Sunt nenumărate exemplele despre iubitorii de neam şi ţară, care au făcut parte din clerul nemţean, ce au luptat pentru neam şi cruce, împotriva instaurării comunismului în România, fiecare după puterile sale. Neamţul era judeţul cu cele mai multe mănăstiri şi schituri din România şi s-a aflat în atenţia forţelor comuniste sprijinite de sovietici. „Rezistenţă şi represiune”, după cum scria Neculai Popa.
Conform unei note din 10 septembrie 1947 arhivată de Siguranţă, stareţa Lecca de la mănăstirea Văratec se plângea monseniorului Vladimir Ghika, care se întâlnea aici cu mitropolitul Irineu Mihălcescu, că „oamenii regimului fac propagandă chiar în curtea mănăstirii”. Privitor la infiltrarea ideilor comuniste în rândul monahilor, de tulburare a trăirii călugăreşti se referă nota DGSP din 6 noiembrie 1948 unde se spune cum: „Arhimandritul Melchisedec, stareţ al mănăstirii Neamţ a afirmat că îi este foarte greu să facă faţă obligaţiilor oficiale şi de a permite ca la mănăstire să se activeze pe linia Arlusului, sindicală şi a Frontului Plugarilor”.
La situaţia din Mănăstirea Neamţului se referă „Nota” DGSP din 6 noiembrie 1948, unde se arată cum însuşi Patriarhul Justinian avea cunoştinţă de toate care se petreceau, de unde rezultă că acesta era de acord. Se pare că doctorul Fulgeanu Gheorghe, amintit mai sus, era „protejat de Patriarh” şi primit de stareţul Melchisedec, alături de avocatul Mârza din Bacău, „protosinghelul Petre Pogonat, fost deputat cuzist şi criminal de război”, Olga Sturdza „prost văzută de autorităţi”, profesorii Gheorghe Ştefănescu şi Nicolae Şerbănescu urmăriţi de Siguranţă şi nu în ultimul rând arhimandritul Vasile Vasilache „ale cărui convingeri politice sunt bine cunoscute”. Acelaşi arhimandrit, conform notei din 6 noiembrie 1948, „afirmă că continuă să menţină legături cu Olga Sturdza, care are legături strânse în mediul britanicilor şi cu generalul Iorgulescu din capitală, pe care îl ţine la curent cu capacitatea de contribuţie la o mişcare de rezistenţă a călugărilor de la Neamţ”.
În cazul propagandei anticomuniste sau legionare, sugestiv este cazul Părintelui Cleopa Ilie, care la 21 mai 1948, de praznicul Sfinţilor Împăraţi a ţinut o predică, care printre altele spunea: „Să dea Dumnezeu ca şi conducătorii noştri de acum să fie ca Sfinţii Împăraţi, ca să-i pomenească Biserica în veac!”. Şi continuă Părintele: „Atunci unul din popor m-a şi înregistrat şi nici n-am apucat să-mi scot veşmintele, că a venit o maşină şi mi-au zis să merg cu ei. M-au dus la Târgu-Neamţ şi acolo m-au pus într-un beci care nu avea decât un pat de ciment. Apoi m-au anchetat timp de cinci zile, ţinându-mă fără apă şi fără mâncare. Pe urmă mi-au dat drumul”.
O altă situaţie ce deranja organele de partid era cea de la praznicele împărăteşti sau hramurile unor mănăstiri. De exemplu, în anul 1950, de „Înălţarea Domnului”, hramul Mănăstirii Neamţ, „au participat cca 8000 credincioşi veniţi din diferite judeţe ca: Baia, Suceava, Câmpulung, Roman, Iaşi, Bacău şi Neamţ”. Sărbătoarea a fost atât de mare încât „credincioşii au început să se adune de la data de 15 mai a.c., iar până la data în care s-a început hramul, au vizitat mănăstirile din raza jud. Neamţ”, care nu puteau fi decât Agapia, Văratec, Bistriţa, Secu, Sihăstria.~
Mai mult, „de la data de 15 la 18 mai a.c., slujbele religioase au fost oficiate cu un deosebit fast, în scopul de a atrage cât mai multă populaţie la aceste ceremonii”, pentru ca „în ziua de 18 mai a.c. când a avut loc hramul mănăstirii, pe lângă preoţii şi călugării acesteia au mai luat parte şi Mitropolitul Rusan Sebastian de la Iaşi, Episcopul Teofil Herineanu din Roman, Episcopul Emilian Antal, director al Seminarului monahal de la mănăstirea Neamţ, precum şi profesorii Arhierei ai acestui seminar. Au mai participat, de asemenea, fostul Episcop al Armatei, Partenie Ciopron, în prezent stareţ al mănăstirii Sf. Petru şi Pavel din Huşi. Numărul mare al credincioşilor veniţi la acest hram se datorează tocmai faptului că participarea neobişnuită a Episcopilor menţionaţi mai sus a fost anunţată credincioşilor”.
Ieromonahul Filaret Gămălău de la Schitul Rarău a susţinut sistemul de legături şi aprovizionare a organizaţiei „Gărzile lui Decebal”, condusă de doctorul Gheorghe Vasilache. El era ajutat şi de ieromonahul Ursu Chesarie, de la Mănăstirea Neamţ, recrutat de primul şi, foarte probabil, ajutat şi de călugării Varahil Moraru şi Ioasaf Marcoci, şi de Hrisostom Asavei, şef de cuib la schiturile Rarău şi Durău. El ar fi declarat că „scopul pentru care activa în cadrul acestei bande era de a răsturna actualul regim prin forţă”. Legături cu această mişcare de rezistenţă a avut şi călugărul Martinian Conuţ, de la mănăstirea Slatina. Luptătorii în rezistenţa anticomunistă în Neamţ au fost înfrânţi, au fost împuşcaţi sau au luat calea penitenciarelor. În ciuda suferinţelor, mulţi dintre ei au supravieţuit şi s-au întors să mărturisească despre încercările neamului şi bisericii strămoşeşti.
Nicicând istoria nu trebuie să-şi uite martirii, ei reprezintă coloana vertebrală a unei naţiuni, iar atunci când iubirea de ţară este dublată de atingerea lui Dumnezeu, datoria urmaşilor devine sacră.
Elena PREDA
