vineri, noiembrie 22
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

A fost unul din remarcabilii intelectuali de la Școala Ceahlău. S-a născut la data de 22-03-1909, în Ceahlău, fosta comună Hangu. Absolvent a două facultăți, de litere (limba franceză) și agronomie, având cursuri de perfecționare la Paris, la Universitatea Sorbona, s-a remarcat printr-un înalt profesionalism, calitate care i-a creat o reputație solidă. În întreaga sa activitate a fost animat de dorința de a transmite elevilor cunoștințe cât mai temeinice, de a le inocula interesul pentru studii și de a forma oameni cu caractere admirabile.

Era apropiat de elevi, dar și exigent, iar orele de limba franceză și de dirigenție erau așteptate de copiii cu nerăbdare, deoarece le îmbogățea cunoștințele de cultură generală, le formau caracterul, le dezvolta interesul pentru exprimarea corectă și îngrijită, toate acestea însemnând cartea de vizită a unui om cultivat.

Atent și dezinvolt, spiritual și agreabil, transformase fiecare clipă într-un moment plăcut, detensionând orice situație cu tact, printr-o glumă, o anecdotă sau un dicton latin.

Dotat cu o minte bogată și clară, cu o intuiție puternică, profesorul Irimia, a imprimat elevilor o muncă serioasă și disciplinată, o punctualitate de ceasornic elvețian, obligându-i permanent la ridicarea ștachetei creatoare. Înzestrat cu o ironie fină și subtilă, combătea superficialitatea și incorectitudinea, dar încuraja eforturile meritorii; de aceea este prestigios rolul său de educator.

Îl putem considera, post-mortem, cetățean de onoare al comunei noastre.

A demonstrat ce înseamnă să fii un adevărat om, trăind cu pasiune și dragoste pentru alții. I-au plăcut oamenii și viața, știind să-și păstreze noblețea, bunul-simț și măsura lucrurilor.

Când îl vedeai, părea un om modest, obișnuit, dar când începea să vorbească era un tezaur de cunoștințe și de înțelepciune. Cei care i-au fost elevi și colegi de muncă i-au păstrat o vie amintire și un real respect.

Cu regret rememorăm numele profesorului Ion Irimia, cadru didactic devotat muncii de catedră, care a dispărut dintre noi la data de 20-04-1989, lăsând un gol imens, dar cele mai frumoase aduceri aminte.

Elena AFLOREI

Share.

Leave A Reply