Unii dintre adversarii regimului comunist au fost întemniţaţi, suferind mulţi ani sistemul şi regimul crunt al închisorilor. Alţii s-au refugiat în munţi, fiindu-le prieten codrul şi câţiva săteni, care aveau grijă de ei. Printre cei care s-au refugiat în munţi a fost Părintele Cleopa Ilie, care s-a ascuns în Munţii Stânişoarei.
Părintele Cleopa Ilie a fost al cincilea copil din cei zece pe care i-a avut familia Alexandru şi Ana Ilie, iubitori de Dumnezeu, de biserică şi de copii, iar casa lor era ca o biserică, după cum povestea Părintele Cleopa Ilie: „Aveam o cameră numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Iar la miezul nopţii ne sculam, citeam la Psaltire şi făceam sute de metanii, apoi iar ne culcam”. Părintele Cleopa Ilie s-a născut la 10 aprilie 1912 în comuna Suliţa, judeţul Botoşani, primind din botez numele Constantin. În primele două luni după naştere, pruncul Constantin era tot timpul bolnav. Neştiind ce să mai facă, mama lui s-a dus cu pruncul la vestitul duhovnic Conon Gavrilescu, de la Schitul Cozancea, care a sfătuit-o să dăruiască copilul Maicii Domnului. Atunci mama s-a închinat cu lacrimi la icoana Maicii Domnului, făcând trei metanii, şi, căzând în genunchi, a zis plângând: „Maica Domnului, îţi dăruiesc ţie copilul acesta al meu că este bolnav şi plânge mereu. Fă ce ştii tu cu el!”.
După ce a fost dăruit Maicii Domnului, pruncul Constantin s-a făcut sănătos şi nu a mai fost bolnav de moarte toată viaţa sa. Dorind o viaţă duhovnicească aleasă, cei trei tineri s-au sfătuit să îmbrătişeze viaţa călugărească. Primul care a plecat la mănăstire a fost fratele Gheorghe, mai întai la Cozancea, apoi la Sihăstria, unde a devenit monahul Gherasim. Apoi i-au urmat şi ceilalţi doi, Vasile şi Constantin, în anul 1929. Pentru a fi primit la Sihăstria, a trebuit să aştepte trei zile la poarta mănăstirii, această ispitire canonică fiind rânduită de stareţul Ioanichie Moroi. Prima ascultare încredinţată la mănăstire fratelui Constantin a fost păstorirea oilor. Acolo, în seninul nopţilor şi în sânul curat al naturii, a învăţat el tainele Sfintei Scripturi, a deprins cuvintele Sfinţilor Părinţi şi a practicat o curată viaţă călugărească. În iulie 1937, Constantin a devenit monahul Cleopa, fiind călugărit de egumenul Sihăstriei, Ioanichie Moroi.
Bătrânul egumen, de 82 de ani, era foarte bolnav. În aceste condiţii Părintele Cleopa Ilie este rugat să accepte funcţia de locţiitor de stareţ. Având binecuvântarea Părintelui Paisie, Cleopa Ilie a luat conducerea administrativă a obştii. A fost hirotonit ierodiacon în ziua prăznuirii Sf. Arhidiacon Ştefan din 1944, iar preot la 23 ianuarie 1945 şi nu după mult timp a fost numit oficial egumen al Sihastriei.
În anul 1949, este trimis ca stareţ la Slatina, împreună cu un grup de 23 de părinţi. În 1952 Mănăstirea Slatina devenise un adevărat focar duhovnicesc. Părintele Cleopa Ilie avea acum sub supraveghere duhovnicească opt mănăstiri, pe lângă Mănăstirile Slatina şi Sihăstria, cu schiturile lor Rarău şi Sihla, se adăugaseră Mănăstirile Putna, Râşca şi Moldoviţa, în care se introdusese rânduiala de la Sihăstria.
Din cauza persecuţiilor din partea autorităţilor, hotărăşte să se retragă în pădure. Şi-a găsit adăpost într-un bordei în pământ, făcut de un pădurar credincios, care îi şi aducea, cam la o lună de zile, un rucsac de cartofi şi ceva pâine uscată, pentru a putea supravietui.
În 1954, Patriarhul Iustinian a obţinut aprobare pentru cei doi nevoitori, Arsenie Papacioc şi Cleopa Ilie, ca să nu mai fie persecutati şi să vină la Patriarhie. În 1959 s-a emis decretul prin care erau scoşi din mănăstiri călugării. Văzând situaţia grea datorită persecuţiilor din partea autorităţilor, Părintele Cleopa Ilie s-a retras din nou în Munţii Stânişoarei, la mult iubita sa linişte. Aici oamenii l-au adăpostit şi i-au construit o colibă în pădure, unde a stat o perioadă de timp. Uneori stătea ascuns mai multe zile la Grigore Ilie, care, împreună cu feciorii săi, i-au făcut un bordei acoperit cu pământ, cu crengi uscate şi muşchi. Această ascunzătoare a fost construită la punctul numit Vârful Surducului. În această ascunzătoare, familia Ilie îi aducea părintelui de două ori pe săptămână mâncare, noaptea, pentru a nu fi urmăriţi.
În anul 1964, au fost eliberati toţi deţinuţii politici şi religioşi închişi de regimul comunist. Părintele Ioanichie Balan a mers în taină la bordeiul Părintelui Cleopa şi l-a rugat, în numele întregii obşti şi al tuturor credincioşilor, să revină la mănăstire. Părintele Cleopa s-a întors definitiv în Mănăstirea Sihăstria la 29 septembrie 1964.
Părintele Cleopa era un iscusit autodidact şi la îndemnul unor ierarhi şi teologi a scris mai multe cărţi: „Predici pentru monahi”, „Spovedania arhiereilor”, „Spovedania călugărilor”, „Spovedania preoţilor”, „Despre credinţa ortodoxă”, „Predici la praznice împărateşti”, „Predici la duminicile de peste an” etc.
După împlinirea vârstei de 70 de ani, se simţea tot mai obosit şi suferind. Anii petrecuţi în munţi, ca şi încercările prin care a trecut în perioada ateistă, l-au marcat profund. În mai 1998, având dureri mari, a acceptat cu greutate să meargă la control la Iaşi şi a stat o săptămână, dar nu a acceptat să fie internat, zicând: „Mă aşteaptă fraţii mei şi mă pregătesc să merg la ei!”.
Luni, 30 noiembrie, şi marţi, 1 decembrie, părintele a stat cu credincioşii şi a dat sfaturi ca de obicei. Marţi, deşi era foarte obosit, a primit pe toţi cei ce au venit la dânsul. S-a culcat târziu, dând semne de mare oboseală. În cameră ardeau doar cele trei candele în faţa Icoanei Sfintei Treimi şi una la Icoana Maicii Domnului. Miercuri dimineaţa, la ora 2,20, ucenicul său a auzit că părintele respiră din ce în ce mai rar. Când s-a apropiat de el, părintele a răsuflat adânc şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.
La sfârşitul slujbei de înmormântare, cântarea de biruinţă „Hristos a Înviat!” a umplut văzduhul, vestind credinţa tuturor că Părintele Cleopa Ilie a trecut din aceasta viaţă la viaţa cea nepieritoare, devenind rugător pentru toţi Înaintea Tronului Preasfintei Treimi.
Valentina POPA, Daniel DIEACONU
