miercuri, decembrie 4
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

Huiuiu, chicior de rac

Şapte fete pe-un colac

Şi colacul de mohor

Şapte fete pe-un topor

Şi toporul de oţăl

Şapte fete pe-un jiţăl

Şi jiţălul fără mamă

Şapte fete pe-o năframă

Şi năframa-n patru iţe

Şapte fete pe-o căpiţă

Şi căpiţa fără vârf

Şapte fete pe-un sovârv

Şi sovârvu fără floare

Şapte fete pe-o cicoare

Şi cicoarea s-a uscat

Şapte fete s-o înecat.

Culeasă de Paul Ghici de la Ghici Anisia

În grădina înverzită

În grădina înverzită

Să-mi sapi mormântul meu

Unde nu-s nici cruci nici pietre

Unde nu-i pământul greu.

 

Că mult greu am dus pe lume

Şi mult greu am suferit

Până ce inima din mine

De durere s-a zdrobit.

 

Numai blânde lăcrămioare

Sămanaţi-mi pe mormânt

Ca să ştie toată lumea

Ca-m trăit pe acest pământ.

Culeasă de Hulpaşu Dragoş şi Vântu Cornel de la Adumitresei Olimpia

 

 Strigături

 

I ) Tu, mireasă, a tatii floare,

Ia-ţi gându’ de la feciori

Să îl pui la al tău bărbat

Căci cu el te-ai cununat.

 

  1. II) Tu, mireasă, toată albă

La toată lumea eşti dragă

Numa mătii ai fost urâtă

Şi de aceea te mărită.

 

III) Voinicelul cel isteţ

A făcut rachiu tăt

A luat mândra lui

Şi nu a mai dat nimănui.

 

  1. IV) Druştile de lângă mine

Nu o fost puse de mine

Cine focul le-o mai pus

Ca pe nişte pui de urs.

 

V)Cavalerii de onoare

O mâncat carnea din oale

Şi o rămas ciolanele

Să le mănânce druştele.

 

  1. VI) Băieţii din satul nostru

Nu ştiu să zică Tatăl Nostru

Şi se culcă neînchinaţi

Şi rămân neînsuraţi.

Culese de Ichim Mihaela.

 

 Poezie populară

 

De pe morţii din război

Putreziţi în munţi şi ploi

N-are cine-i întreba

Dacă-s fericiţi sau ba.

Pe drumul care merg eu

Nu-i fântână nici pârău

Numai câmpul înverzit

Şi pe câmpul înroşit

Stau cadavre supărate

Şi ranite-n suflet, sparte. 

 Culeasă de Radu Platon

 

Blestem de mamă

 

Te-o cerut băieţi din sat

Şi părinţii nu te-o dat.

Ş-o venit unu din lume

Nevăzut, necunoscut,

Şi la părinţi le-o plăcut.

Şi la o lună de zile

Vine maica pe la mine;

Cân’o pus picioru-n prag

Maica mea m-a întrebat:

Bine-i, fată, la bărbat ?

Eu, de frică şi ruşine,

Am zis: Maică-mi este bine!

-Draga mamii, dacă-i bine

Unde-i carnea de pe tine?

Că mila de la bărbat,

Ca scoarţa de ciung uscat,

Chică jos, nu stă pe brad.

Cules de Georgiana Ichim de la Aniţa Gheorghiu

(Preluare din revista „Catharsis”, 2009, Grinţieş)

 

 

Share.

Leave A Reply