sâmbătă, iunie 29
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

Prezentăm un mic portret al unui colaborator statornic al revistei noastre, Valentin Andrei, parte a valorosului colectiv de la Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț. Un implicat în fenomenul cultural, care a cercetat şi a oferit cu generozitate din studiile sale, între beneficiari fiind şi revistele „Catharsis” şi „Ecoul Munţilor”, care au primit recenzii şi biografii.

S-a născut la 28 noiembrie 1972, la Săvinești, județul Neamț. Este absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret din București, cu lucrarea de licenţă Nicolae Iorga – un titan al istoriei presei româneşti.

Pasionat din copilărie de presa scrisă, s-a iniţiat în jurnalism, ca amator, făcând parte din prima echipă a Radio Terra (1991), primul post de radio din județul Neamț, perioadă din care se mândrește cu un valoros interviu luat reputatului comentator sportiv Cristian Țopescu (1992).

În 2005, a fost nominalizat la prima ediție a Premiului Ioan Chirilă, acordat, la Ateneul Român din Capitală, tinerilor jurnaliști sportivi.

Începând cu februarie 1998, face parte din colectivul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț. A participat, alături de colegi, la organizarea Festivalului Internaţional Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ, Festivalului Internaţional de Folclor Ceahlăul, Festivalului de datini şi obiceiuri de iarnă Steaua sus răsare, Festivalului-concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri Florile Ceahlăului şi a proiectelor culturale, între altele, Eternul Eminescu, Armonii pascale, Stagiunea muzicală, Concursul literar Sadoveniana, Concursul naţional de arte plastice Nicolae Milord, Neamţ Piano Festival, Neamţ Art Festival, Premiul naţional pentru proză Ion Creangă. Opera Omnia. În 2008, s-a ocupat de editarea broşurii Sărbătorile de iarnă ale românilor de altădată.

A întocmit documentaţia pentru obţinerea titlului Tezaur Uman Viu, acordat de Ministerul Culturii pentru salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial. În 2021, meşterul Nicolae Albu din Timişeşti, Neamţ, a obţinut acest titlu în premieră pentru judeţul Neamţ. În cadrul Editurii Nona a Centrului pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare Neamț oferă consiliere editorială celor interesaţi să-şi publice o lucrare.

A colaborat la Antiteze. Revistă de Literatură şi Arte, Apostolul, Asachi. Revistă de Cultură, Ceahlăul, Mesagerul de Neamţ, Monitorul de Neamţ, Realitatea nemţeană, Radio România Cultural, T.V.R. Cultural. Face parte din colectivul redacţional al publicaţiilor Tezaur nemţean, al Revistei de cultură Antiteze şi al Revistei COOLT.

Pasionat de istoria şi memoria culturală a ţinutului Neamţ, păstrează în atenţie personalităţi româneşti din diferite domenii, care şi-au pus amprenta pe aceste meleaguri. Denumit de profesorul Constantin Tomșa, în Dicționarul personalităților din județul Neamț, drept animator cultural, dovedește o aplecare specială către istoria culturală a ținutului de baștină. Astfel, în iulie 2011 debutează editorial cu volumul Patruzeci de ani de VACANȚE MUZICALE la Piatra-Neamț (Editura Capriccio), lucrare pe care o completează, în iulie 2018, cu albumul de fotografii-document VACANȚE MUZICALE – OAMENI ȘI LOCURI, 1972-1988, realizat la Editura Nona împreună cu al său coleg Octavian Popa.

În august 2021, face parte din colectivul redacțional care editează, la jubileul ansamblului folcloric reprezentativ al ținutul Neamț, lucrarea FLORICICĂ DE LA MUNTE – 50 de ani de joc și cântec strămoșesc (Editura Nona). Alături de Violeta Simina Moşu publică, în 2021, monografia Festivalul de Teatru Piatra-Neamț 1969-2019. Pagini de istorie culturală. Volumul are în prim-plan istoria FESTIVALULUI DE TEATRU, un eveniment național unic la vremea sa de început și unul dintre brandurile culturale ale județului Neamț. Este membru al Societăţii Scriitorilor din judeţul Neamţ.

Activitatea îi este descrisă şi în antologiile: Tomşa, Constantin. Un dicţionar al literaturii din judeţul Neamţ. De la copişti la suprarealişti (secolul al XV-lea – 2012). Piatra-Neamţ: Editurile Crigarux şi Cetatea Doamnei, 2014; Răzeşu, Virgil (coordonator). Scriitori din Neamţ. Antologie, Piatra-Neamţ: Editura Răzeşu, 2012.

Vă urăm, ca şi celorlalţi colaboratori ai noştri, sănătate şi putere de muncă şi să ne oferiţi cât mai multe şi mai frumoase articole!

Daniel DIEACONU

 

 

Share.

Leave A Reply