Dintr-o viaţă de om: Dorel Rusu (II)      

– După ce aţi terminat liceul unde aţi mers mai departe?

– După ce am terminat liceul am dat admitere la Institutul Pedagogic de 3 ani din Bacău. Am reuşit, la Filologie. Mi-l aduc aminte pe rectorul institutului, aşteptam cu emoţie rezultatul afişat. Iese rectorul, Hasam, Gheorghe Hasam, nu ştiu dacă el era român, şi a spus „-Mult a fost, puţin mai este, mai aşteptaţi oleacă.” Am reuşit şi la ultimul examen, eram încă în examen, terminasem examenul, dar nu ştiu cum ne-a mai ţinut la taifas acolo. Eu dădusem înainte de asta un examen la şcoala de ofiţeri superiori „Nicolae Bălcescu” la Sibiu. Am vrut să mă fac medic militar că nu sunt eu de fugăreală, nu sunt eu de ofiţer de ăsta de fugăreală prin cazarmă. Mi s-a făcut un dosar, atunci era la modă să se facă un dosare ca să intri la facultate militară, de căpitanul Popa, probabil, de la comisariatul regional Bacău, dar m-a trişat. Eu am făcut cerere pentru medicină militară şi am dat examen la Sibiu, dar mi-am dat seama că eu nu-s la medicină militară când am intrat pe cazarmă. Am fost repartizat la transmisiuni. N-am mai comentat problema, pentru că medicina militară numai la Bucureşti se făcea. Şi am reuşit, zic „lasă că mă duc eu la Bacău, rămâneţi voi aici sănătoşi la Sibiu cu cazarma voastră”. Nu s-a potrivit. Când eram, ţi-am spus, în examen, vine un ofiţer de la Sibiu, intră în examen, bate la uşă, s-a interesat pe sală unde sunt examenele. „Tovarăşul Rusu, mergeţi la Sibiu.” M-a blocat ăsta. Eu am zis că lasă că mă duc eu la Sibiu, le explic eu cum e treaba şi o să fie toate bune. Am intrat în cazarmă şi bun intrat am fost. Şi am pierdut examenul de la Bacău. Că a trecut septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie. Şi, în sfârşit, printr-un aranjament de familie, m-au transferat de la Sibiu la Craiova, tot la transmisiuni, dar la trupă. Deci eu eram elev la şcoala de ofiţeri de transmisiuni la Sibiu şi m-au transferat tot la transmisiuni la trupă. Pentru că, au motivat ei acolo că „uite, şi tatăl dumneavoastră”, s-a potrivit dorinţa de a pleca a mea cu dosarul de persecutat politic al tatei. Şi am ajuns la Craiova la unitatea de transmisiuni.

Revin la facultate. La facultate am fost un om care mi-a plăcut să studiez, nu că mă laud, am carnetul de student şi, asta, cum se cheamă, fişa de note, care dovedeşte acest lucru. Am fost apreciat, am răspuns şi de staţia de radioficare a institutului. Eram membru de partid, Dragă Doamne, am să-ţi spun şi cu membru de partid, imediat am să fac o precizare. Am fost şi organizator de grupă la Partid la studenţi. Am avut întâlniri cu unul dintre secretarii lui Iorga, îmi scapă numele acum. Am avut întâlniri cu Ion Voicu. Ce se întâmplă, conducătorul de grupă şi de an a fost vestitul profesor de limbă rusă, Grigore Coban, fost prizonier la ruşi. Deci ăsta ştia o rusă vorbită. Am predat şi eu limbă rusă peste ani, dar datorită lui Coban am predat-o. Deci accentul şi citirea cuvintelor nu era chiar simplă. După aceea, ca student, ce să-ţi mai spun, am făcut parte din echipa de sociologie a institutului, cercetări sociologice. Am făcut teren.

Am scris o mică lucrare, „Istoria comunei Bohoci”, din judeţul Bacău. Deci am făcut cercetare în judeţul Bacău, în comuna Bohoci, în comuna Podoleni, din judeţul Neamţ împreună cu cercul sociologic cu vestiţii profesori Mihai Merfea, de sociologie şi istorie, şi cu Virgil Radolian, ai mai auzit despre Radolian probabil prin cercetările tale. Ce să-ţi mai spun despre Institutul Pedagogic din Bacău? Eu îmi vedeam de treabă, îmi luam cursurile, îmi făceam fişe. Colegii mei nu prea se duceau pe la cursuri, stăteau pe la baruri noaptea, şi la sfârşit veneau, se băteau de la fişele mele, dar zic „dai atâţia bani, ţi le dau că tu ai stat la troşcăit pe acolo. Eu ţi le dau, mi le aduci şi îţi dau.” Şi dădeam, ei nu aveau probleme, stăteau pe la baruri. Atunci începuse un pic de libertate la studenţi, pe la Bacău erau nişte baruri mai dichisite, aşa.

Am terminat facultatea în 1968. Moda pe atunci era următoarea: Ministerul învăţământului, la sfârşitul anului universitar, forma centre de repartizare a absolvenţilor pe specialităţi. De exemplu absolvenţii de filologie au fost planificaţi la Galaţi. Acolo venea un reprezentant al Ministerului şi îţi dădea repartiţie ministerială la şcoala unde se putea. La repartiţii nu erau locuri libere. La Farcaşa era un loc liber de profesor şi normal, deși eu aveam notă mai mare decât el, nu puteam să cer eu să-mi dea Farcaşa. A luat el, fiindu-mi şi prieten. Pe vale nu erau locuri, cu toate că erau catedre libere, la Galu era catedră liberă, dar ţinută aşa cum se ţin în România. S-a uitat el, şeful comisiei era Alexandru Piru, vestitul istoric literar, din Bacău de loc. I-am spus: „Domnule profesor, vreau să mă duc şi eu.” Eram căsătorit şi a zis „- Lasă măi, că îţi fac eu.” S-a uitat el pe lista aceea şi a găsit un loc, Bozanii, un singur cuvânt, de Josiman, într-un cuvânt Josiman. Nu este pe harta ţării Bozanii de Josiman. Ce au făcut ăştia de la Neamţ şi cu ăştia de la Bucureşti: de la Neamţ până la Bucureşti a ajuns numele pe hârtie în loc de Bozenii de Jos, Bozanii de Josiman. A zis: „-Măi, te duci la inspectorul general de la Piatra Neamţ şi îi spui, uite, el o să te trimită la Bozenii de Jos, sigur. Să nu te duci.” „-Nu, eu mă duc la Bozanii de Josiman.” Şi m-am hărţuit oleacă cu ăsta, a văzut că nu prea cedez eu din falsa realitate, a zis: „Păi te duci director la liceul din Ţibucani. M-a încântat pe mine, măi, ajung cu studiile de-abia terminate director de liceu, cine-s eu. Am luat şi pe tata cu mine, care avea experienţă de viaţă. Acolo, când am văzut eu Ţibucani, ceapă, colectivizare, era vestitul, nu ştiu, mare erou al muncii socialiste. Director de liceu era soţul unei colege de institut a soţiei mele, căci ea a făcut institutul de doi ani. Cum să îl trimit pe ăsta afară? Nu era omeneşte. Mi-am luat tălpăşiţa înapoi şi, în sfârşit, am găsit înţelegere la un inspector şcolar şi mi-a dat detaşare la Galu.

Alexandru ANDRIEŞ