22 noiembrie, 2024, a fost pentru filologii clasei a IX – a, de la Liceul „Mihail Sadoveanu”, din Borca, un prilej deosebit de a se întâlni cu literatura poetului Aurel Dumitrașcu, într-o activitate dedicată memoriei acestuia, coordonată de dna. bibliotecar Iolanda Lupescu. Pe 21 noiembrie, poetul ar fi împlinit 69 de ani, însă existența i-a fost curmată foarte devreme, în condiții neclare, la 35 de ani, de o boală grea, pe care parcă a presimțit-o, dacă privim cu cât devotament se dedică scrisului.
Cunoscându-l personal, dna. bibliotecar a povestit că Aurel Dumitrașcu a fost mereu un spirit independent, un om-contra curentului, care a gândit și a trăit realitatea potrivit propriilor credințe, că a fost socotit incomod de conformiștii politici ai vremurilor, că e foarte posibil ca moartea precoce să-i fi fost indusă intenționat. Citindu-i jurnalul (celebrele „Carnete maro”), avem confirmarea unui om autentic, un artist în adevăratul sens al cuvântului: „Nu ascultai serios pe nimeni. Toți vorbitorii ți se păreau prefăcuți, puși de cineva la cale să vorbească în felul în care vorbeau. Pe profesori nu-i credeai niciodată. Dar ai respectat întotdeauna școala. În afara ei, totul devenea haos, dezordine.”
Astfel, singura realitate în care autorul a crezut a fost literatura, în special poezia (deși a excelat și în stilul epistolar, bogata corespondență dintre Aurel Dumitrașcu și Adrian Alui Gheorghe fiind publicată în volumul „Frig”), înțelegând prin scris o formă superioară de a te raporta la existență, condamnare și salvare în același timp.
„Carnetele maro” sunt o mărturie e trecerii poetului prin timp, poezia însă este o formă de a accede la eternitate. Scriitorul însuși notează: „Poetul, mereu, omul fără interese. Un risipit. Un dăruit.” Știe și susține că „O populație cu idealuri strict materiale este o turmă”, „că răul nu vine de la bombă, ci de la imbecili”, că cititul – mai întâi al textelor, apoi al autorilor și, inevitabil, al literaturilor, e printre puținele posibilități de a-l scoate pe individ din ignoranță.
„Frumos, dar greu” sunt concluziile unei eleve, întrebată la final, cum i s-a părut existența scriitorului, raportată la contextul politic al vremii. În cazul lui Aurel Dumitrașcu, frumosul și greul s-au transformat în poezie, l-au scos din anonimatul unei vieți la care l-ar fi condamnat, poate, trăitul în mediul rural, amintindu-ne nouă, celor de astăzi, că literatura e mereu o mână întinsă – scriitorilor și cititorilor, deopotrivă.
PREMIERA
-În actul întâi
nu s-a întâmplat nimic
spectatorii au continuat să bea limonadă
în actul al doilea nu s-a întâmplat nimic
spectatorii au continuat să bea limonadă
în actul al treilea nu s-a întâmplat nimic
spectatorii au continuat să bea limonadă
în actul al patrulea
nu s-a întâmplat nimic
limonada a continuat să bea spectatorii
în actul al cincilea
nu s-a întâmplat nimic
totuși spectatorii au vrut să aplaude.
Nu știu de ce capul unui dintre ei
s-a rostogolit încet spre scenă.
Ecaterina Carază