Ora de Educație fizică și sport este una din preferatele elevilor, cea mai frumoasă și mai așteptată din învățământ, îmbinând sănătate, mișcare, socializare și distracție. Invidiați sunt și titularii acestei discipline, iubiți necondiționat de micii școlari, implorați să facă o oră în plus sau să participe la festivitățile de absolvire a unui ciclu de învățământ. Un profesor extraordinar, un dascăl desăvârșit, un pedagog iubit și un exemplu pentru tânăra generație este domnul Ion Diaconu din Ceahlău.
S-a născut în Borca, la dispensarul din comună, cu o moașă, ca toți copiii acelor vremuri, pe 18 septembrie 1950. Mama, Veronica, contabilă la Ocolul Silvic din Borca, pierduse primul soț la Cotu Donului în Al Doilea Război Mondial. Rămaseră orfani de tată Emilia și Mihai, iar prin căsătoria cu Vasile Diaconu familia se întregește cu Ion și Silvica.
În 1957 intră în clasa întâi la școala frumoasă din Soci: „fudul din calea-afară, că aveam traistă nouă, opinci cu obiele” și are ca învățător pe domnul Butnaru din Bicazul Ardelean, care-și avea locuința în incinta școlii. Acum învață să cânte la muzicuță, instrument de care se îndrăgostește iremediabil: „învățătorul avea un fiu, Sandu, și a venit cu o muzicuță, și am suflat în ea încontinuu… Când mă trimitea tată să dau apă la câini, la grădină, departe, că tata ținea la pământ ca mai toți țăranii, exista, domnule, acea mentalitate a țăranului român să nu lași pământul nelucrat, atunci am învățat singur câteva melodii, de s-a mirat învățătorul”.
Urmează gimnaziul la Borca, perioadă din care își amintește rigoarea și multitudinea examenelor: „examen de admitere în clasa a V-a, dacă nu, rămâneai doar cu clasele primare, examen de absolvire a clasei a V-a, examen de admitere în clasa a VIII-a, examen de abosolvire a clasei a VIII-a, examen de admitere la liceu” și învățătorii care au ocupat scaunul managerial: Prada, Codrescu, Alexandru Țăranu, Petrescu. Mama, absolventă a Gimnaziului din Hangu își dorea, asemenea Smarandei Creangă să-și vadă copiii școliți, însă tatăl, mai pragmatic, îl trimite la profesionala de lăcătuș-mecanic să învețe o meserie. „Vorba ceea”: „Dacă toată lumea ar învăța carte, n-ar avea cine să ne tragă ciubotele”, parafrazându-l scriitorul humuleștean. Firav, „cum îi țâru” este respins la vizita medicală cu recomandarea președintelui comisiei „Spune-i lui mă-ta să-ți dea de mâncare și după aceea să vii la profesională!”, după cum povestește cu umor. La liceu era concurență, câte 12 pe un loc, și mama îl trimite la pregătire la matematică la profesorul Armanu la Farcașa. Este admis și din clasa a X-a urmează profilul umanist, avându-l ca diriginte pe regretatul profesor Mircea Afloarei, un cadru didactic extraordinar, după cum ne mărturisește. Dintre colegi își amintește de bibliotecarul Ion Asavei, de Sandu Panțiru, Lupu Gavril, Rodica Țurcanu.
Continuă să cânte la muzicuță, este cooptat în corul liceului în perioada directorului Țăranu (un cor pe patru voci) cu care participă la diverse spectacole. Rămâne în memoria elevului micuț de clasa a V-a un spectacol la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, emoția și mândria talentatului interpret la muzicuță, aplauzele spectatorilor. Tata, plutaș pe Bistrița, a vrut să-i cumpere acordeon, însă băiatul l-a refuzat, deoarece tot muzicuță își dorea. Părintele s-a resemnat și din călătoriile la Galați îi aduce diverse muzicuțe, pe care băiatul le desface, curios, apoi le reasamblează, uneori fără succes, drept care primește și o mamă de bătaie.
