Dragă cititorule,
Încep aceste rânduri cu o mare bucurie. Bucuria de a-mi îndeplini un vis când aș putea spune că nu mai era posibil… Ce contează ce vârstă am! Dacă pandemia a adus pentru unii boală, frică, restricții, pentru mine a fost nișa pentru a ajunge unde îmi doream de mult-Universitatea din București. Sunt bibliotecar de mai mulți ani, cu studii medii, iar studiile superioare nu le puteam absolvi decât la o facultate la zi, cu specializarea Studii ale Informării și Documentării din cadrul universității. Dumnezeu m-a inspirat la momentul potrivit să mă înscriu la facultate și iată-mă după trei ani licențiată și fericită. Și ce călătorie interesantă am avut! O călătorie în care am avut parte de oameni minunați, colegi cu care am rămas prieteni, profesori care m-au ghidat în această aventură a studierii biblioteconomiei. Un semestru am avut onoarea de a-l avea profesor pe Mircea Regneală, o somitate în acest domeniu. Mi-au plăcut foarte mult cursurile dumnealui, de fiecare dată începând cu un celebru citat latin, instigându-ne să discutăm pe marginea lui.
Am fost un student serios, mi-a plăcut să iau notițe, am caiete întregi cu însemnări. Am notat, căutat, cercetat și mi-a plăcut foarte mult această muncă. Cred că vezi cu alți ochi studiul acesta la 50+… Primele mele zile de studenție au debutat cu un obositor efort de a-mi lua noțițe. Parcă nici nu știam să mai scriu.
– „Ce credeai că e să fii student!”, mi-a replicat cineva din familie. „Tu cu mânuțele tale te-ai înscris”… M-a amuzat acest adevăr, dar efortul a meritat! Și credeam că nu o să pot, nu o să știu să mai învăț. Câtă naivitate! Important e să-ți dorești cu adevărat, să mergi până la capăt! După stufoase cursuri pe care a trebuit să le parcurg și să învăț, nici naveta București-Borca și retur nu a fost ușoară. Ore lungi petrecute în tren, la început cu frică, pentru că am călătorit noaptea pentru a fi ziua la examen și apoi să mă întorc la Borca. Un coleg m-a comparat cu cei de la SMURD. Dar nu mă plâng, trebuia să merg înainte…
Bucureștiul, dacă la început m-a făcut să-l detest fiind prea aglomerat pentru mine, cu timpul am început să-l îndrăgesc. Am întâlnit oameni amabili, care m-au ghidat prin Bucureștiul cu prea multe mijloace de transport în comun, ambulanțe zgomotoase, străzi întortocheate și forfotă cum numai la târgul de duminică din Borca mai întâlnești. Mergeam pe străzi și priveam uimită la celebrele clădiri care îmi ieșeau în cale, Cercul Militar Național, universitatea însăși cu celebrele ei statui, Teatrul Național, Odeon, Teatrul „Constantin Tănase”, hotel Intercontinental, fântâni arteziene, Palatul telefoanelor unde au murit tineri la Revoluția de la 1989, Ateneul Român, celebra florărie Iris, minunata Bibliotecă Centrală Universitară „Carol I”, Cișmigiul. De departe locul meu minunat l-am găsit la Biserica „Sfântul Nicolae dintr-o zi”, unde preot paroh este părintele Vasile Ioana. Și ce bucurie a fost să particip de mai multe ori la sfânta liturghie. După ce m-a binecuvântat părintele pur și simplu am simțit că plutesc, pur și simplu picioarele nu atingeau asfaltul. Mi-a plăcut foarte mult că bisericile sunt descuiate și oricînd te poți duce să te închini și să te rogi. Dar nici biblioteca universitară nu e de ici, de colo, invidiind-o pe doamna bibliotecară că lucrează acolo, o persoană deosebit de amabilă. Deseori la cursuri am dialogat cu profesorii și colegii mei, povestindu-le despre Borca, despre liceu și biblioteca școlară, despre Domeniul Coroanei, dar și despre activități, colegi și domnul director. Am avut zile și cursuri în care am aflat atât de multe despre personalități, evenimente, iar apoi discuții lungi pe marginea lor cu sora mea și câțiva colegi dragi mie, de la liceu. Extraordinară experiență! Dar în toată această a mea aventură am avut alături necontenit familia. Ea mi-a dat puterea să merg mai departe, să depășesc bariere și să termin cu brio. Per aspera ad astra, cum spunea domnul profesor. Nimic nu se compară cu îmbrățișarea alor mei!
Setea aceasta a mea de cunoaștere cu siguranță nu se va încheia aici. Sper să am timp să pun în practică tot ce am învățat! Mulțumesc, Doamne, că m-ai ajutat să-mi îndeplinesc un vis!
Despina GHEORGHIU
