Părinți și copii. Profesori și elevi. Regulamente și curriculum. Orare, emoții și energie risipite în toate direcțiile, uneori bucurie și rezultate. Mulți nervi. O grabă continuă și „Cât mai este până la vacanță?ˮ. Haosul dimineților pentru a ajunge la timp. Pregătire pentru bac. Burse multe, de tot felul. Susținere și efort, ale tuturor. Module, Școală Verde și Școală Altfel. Toate, ingrediente pentru succes, pentru realizarea competențelor din Profilul absolventului care-ți garantează integrare socială și pe piața de muncă. Cu cât ești mai bun, cu atât ai mai multe șanse. Cu cât ești mai specialist.
Mai târziu, în procesele-verbale consemnate săptămânal și semnate de cadrele didactice participante, apar astfel de acțiuni în care era implicată toată școala: „3 iunie, 1938, zi închinată solidarității naționale și sociale – vizitarea gospodăriilor sărace din sat; 1942-vizită la dispensarul sanitar din sat, unde s-a făcut în mod individual o vizită medicală amănunțită, după care a urmat cântărirea elevilor în parte. Clasul a fost suspendat; 12 martie, dezinfectarea localului, din cauza apariției unor noi cazuri de scarlatină (în localitate și în școală); 9 septembrie, 1942: muncă de război cu femei și fete (2 femei și o fată); văruitul localului pe afară; lucrări de cancelarie: recensământul și aranjatul cărților în bibliotecă; conform tradiției noastre creștinești, elevii au fost împărtășiți.ˮ
Educație moral-religioasă, dezvoltarea unor abilități necesare în viața de adult, grijă pentru mediu și spațiul în care locuiau și învățau, solidaritate și implicare civică, responsabilizare – acestea erau secretele succesului în învățământul de acum aproape un secol, învățământ care ne poate face nostalgici, dacă privim devotamentul ambelor părți.
Mai importantă decât toate mi se pare grija de a-i instrui pe elevi să se împlinească în mai multe direcții, atribuirea unor responsabilități în școală și în comunitate care-i implica activ și-i învăța că schimbarea și bunul mers al lucrurilor depinde și de ei, existența muncii în echipă și strânsa legătură a școlii cu comunitatea locală. Școala putea fi, într-adevăr, deschizătoare de drumuri, iar absolventul, învățând lucrurile de bază, se împlinea ca individ care-și găsește libertatea tocmai prin faptul că se simțea în stare să facă atât de multe lucruri.
Noi, modernii, suntem piticii pe umerii uriașilor, vorba cuiva, avem perspectivă complexă asupra lucrurilor, dar nu ne-ar strica dacă, din când în când, am arunca o privire înspre trecut (în documentele păstrate, în istoria vie a poveștilor celor care le-au trăit) și ne-am reaminti câte ceva din lucrurile care se făceau atât de bine în vremurile acelea (Informația utilizată în acest articol este parțial integrată în proiectul interdisciplinar „Moșteniri – Istoria școlilor din județul Neamțˮ).
Ecaterina CARAZĂ
