Într-un loc pitoresc, la poalele munților, biserica din satul Buhalnița are o îndelungă și bogată istorie care merită cunoscută și apreciată.
Lăcașul fostei mănăstiri Buhalnița a fost ctitorit între anii 1626-1629 de către voievodul Miron Barnovschi. El a construit biserica din piatră în semn de evlavie pentru monahii care se nevoiau pe acele meleaguri.
După anul 1640, domnitorul Vasile Lupu (1634 – 1653) a înzestrat mănăstirea cu moșii, mori, heleșteie, transformând-o într-una dintre cele mai prospere așezări din Moldova.
În 1715, Nicolae Mavrocordat, care era atunci domn al Moldovei, dăruiește mănăstirea Buhalnița Patriarhiei Egiptului, Patriarhul Samuil I venind după ajutoare în Moldova. Astfel din 1715 până în 1863, la secularizarea averilor mănăstirești, ea a fost stavropighie a Egiptului. Însuși Patriarhul Samuil I a locuit în această mănăstire doi ani, 1715-1717, timp în care a avut o strânsă legătură cu monahii erudiți și chiar cu arhiereii din zonă. A trecut munții la Pocrov, unde se păstrează un ceaslov pe care Samuil I l-a dat Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului, care era retras acolo.
Locuitorii mai în vârstă își amintesc de biserică așa cum era în timpul copilăriei lor. Gheorghe Ciucanu, fost director al școlii din Buhalnița, povestește: „Era ca o cetate întărită cu ziduri înalte de câțiva metri și late de peste un metru – sau poate exagerez eu că eram copil. Mai sus, cam la un kilometru de centru, spre pârâul Buhalniței, într-o poiană superbă erau două case cu etaj, perpendiculare, dar nu lipite, era o distanță de vreo doi metri sau trei, o punte și la etaj, într-una dintre clădiri, era casa învățătorilor Baltă, iar dincolo sălile de clasă. Și una dintre învățătoare, doamna Galinescu era preoteasă. Și acum țin minte că uneori, când se făceau praznice – prăznicarul era în apropiere, tot în curtea mănăstirii, între ziduri – ne scotea de la ore și ne ducea la praznic.”
Marea durere a venit odată cu strămutarea. Barajul Bicaz se ridica, iar oamenii au fost nevoiți să-și ia din calea apelor gospodăriile, școala, biserica și osemintele celor dragi trecuți la cele veșnice. Biserica însă, pentru că era un simbol și era încărcată de istorie, a fost strămutată. A fost demolată și reconstruită pe un loc mai înalt prin ordinul Ministerului Culturii de la acea vreme. Când scad apele lacului suficient de mult se vede locul unde au fost mănăstirea, zidurile chiliilor, beciurile și fântâna. Rezidind biserica, memoria ctitorului Miron Barnovschi a rămas vie peste veacuri. Arhitectura a fost păstrată, dar, potrivit celor mai în vârstă, dimensiunile actualului lăcaș de cult sunt mai mici. Biserica monument istoric a beneficiat recent de un amplu proiect de consolidare și restaurare care s-a încheiat în anul 2021.
Din pricina faptului că voievodul Miron Barnovschi a căzut în dizgrație la un moment dat pentru curajul de a mărturisi cu fermitate credința lui, nu s-a mai ocupat nimeni de ctitoriile lui vreme îndelungată, astfel încât după moartea lui biserica ctitorită de el la Buhalnița a rămas albă, a intrat în istorie în felul acesta și așa este și acum.
Biserica Buhalnița are hramurile „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” și „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, sfânt la care avea evlavie și ctitorul Miron Barnovschi. Este păstrată în popor credința potrivit căreia, atunci când moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava au fost aduse în Moldova în 1402, în timpul domnitorului Alexandru cel Bun, în drumul lor spre Suceava acestea au trecut prin Buhalnița și în amintirea acestui fapt Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava este cinstit în mod deosebit de localnici.
Alexandru ANDRIEŞ