Trăia o copilărie fericită, plină de zăbâtii și farmec. În Soci avea capătul liniei o cale ferată pe care mergea o mocăniță care aducea buștenii ce erau legați apoi pe plute; îi spuneau „La căsoaie” și acolo duminica împingeau vagoanele până la capătul liniei sau învățau să înoate în apele Bistriței, cu ajutorul unor lopățele confecționate de ei.
Urmează facultatea la Bacău, specializarea Educație fizică, după un examen greu, cu probe sportive dificile, traseu aplicativ pentru care se pregătește cu profesorul Alecuț întreaga vară, alergând cu saci legați de picioare. În anul 1974 devine membru al Ansamblului de dansuri populare „Busuiocul” din Bacău. Urmează o perioadă idilică, cantonamente la Constanța, cu spectacole în fiecare seară și un coregraf de excepție, dl Vatamaniuc de la „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Apoi, o deplasare în străinătate, în 1976, în Germania democrată, la un festival în orașul Karl-Marx-Stadt unde câștigă locul întâi și rămân aproape o lună de zile.
„Mărie, treci lângă Ion!” și coregraful Vatamaniuc de la Ansamblul „Busuiocul” decide ca parteneră de dans să-i fie Maria, care-i va rămâne alături întreaga viață.
Din 1977, când alege la repartiție Școala Ceahlău, timp de 43 de ani va fi profesor titular pe catedra de educație fizică și sport la această instiuție, fiind iubit și apreciat deopotrivă de elevi și comunitate. Rememorează cu aceeași emoție momentul când s-au afișat listele cu repartițiile. Pe atunci titularizarea se făcea în ordinea mediilor de la licență. Mergeai unde erai repartizat. Încântarea când a văzut în dreptul numelui său școala din Ceahlău. Ceahlăuanii l-au primit cu brațele deschise și el n-a dezamăgit. Antrenează și participă cu elevii la o multitudine de competiții sportive de ski, atletism, fotbal, trântă (obține locul I pe județ cu Ion Marcoci la Bicaz la un concurs de trântă), mărturie fiind numeroasele cupe și diplome păstrate în locuința sa. Coordonează împreună cu prietenul său, dl învățător Ionescu Constantin ansambul de dansuri populare al școlii, acompaniindu-l la muzicuță, acordeon și vioară. În calitate de director de cămin organizeză curent baluri, printre care și Balul părinților, cel mai renumit bal cu tombolă, și aduce muzicanți de la Borca și Mădei, cum ar fi virtuozul Țâlică. Este numit președinte de comisie la completarea studiilor celor 8 clase și îndeamnă la perfecționare mulți concentățeni care îi poartă și astăzi respectul „Bravo, dom` Diaconu, am făcut opt clase datorită dumneavoastră, apoi școala de șoferi și am câștigat și eu o pâine”.
În același timp participă cu formația de adulți „Rumegușul” din Poiana Teiului la diverse manifestări culturale. Cu o șezătoare folclorică regizată de domnișoara Aflorei căștigă locul I pe țară la Cântarea României. În juriu, marele actor, director al Teatrului Tineretului, Cornel Nicoară, îi cheamă în lojă la finalul reprezentației, cerând amănunte despre text, documentare, punere în scenă.
În Ceahlău soții Diaconu locuiesc pentru început la tanti Emilia pe Schitișor, apoi la Muzeul Sătesc (unde este acum postul de jandarmi), iar cea mai lungă perioadă la Ocolul Silvic de lângă lac (locuința de serviciu a doamnei), ca ulterior să-și construiască o căsuță cochetă, devenind ceahlăuani cu drepturi depline, mărturie a proverbului „Omul sfințește locul”.
Nu mai are răbdare timpul… Ar trebui să ne oprim mai des din graba zilnică, să-i salutăm cu respectul cuvenit pe dascălii ce au instruit părinți, copii, nepoți, să-i onorăm și să le ascultăm poveștile.
Cristina CHIRILĂ
