Cu ocazia Zilelor Liceului ”Mihail Sadoveanu” Borca, în ziua de 6 noiembrie, am avut bucuria să o avem în mijlocul nostru pe doamna Mihaela-Cristina Verzea, director adjunct științific al Complexului Muzeal de Istorie Piatra Neamț. A fost un recurs la memorie sublim, datorită pasiunii și vervei cu care doamna Verzea ne-a făcut să călătorim în timp, să ne simțim pe tot parcursul expunerii ca făcând parte dintr-un secol simpatic, demn de explorat. Astfel, Marie Alexandra de Saxa- Coburg și Gotha, viitoarea regină a României s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în Kent, Anglia. Părinții ei erau Alfred Ernest Albert de Saxa- Coburg și Gotha, duce de Edinburgh, fiul reginei Victoria și Marea Ducesă a Rusiei, Maria Alexandrovna Romanova, fiica țarului Alexandru al II-lea. Viitoarea regină Maria spunea că școala particulară pe care a făcut-o nu a atras-o în md deosebit. Abia când a ajuns în România a învățat și asimilat cunoștințe care i-au fost cu adevărat folositoare. Gândindu-se la asigurarea continuității dinastice, Regele Carol I al României s-a orientat spre Casa Regală Britanică pentru a-l căsători pe nepotul său Ferdinand cu Marie Alexandra Victoria de Saxa – Coburg și Gotha. Prima întâlnire cu Principele Ferdinand a fost foarte emoționantă pentru viitoarea regină a României, găsindu-l ”Frumos și sfios”, dar în scurt timp a descoperit că era prea modest și prea lipsit de încredere în sine. Căsătoria s-a oficiat la Sigmaringen, la 10 ianuarie 1893, unde s-au desfășurat trei ceremonii: căsătoria civilă, catolică și protestantă. Cuplul trebuia să vină într-o țară ortodoxă. Sfântul Scaun s-a opus trecerii la această confesiune, dar toți copiii Reginei Maria au fost botezați creștin-ortodox, iar ea a îmbrățișat la un moment dat această religie.
La o curte regală militarizată, așa cum impunea Regele Carol I, viața reginei a fost solitară și plină de privațiuni. A hotărât să se implice în viața urbei, devenind o bună româncă, patronând mai multe acțiuni de binefacere, organizând expoziții, vizitând școli, teatre. A cunoscut oameni de toate categoriile și a văzut care este nivelul de trai al fiecărora. În timpul Primului Război Mondial, activitatea diplomatică a reginei din perioada neutralității este intensă și și-a asumat rolul de a pleda cauza țării în fața marilor puteri. Corespondența cu vărul său, Regele George al V-lea, se referă la situația internațională și la presiunile care se făceau pentru intrarea țării în război. După eșecul de la Turtucaia și de la Brașov, moralul trupelor române și al populației era foarte scăzut. Armata germană era superioară celei române prin dotare și strategie. Regina Maria s-a implicat cu devotament în activitățile care au avut loc în spatele frontului. A constituit o rețea de spitale pentru îngrijirea răniților, care-i purta numele, a colectat hrană, materiale sanitare și a fost soră de caritate. A fost numită ”mama răniților”.
Misiunea sa diplomatică a fost cea de a-i cere Țarului Nicolae ajutorul pentru că vechile localități nu se mai puteau respecta. Rușii se retrăgeau, iar ajutorul nu a mai venit. În al Doilea Război Mondial s-a implicat alături de Eliza Brătianu în organizarea spitalelor și a serviciilor de ambulanță. Curtea Regală se afla în refugiu la Iași, iar în iarna lui 1917 oamenii sufereau de frig și de foame. Tifosul făcea ravagii și printre soldați și printre civili. Ajutorul de la Crucea Roșie din America a fost salvator. S-au primit provizii, au venit medici care se ocupau de igienă și tratamente. La 1 decembrie 1918 familia regală a revenit la București, în fruntea trupelor române și aliate. Pentru merite deosebite în timpul războiului, Consiliul orașului Brașov i-a dăruit reginei Castelul Bran. Ionel Brătianu nu a fost de acord cu statutul de aliat de rangul doi al României și a plecat la Conferința de Pace de la Paris. Pentru ca tratativele să continue, contele Saint- Aulaire a propus ca Regina Maria să vină la Paris, într-o vizită neoficială. Sosită în capitala Franței, a avut întâlniri cu liderii politici francezi ai momentului. Calitățile diplomatice ale reginei erau cunoscute. A reușit să schimbe impresiile nefavorabile despre România ale premierului Georges Clemenceau.
După Paris, regina a plecat în Anglia, unde a avut întâlniri cu oameni politici de rang înalt care puteau sprijini cauza României și a aranjat o întrevedere între Regele George al V-lea și Ionel Brătianu, prim ministru la acea vreme, convinsă fiind că astfel va schimba imaginea țării. Revenind la Paris, prin demersurile sale s-a întors în țară cu alimente și obiecte sanitare de la Crucea Roșie. La 15 octombrie 1922 a avut loc încoronarea de la Alba Iulia. A fost momentul pentru a realiza o reconciliere națională. Politicienii ardeleni nu doreau să participe la eveniment, pentru a-și arăta disprețul față de prim ministrul Ionel Brătianu. Au urmat povestirile despre copiii reginei, relațiile distante dintre ea și Carol al II-lea, după moartea Regelui Ferdinand, pasiunile pentru scris și pictat, pentru portul popular, din care a făcut un veșmânt regal, boala și moartea. Unii dintre liceeni s-au îmbrăcat în costume populare, au cântat, au ovaționat o așa conferință densă și emoționantă și nu se dădeau duși din amfiteatrul liceului. Ce bine că Borca a trăit o întâmplare de asemenea intensitate, într-o singură zi !
Iolanda Lupescu
