La Şcoala Gimnazială Grinţieş a sosit un oaspete de seamă, dar nu necunoscut în micuţa comună de la poalele Ceahlăului şi Grinţieşului, căci este originar de aici şi ţine o permanentă legătură cu locurile natale, inclusiv făcutul fânului în ţarinile Grinţieşului Mare.
Inginerul Marinică Amarinei, şeful Ocolului Silvic Bicaz, este un alpinist cu multe vârfuri de mii de metri din întreaga lume la activ. Este un tip complex, cu aptitudini sportive şi artistice deosebite: cântă la chitară, un apropiat al bardului tăşcan Marius Coşerariu, sau, nu puţin lucru, este purtător de centură neagră la karate. Dar pasiunea sa, ce tinde spre extremul unei pasiuni, este alpinismul.
Elevii din Grinţieş au fost în anii din urmă oaspeţii săi în Cheile Şugăului, ca junior rangeri, unde au fost iniţiaţi în căţărări, iar astăzi a venit, în special pentru cei mai mici, să prezinte poveşti din expediţiile domniei sale, echipamentul şi reguli ale muntelui şi ale supravieţuirii. Un itinerariu al perseverenţei, îndrăznelii, al spiritului de aventură, dar şi al dorinţei de cunoaştere.
A fost prezentată, prin fotografie şi film, o expediţie pe mai multe vârfuri în Himalaya a unor alpinişti nemţeni, cu greutăţile inerente, cu pericole chiar, cu zbateri şi cu renunţări. Dar nimic nu este mai sublim decât momentul în care atingi vârful şi întinzi fluturând steagul românesc. Cu întrebări, cu răspunsuri, cu vise născându-se…
Domnul inginer a călcat vârfurile Alpilor, ale Caucazului, ale Anzilor până-n Ţara de Foc, iar poveştile sale, mai ales în jurul unei oale de vin fiert, sunt captivante. Anul trecut a fost în muntele de pe Ecuator, Kenya, de aproape 5000 m.
A fost răsplătit pentru efortul său cu mare atenţie, cu aplauze, şi, superb, putem zice, la ieşire, câţiva elevi de clasa a V-a, discutau între ei, dar în aşa fel încât să fie auziţi: „Gata, m-am hotărât: mă fac alpinist!”.
Domnul Amarinei a promis, pentru sfârşitul primăverii, iniţieri în alpinism pentru elevii grinţieşeni, pe stâncile de la poalele Hăşmaşului.
Urmează, dacă stelele se aşază aşa cum trebuie, expediţia de cucerire a Everestului, pe urmele prietenului său, Ticu Lăcătuşu. Într-un număr următor al revistei „Ecoul muntelui” Marinică Amarinei va fi protagonist, căci, cu siguranţă, o merită.
Per aspera ad astra!
Succes grinţieşeanului nostru purtător de steag românesc pe cele mai înalte vârfuri ale lumii!