Încă din primele luni de viață, începem să primim primele lecții care, de cele mai multe ori, încep cu NU: nu atinge ibricul cu ceai pentru că te arzi, nu te urca acolo pentru că vei cădea, nu face… nu spune…, dar oare cât învățăm din acest nesfârșit șir de nu-uri? Vom învăța întotdeauna mai puțin de la cei care ne vor sfătui, mai mult prin puterea exemplului și foarte mult din greșeli. Cei care dau sfaturi au ca scop evitarea greșelilor. Greșeala e blamată, judecată, controversată și rareori aprobată.
De ce ar trebui să (ne) iubim greșelile? Pentru că doar din ele vom învăța cu adevărat, cu condiția să le conștientizăm și să le acceptăm. Contestata greșeală ar trebui reconsiderată și ridicată la rang de lecție prețioasă.Ți-e frică să greșești? Ți-e frică de evoluție și sinuosul drum spre cea mai bună versiune a ta! De-a lungul anilor petrecuți în spatele și în fața catedrei, am remarcat în rândul elevilor și nu numai, frica viscerală de a greși. Această frică este adânc sădită din fragedă pruncie: să faci lucruri greșit și să spui lucruri care contravin așteptărilor înseamnă oprobriu și, implicit, afectarea imaginii în societate. Și cum să crești când frica te vrea mic și lipsit de putere? Când „Andreea” sau „Ionuț” preferă să stea tăcuți decât să dea un răspuns greșit, insist să spună orice. Așa am garanția că sunt prezenți la discuție, iar un răspuns greșit va genera explicații până când lacuna va dispărea. Și în afara sălii de clasă lucrurile stau la fel. Poți să dai mii de sfaturi, unele se vor fixa nenatural, iar altele se vor pierde în neant. În schimb, poți să fii cel mai bun ,,profesor” prin puterea exemplului. Sau poți admite că a greși e natural și necesar.
Ai greșit, ai învățat ceva, de cele mai multe ori să nu repeți acea experiență. Așadar, haideți să ne „iubim” greșelile și să fim mai blânzi cu noi înșine pentru că doar așa putem fi mai îngăduitori și iubitori cu cei din jur! Să ne iertăm ca să putem ierta!
Carmen Maria ȚEPEȘ
