecine datina moştenită poate tocmai de la locuitorii păgâni de altă dată, din preajma Ceahlăului, ca odată pe an,de „Schimbarea la Faţă” să se urce lumea sus, pe vârf, unde, după ce un preot săvârşea o rugăciune, urma praznic pe pajişte şi apoi jocuri şi chiuituri de clocotea văzduhul. Încă de cu noaptea, în dimineaţa zilei de 6 august se ridicau pe munte, în port de sărbătoare, roiuri de săteni întâlnindu-se deasupra sat cu sat”.
Toader I. Ştefan din Ghindăoani merge în anul 1896 pe muntele Ceahlău cu ocazia hramului muntelui şi vede lume multă care urcă pe Ceahlău, întâlnind pe platou un grup mare de “boieri” în frunte cu subprefectul de la Piatra-Neamţ. Pentru adăpost foloseşte colibele făcute de către George Panu. În satul Răpciuni, la întoarcere găseşte lume multă, fiind şi hramul bisericii şi sunt poftiţi la masă cu sarmale şi plăcinte. Mihail Sadoveanu a fost şi el martor al sărbătorii muntelui: “În ziua aceasta, a Schimbării la Faţă, au moldovenii obiceiul să facă ascensiunea muntelui”, şi continuă: “Când oaspeţii sosesc cu încetineală şi blândeţă, ca în veacurile vechi, e bine să te integrezi peisajului şi să te armonizezi în toate ca să-i cânte fiinţa de puterea acestui pământ şi să simţi că te adaugi neamului tău”.
Î
Cu toate aceste avataruri ale timpului, Ceahlăul trebuie să rămână un munte al rugăciunii, un munte sacru, aşa cum a fost de la daci, la protoromâni şi până la noi, românii de astăzi, şi “ziua de 6 august trebuie să rămână în sufletele tuturor un semn al închinării pe acest munte, către Dumnezeu, către natură şi frumuseţile ei”, aşa cum cerea dr. Gheorghe Iacomi.
Daniel DIEACONU