duminică, mai 19
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

Sâmbăta din 21 octombrie, 2023, a fost cu mare nerăbdare așteptată de locuitorii comunei Farcașa și a celor din împrejurimi! Conform programului anunțat, la această dată, într-un spațiu generos de la intrarea în satul Frumosu, pe malul drept al Bistriței, s-a desfășurat Festivalul „Gastrofest Montanˮ, festival cu specific pe tradițiile și gastronomia montană,aflat acum la cea de-a doua ediție.

Scopul organizării unor astfel de evenimente este multiplu: pe de o parte, posibilitatea de a-și expune produsele (meșteșugărești, agro-alimentare) devine, pentru producătorii locali (și a celor din județ) o oportunitate de a se face cunoscuți, de a atrage clienți, de a schimba ideii de afaceri cu cei din breaslă; pe de altă parte, adunând atâția oameni și produse la un loc, târgul în sine devine un punct de atracție turistică, deschizând – și pentru o comună mică, cum este Farcașa, drumuri către noi surse de venit.

În ideea că poți transforma imaginea unui loc, dacă reușești să schimbi ceva din mentalitatea oamenilor, târgul a fost precedat de o conferință, cu tema „Valorificarea Patrimoniului Imaterial Alimentar Nemțeam în Contextul Dezvoltării Durabile Montane”, în care specialiști în domeniu au prezentat idei valoroase despre dezvoltarea durabilă a zonei montane, evidențiindu-se, mai ales, potențialul turistic al acesteia.

În ziua târgului, așadar, cu mic, cu mare, mai tineri sau mai bătrâni, oamenii zonei le-au lăsat pe toate cele de acasă și au venit să încurajeze prin prezența lor artiștii locului sau pe cei de mai departe, au mâncat balmoș, sărmăluțe și alte bunătăți, s-au bucurat unii de compania celorlalți, au dat valoare ideii de comunitate, au demonstrat că se poate petrece frumos și românește și la Farcașa.

Unul după altul, evenimentele de a doua zi au întregit atmosfera de sărbătoare începută de festival, când – în cadrul unei ședințe de consiliu extraordinare, doi locuitorii ai zonei au primit titluri onorifice pentru contribuțiile morale și materiale la spiritualitatea locului. Om de poveste, părintele Petroniu Tănase, stareț al Schitului Podromu de la Muntele Athos, a fost primul nominalizat, post mortem, Cetățean de onoare al comunei, iar cel de-al doilea, domnul Petrescu Constantin, a primit o Diplomă de excelență, pentru ridicarea unui ansamblu bisericesc (biserică, plus chilie și sală de mese), în  satul Popești, construcție care, pe drept cuvânt, ar putea deveni punct de atracție turistică într-un posibil traseu în zonă.

Duminica și, de altfel, toate evenimentele menționate, s-au încheiat cu deja-cunoscutul Bal al Gospodarilor, petrecere în care portul popular, buna dispoziție și muzica cu tradiție, au dat strălucire deosebită serii, au marcat cu o energie bună, căreia i-a corespuns și o vreme extraordinară de toamnă târzie, acest moment al anului.

Poveștile dau valoare realităților, le încarcă cu sens și semnificație, bucură sufletul omului, dar evenimente ca acestea nu pot fi trăite la adevărata lor valoare decât în mod direct, participând și bucurându-ne unii cu ceilalți!

Ecaterina CARAZĂ

 

Share.

Leave A Reply