Sculptura lui Brâncuși poartă în ea un simbol liturgic. Creatorul ei a dus o viață martirică, pusă în slujba neamului din care s-a tras. A respectat cu strictețe datinile și religia creștin-ortodoxă. Știa că talentul nepus în valoare este o crimă împotriva neamului. Că talentul este un dar de la Dumnezeu, un talant care trebuie înmulțit, valorificat. Rafinamentul său în artă se datorează și mediului în care a trăit. Spunea că și-a făcut din ținutul său însorit bucurie pentru toată viața. Rugăciunea i-a dat ideea zborului.
El a trăit de copil în rugăciune, fiind cântăreț în strană și paraclisier, prin toate locurile pe unde a peregrinat. Și păsările sale exprimă zborul spre înălțimi fără sfârșit, spre purificare, spre mântuire. Figurile fiind alungite, amintesc de sfinții din icoane. Femeia din „Rugăciune” exprimă durerea. Cu mâna dreaptă face semnul sfintei cruci, mâna stângă este sprijinită de piept. Brâncuși exprima stări și sentimente în toate lucrările sale. În complexul arhitectonic de la Târgu Jiu dedicat eroilor căzuți în zonă în timpul războiului din 1916, motivele religioase sunt de netăgăduit. Masa Tăcerii simbolizează cina cea de taină, unde Iisus a instituit Sfânta Împărtășanie. Aleea Scaunelor este cea a apostolilor la propovăduire. Poarta Sărutului reprezintă intrarea în religia iubirii, deci a creștinismului. Iar Coloana Infinitului este și un monument al eroilor căzuți în războiul din 1916, dar și o axă pur creștină. A creat ca un Demiurg, așa cum spunea el. Purta în sine credința biruinței, datorită căreia a scăpat și de neajunsuri și de boli. Spre sfârșitul vieții, bolnav, a cerut să se mute în atelierul de lucru, ca să fie mai aproape de Dumnezeu.
„Nu mai sunt demult al acestei lumi. Sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup… mă aflu printre lucrurile esențiale. Îl voi aștepta pe bunul Dumnezeu în atelierul meu”. „Mor cu inima întristată pentru că nu mă pot întoarce în țară”. Deși a fost misionar prin arta sa, i s-a refuzat donația lucrărilor sale Republicii Populare Române, considerându-i-se arta „decadentă și burgheză”. Printre academicienii care l-au respins se numărau George Călinescu, Perpessicius, Alexandru Graur. În 1944, Brâncuși trimite un articol ziarului „Gândirea” un articol în care spunea „Patria mea este pământul care se-nvârtește, briza vântului, norii”. Cu genialul Brâncuși noi am intrat în universalitate.
Iolanda LUPESCU
