Școala din fostul sat Poiana Teiului a luat ființă în cadrul activităților religioase din așezarea monahală de lângă vărsarea pârâului Largu în râul Bistrița, locurile acestea făcând parte din moșia mănăstirii Neamț. Astfel a luat ființă școala religioasă încă înainte de anul 1700, an de la care așezarea monahală a luat numele Buna Vestire. Din cauza unui incendiu total al acestei așezări, scriptele au fost distruse, iar ce a mai rămas după anul 1700 se află la Arhivele Statului.
Prima școală condusă de călugării de la Buna Vestire avea misiunea de a pregăti sătenii din satele învecinate și mai ales pe preoții de mir din aceste locuri. În anii 1790 – 1864 această școală a funcționat în două case din satul Poiana Largului, unde au predat călugărul Gherontie și apoi monahul Baptist. Obiectele de studiu erau: scrierea și citirea alfabetului chirilic, catehismul, istoria sacră, muzica bisericească. Mai pe urmă școala aceasta s-a mutat într-o casă de la Gura Largului, unde au predat învățătorii laici Bicăjanu și Popescu. S-au predat obiectele: matematică, științe naturale, igiena, istoria, geografia, religia, muzica și cunoștințe practice. Școala era neoficială, fiind întreținută de săteni, cu ajutorul primarului de atunci care purta numele de „județ”. Până în anul 1864, școala avea loc la 12 copii pe an într-o singură clasă, elevii având etatea între 12 și 16 ani.
În anii 1864-1865, datorită reformelor înfăptuite de domnitorul Alexandru Ioan Cuza și anume „Reforma învățământului” și „Împroprietărirea țăranilor”, școala devine de stat și învățământul obligatoriu pentru toți copiii între 7 și 12 ani etate, trebuind a învăța trei ani de școală. Moșia Mănăstirii Neamț trece în proprietatea statului, călugării de la Buna Vestire se mută la Mănăstirea Neamț, iar școala s-a mutat din casa de la Gura Largului, de pe malul stâng al râului Bistrița, pe malul drept, în satul Poiana Teiului, în casa locuitorului Gheorghe Aborșoaiei, unde a funcționat cu un învățător, apoi cu doi învățători până în anul 1900. După dispoziția Ministerului Școalelor, între anii 1899 la 1900, primarul local Grigore Gh. Țăranu a construit din cărămidă localul de școală „Tip Casa Școalelor”.
Între anii 1864 – 1894 a funcționat ca director pe un singur post învățătorul Gheorghe Boncescu, de loc din jurul orașului Botoșani.
Între anii 1894 – 1903 funcționează ca director învățătorul Dimitrie A. Focșa, de loc din Pipirig. La stingerea sa din viață, îi urmează la direcția școlii din anul 1903 până în anul 1908 învățătorul Dumitru Alexandrescu, de loc din Galu, fost elev al școlii din Poiana Teiului. În timpul conducerii sale, școala avea două posturi de învățător.
Între anii 1908 – 1914 funcționează ca director învățătorul Leon Mrejeru, de loc din Cotârgași – Broșteni. Soția sa, Eugenia Mrejeru, era în postul doi de învățător.
În anii de la 1910 la 1914, cât timp Leon Mrejeru a fost revizor școlar, a fost suplinit de învățătorii calificați Mihai Rotaru, Gheorghe Popescu și Anton Perițeanu.
În anul 1915 a funcționat învățătoarea calificată Ana N. Grințescu, fiica învățătorului director Neculai Grințescu de la școala Coroiu – Petru Vodă, comuna Călugăreni. În anul 1919 Lucreția N. Grințescu se căsătorește cu învățătorul calificat Constantin M. Vasiliu, care în acel an ia și direcția școlii.
De la anul 1914 la 1919 funcționează ca director, tot cu două posturi, învățătorul Gheorghe Gr. Andronic, de loc din Poiana Teiului și fost elev al acestei școli.
