sâmbătă, noiembrie 23
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

De la an la an, memoria marelui Duhovnic al Neamului este cinstită din ce în ce mai mult de românii care l-au cunoscut sau găsesc alinare sufletească la mormântul său ori în sfaturile sale duhovnicești.

Sâmbătă, 11 februarie a.c., cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, mănăstirea de maici Paltin Petru-Vodă a fost gazda participanților la simpozionul organizat cu prilejul aniversării a 104 ani de la nașterea marelui duhovnic și povățuitor de suflete, arhim. Iustin Pârvu. Evenimentul a fost precedat de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească, oficiată de P.S. Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi. După săvârșirea slujbei parastasului, credincioșii au fost invitați la agapa frățească din trapeza mănăstirii și la trisaghionul slujit la chilia vrednicului de pomenire, martir și mărturisitor al temnițelor comuniste.

În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, P.S. Nichifor Botoșăneanul a subliniat că „în sufletele celor care l-au cunoscut părintele Iustin a fost mângâietor, a fost om care a căutat alinarea și creșterea celorlalți după o perioadă lungă de durere, suferind pe nedrept în închisorile comuniste, alegând să nu-și plângă de milă, să se odihnească într-un loc, căutându-și doar pacea sa lăuntrică, ci cu mult zbucium i-a ascultat pe oameni, arătându-le calea adevărului, lucrând la cele două mănăstiri: mănăstirea de părinți, mănăstirea de maici, ducând cu durere uneori împotrivirea oamenilor și înțelegând că Domnului însuși, lucrarea ce îi este pusă înainte îi este dragă și că El însuși lucrează în această lucrare”.

La simpozionul desfășurat în trapeza mănăstirii sub coordonarea pastorală a P.S. Nichifor Botoșăneanul au mai luat cuvântul, evocând viața mărturisitoare a părintelui Iustin, arhim. Hariton Negrea, starețul mănăstirii Petru Vodă, stavrofora Iustina Bujor, stareța mănăstirii Paltin Petru-Vodă, părintele Iustin Dănilă, stareț al mănăstirii Văcăreștii Noi, părintele prof. dr. Neurochirurg Ștefan Mindea, prof. dr. chirurg Gabriela Gelețu, dna Oana Smoc, medic stomatolog și alți invitați.

Ziua de cinstire a marelui ctitor de locașuri sfinte și de suflete s-a încheiat cu un trisaghion săvârșit la mormântul Părintelui Justin Pârvu de la mănăstirea Petru-Vodă.

Alexandru Andrieș

Share.

Leave A Reply