Dintre marile personalităţi ale judeţului Neamţ se detaşează prin celebritatea pe care şi-a dobândit-o încă din timpul vieţii, dar mai ales în faţa posterităţii, marele povestitor Ion Creangă. De mare notorietate a fost activitatea culturală şi politică a lui Vasile Conta, născut în anul 1842 la Ghindăoani, un filozof recunoscut de universităţile şi şcolile filozofice vest-europene, profesor universitar, ministru şi parlamentar. La Gârcina, nu departe de Piatra-Neamţ, a văzut lumina zilei, în anul 1882, cel ce avea să devină episcopul Melchisedec Ştefănescu al Romanului, ierarhul cărturar. S-a dovedit un arheolog şi un istoric de mare valoare. A primit recunoaşterea încă din timpul vieţii, fiind membru al Academiei Române. A fost ministru al cultelor în timpul domniei lui Cuza-Vodă, al cărui entuziast şi devotat slujitor a fost. Un alt mare ierarh, originar din Neamţ, a fost Silvestru, episcopul Huşilor, care era de loc din Pângăraţi, iar mitropolitul Nicodim Munteanu, devenit apoi al doilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, era originar din Pipirigul lui David Creangă, bunicul marelui povestitor.
Istoricul Constantin Turcu s-a născut în satul Izvorul Alb, iar Gheorghe Ungureanu, istoric şi arhivist, era din satul Schit. În Răpciuni, comuna Hangu de atunci, a văzut lumina zilei şi cel al cărui portret încercăm a-l defini: Constantin Matasă. S-a născut la 20 ianuarie 1878 şi a murit la 3 noiembrie 1971. A făcut parte dintr-o familie de longevivi, bunicii săi depăşind „suta”, tatăl său trăind 80 de ani. Constantin Matasă a ajuns şi el la venerabila vârstă de 94 de ani. O bătrână din satul Schit, din numerosul neam al Mătăsenilor de la poale de Ceahlău, găsea cauza pentru care preotul Matasă n-a ajuns să-şi sărbătorească „suta”: „I-au trebuit domni şi oraşe, de aiasta!”. Dar preotul Matasă nu poate fi acuzat că şi-a uitat locurile şi pe oamenii săi, ba dimpotrivă, cercetarea istoriei „Munteniei Neamţului” a fost una dintre cele mai importante preocupări ale sale, dacă nu cumva chiar cea mai importantă. Mărturie stau articolele din ,,Anuarul Liceului Petru Rareş”, devenită o adevărată revistă de istorie, geografie şi folclor, revistele şi ziarele nemţene (unele fondate chiar de către dânsul: „Propăşirea”, „Noua floare a darurilor”), articolele din reviste de specialitate sau cărţile publicate. Să amintim „Călauza judeţului Neamţ” (1929), o invitaţie la turism şi la descoperirea istoriei şi artei, „Câmpul lui Dragoş”, o lucrare de toponimie, „Palatul cnejilor” (lucrare premiată de Academia Romană în anul 1933), „Prin Moldova de sub munte”.
Să menţionăm preocuparea sa pentru istorie şi arheologie; a început ca arheolog amator, străbătând potecile Ceahlăului, căutând vechi urme de viaţă şi de trăire religioasă şi efortul său n-a fost zadarnic, căci a aflat vârfuri de săgeată din piatră aparţinând unor vânători itineranţi epipaleolitici şi, de asemenea, mărturii ale unei bogate vieţi religioase în regiune. De altfel, el dădea numele unui capitol din lucrarea „Palatul Cnejilor” – „Ceahlăul, muntele sfânt al românilor”. Mai apoi a sprijinit activitatea unor mari cercetători care au acordat atenţia lor şi siturilor arheologice din judeţul nostru şi îi amintim pe V. Dumitrescu, C. Nicolăescu Plopşor, M. Petrescu-Dâmboviţa, R. Vulpe, C. Cihodaru şi alţii. A efectuat cercetări la Bodeşti, Costişa, Târpeşti, Văleni, Bâtca Doamnei şi a scos la iveală minunate opere de artă a înaintaşilor noştri pe aceste meleaguri, cea mai celebră fiind „Hora de la Frumuşica”, o capodoperă a eneoliticului cucutenian.
Graţie efortului său şi a unui grup de tineri entuziaşti s-a fondat Muzeul de Istorie şi Arheologie, unul dintre cele mai cunoscute din ţară, mai ales pentru artefactele specifice epocii pietrei.
Nu trebuie să omitem din prezentarea noastră activitatea sa pe tărâm turistic, el fiind iniţiatorul unei „societăţi turistice”, împreună cu un grup de entuziaşti iubitori ai muntelui efectuând acţiuni de întreţinere şi reconstituire a adăposturilor şi cabanelor din Ceahlău şi popularizând muntele şi locurile din jurul său prin pliante, broşuri, cărţi. Printre invitaţii de seamă pe care i-a condus pe cărările muntelui s-au numărat S. Mehedinţi, N. Iorga, G. Vâslan, V. Iamandi sau I. Simionescu. El a fost printre primii care au văzut în Ceahlău şi Durău mari posibilităţi turistice şi le prevedea un important rol pentru viitor. Putem să-i considerăm nişte adevăraţi vizionari.
În satele de pe Valea Muntelui, la poale de Ceahlău, în fiecare casă de muntean se aflau la loc de cinste cărţile lui „Popa Matasă”, cum îl numeau ei. Era cea mai importantă personalitate a regiunii, cu un prestigiu deosebit în mijlocul lor. Pentru muntenii săi, despre care a scris aşa de frumos de atâtea ori, vorbele sale aveau valoare de adevărată sentinţă: „Aşa a zis Popa Matasă!”. Şi aşa era. „Muntenia Neamţului” a avut în Constantin Matasă un om de cultură care i-a făcut cinste prin tot ceea ce a făcut şi în ,,Muntenia Neamţului” a avut şi are cinstea pe care o merită. Ridicăm, astfel, un nou îndemn la neuitare.
Daniel DIEACONU
