Geneza epigramei o descoperim la greci pe inscriipţiile de pe mormintele şi monumentele epigramate. Arhiloch, Simonide din Keos, Alceu, Terpandu, Anacreon sunt câţiva din reprezentanţii greci, maeştri ai versului elegiac. Şi la romani au strălucit Catul, Calvus, Martial (Marcu Valeriu). Dintre epigramiştii francezi nu pot fi omişi Mellin de St. Gelais, Marot, Racine, Corneille, Piron, Jean J. Rousseau, Voltaire etc.
În literatura noastră, epigrama îşi are originea în folclor, mai ales în strigături:
Bine-i stă mândrii gătată
Cu basmale de la şatră;
Dar mai bine i-ar şedea
Dacă şi le-ar face ea.
În literatura română cultă amintim pe M. Costan, ce a scris un catren dedicat Mitropolitului Dosoftei, C. Bălăcescu (1800-1880), prinţul Antioh Cantemir, Al. Donici, Costache Negruzzi, Iancu Văcărescu. Anton Pann (1794-1854) poate fi considerat drept străbunicul epitafului românesc.
Epitaful unei muieri către bărbatul său:
Aici zace nevastă-mea
Din bună norocire;
Zace atât pentru a mea
Cât şi a ei liniştire.
În secolul trecut au mai scris epigrame şi Grigore Alexandrescu, Gh. Sion, Gh. Tăutu, Iacob Negruzzi, Al. Macedonschi etc. Unele au „supravieţuit” altele s-au perimat şi s-au pierdut în negura vremurilor. Adevărata renaştere a epigramei româneşti începe odată cu A.C. Cuza şi se continuă cu Radu D. Rosetti şi Cincinat Pavelescu. Am selectat câteva epigrame de la A.C. Cuza şi Păstorel Teodoreanu.
A.C. Cuza
Unui vândut
Că te vinzi nu-i de mirare
Breasla ta ruşine n-are.
M-am mirat însă cumplit
Muşteriu că ţi-ai găsit.
Unui profesor
Din răzeş ajuns profesor
Mare lucru-ar fi să fie
Dacă n-ar trata ştiinţa
Ca o simplă răzăşie.
Al. O. Teodoreanu
Unui antialcoolic
Oare nu-ţi mai aminteşti
Vorba din bătrâni lăsată!
Din beţie te trezeşti,
Din prostie, niciodată!
Unei femei-avocat
Guraliva dulcinee
Pe bărbat l-a disperat.
Dac-ar fi numai femeie!…
Dar mai e şi avocat!
Ilie ALEXANDRU
