vineri, noiembrie 22
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

Cu regret anunțăm trecerea în ”lumea celor drepți” a profesorului Mircea Afloarei, cel care a fost un pilon important al Școlii din Borca, fiind apreciat, deopotrivă de elevi, părinți și colegi, pentru standardele înalte la care și-a desfășurat întreaga activitate didactică.

Născut în anul 1942 în Cernăuți, s-a pregătit și a devenit –  parcă nici nu se putea altceva ținând cont de contextul în care a văzut lumina zilei și în care a trăit primii ani –  a devenit, așadar, profesor de istorie. Și nu un profesor oarecare, ci unul emblematic pentru Liceul ”Mihail Sadoveanu”  din Borca, pe care l-a slujit vreme de aproape jumătate de secol, începând din anul 1966.

Prin calitățile profesionale excepționale, prin profilul moral impunător, prin dragostea pentru elevi, a reușit să devină rapid o personalitate deosebită a zonei Borca pe care a îndrăgit-o și unde, de altfel, și-a petrecut aproape întreaga viață.

Alături de alte familii de intelectuali din zonă, familia Afloarei s-a identificat practic cu Liceul ”Mihail Sadoveanu” din Borca, acolo unde a ridicat mult calitatea actului educațional, fixând pentru noi, profesorii de acum, repere pentru desăvârșire  în cariera didactică.

Dincolo de profesorul excepțional de istorie, domnul Afloarei a fost un împătimit al sportului. Mai mult de atât, a fost un foarte bun coordonator al unor echipe de handbal ale școlii, pe care le-a condus spre obținerea unor succese memorabile, după care tânjim adesea și astăzi.

Bun profesionist, bun familist, era evident că mai departe trebuia să pună umărul și la întărirea comunității locale. Timp de câteva mandate, a fost consilier local al comunei Borca, unde bineînțeles că a reușit să se impună prin statura intelectuală deosebită. Din această postură a susținut domenii esențiale ale vieții cetății cum ar fi școala, cultura, sportul.

Nu ne rămâne decât să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să așeze sufletul domnului profesor acolo unde merită, în rai, și ca familia să depășească durerea aceasta a despărțirii.

Noi, colegii și elevii Liceului ” Mihail Sadoveanu”, îi vom păstra mereu aprinsă candela amintirii.

Drum lin, domnule Profesor!

Prof. V. Amariei,

Directorul Liceului ”Mihail Sadoveanu” –Borca

 

 

Share.

Leave A Reply