sâmbătă, noiembrie 23
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

În preajma Sărbătorilor de iarnă ne întoarcem cu bucurie în copilărie, retrăind intens momente pe care le-am idealizat, parfumuri, senzații: cântecul duios al colindelor și veselia urăturilor, mirosul de cetină și cel de cozonac, bradul împodobit și emoția primirii cadourilor. Este normalitatea pe care orice familie încearcă să o ofere celor dragi, cu atât mai mult cu cât ne bucurăm de sărbătoarea creștină a Nașterii Domnului. Există, din nefericire, și oameni mai puțin norocoși. Cu toții o știm, însă unii dintre noi, mai buni, mai altruiști, au decis să acționeze. Ne referim la inițiatorii campaniei „Dar din dar se face Rai”: Marius Petecutz, 36 de ani, Contracts manager în construcții în Marea Britanie, și Mușat Cristian Marian, 41 de ani, subofițer în cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț.

Proiectul se află în al patrulea an de derulare în comuna Ceahlău, iar beneficiarii sunt diferite persoane din comunitate (în special, copii și bătrâni) care se află într-o situație grea. În fiecare an au avut alături prieteni, oameni cu suflet mare, preoții din Parohiile Bistricioara, Ceahlău, Pârâul Mare. Cu ajutorul  donațiilor și al contribuțiilor personale au cumpărat haine și încălțăminte de iarnă, produse alimentare,dulciuri, jucării, o mașină de spălat, lemne de foc, două laptopuri (necesare pentru școală online în pandemie), abonamente la internet, cam tot ce este necesar pentru masa de Crăciun, produse de curățenie și igienă.

„În fiecare an am reușit să facem peste 50 de pachete. Sperăm sa fim sănătoși, să avem putere și să reușim să ajutam cât mai multă lume. Vreau pe această cale să mulțumim tuturor celor care au fost și sunt alături de noi. Nu uitați: Dar din dar se face Rai!”, ne-a declarat dl Mușat.

O astfel de inițiativă nu este doar lăudabilă, ci o dovadă că oamenii virtuoși lucrează pentru oameni.

Cristina Chirilă

 

Share.

Leave A Reply