Între anii 1904 – 1924, școala avea cinci clase, elevii urmând cinci ani de învățământ. Cele cinci clase erau organizate în trei divizii, astfel: Divizia întâi era formată din elevii clasei I. Divizia a doua era formată din elevii claselor a II-a și a III-a, iar divizia a treia era formată din elevii claselor a IV-a și a V-a, copiii învățând deci cinci ani.
Obiectele de studiu erau fixate pe divizii și se studiau toate în doi ani, clasele unei divizii învățând un număr de obiecte în primul an, iar restul obiectelor studiindu-le în al doilea an al diviziei.
Între anii 1894 – 1919 școala avea două posturi de învățător, iar orele de clasă se țineau între orele 7-12 și 14-18. Un învățător preda la divizia întâi (clasa I), iar al doilea învățător preda la divizia a doua și a treia, pe ore astfel: între orele 7-12 preda la divizia a doua și între orele 14-18 preda la divizia a treia. Între anii 1919 – 1928 școala avea trei posturi de învățător, din 1928 la 1945 erau patru posturi, iar din 1945 până în 1955 erau cinci posturi de învățător.
Între anii 1919 – 1928 școala a avut trei posturi și au funcționat pe rând următorii învățători calificați: Pantelimon Pantelimon, Simeon Alistar, Ruxandra Buteanu, căsătorită cu Bârsan Ilie, Maria I. Crețu, toți localnici și foști elevi ai acestei școli. Tot în acest interval au mai funcționat învățătorii Vasile Chele din Buhalnița și Aurelia Chirilescu din Galu, care se căsătorește cu Vasile Chele în acest răstimp și Ana Bejanu, Ion Răslescu și Constanța Tarhon.
Din anul 1927 vine pe postul trei învățătoarea calificată Filoteia I. Galinescu din Hangu.
În anii de la 1919 la 1947 a fost director învățătorul Constantin M. Vasiliu, de loc din Pipirig-Neamț. Școala a funcționat cu 3, 4 și 5 posturi, având în postul doi, din anul 1919, pe soția sa, Lucreția N. Vasiliu, fiica învățătorului director Neculai Grințescu de la școala din Petru Vodă – Coroiu.
În anii de la 1947 la 1960 funcționează ca director profesorul Ioan N. Ciucanu, localnic din Poiana Teiului și fost elev al învățătoarei Lucreția Vasiliu la această școală.
Cantina școlară a funcționat din anul 1900 în casa de lemn cu patru camere special construită lângă școala din Poiana Teiului. În conformitate cu legea școlară din anul 1948, stabilindu-se clasele V-VII drept clase gimnaziale cu predarea limbilor străine și cu profesori calificați pregătiți în universități existente, școlarii care locuiau la o depărtare mai mare de 5 km de școală puteau fi primiți în internatul școlar care a luat ființă în octombrie 1948, putându-se caza 40 de elevi, cu hrană trei mese pe zi. Internatul a fost organizat la început în casa lui Gheorghe Gavriluț, liberă, dată în mod gratuit pentru cazarea elevilor de către un fiu al celui arătat, care era căsătorit la Tarcău. Internatul a fost ajutat, în ceea ce privește masa, de către Stat prin Primăria locală, Banca de Stat și Administrația Financiară, precum și de cooperativa locală. Internatul a funcționat în toți anii de la 1948 la 1960, fiind organizat și condus de directorul școlii Ioan Ciucanu. În ultimii ani a funcționat lângă școală, în casa locuitorului Gavril Galbază, cu contract de chirie plătit de Primăria comunei.
În anul 1960, odată cu strămutarea populației din satul Poiana Teiului, localurile școlii arătate mai sus s-au demolat, materialele folosindu-se la construirea noului local la școala de „Tip 8 clase” în satul Poiana Largului.
Alexandru ANDRIEŞ
