Având un concediu de numai două săptămâni pe an, soții Marinela și Gheorghe Moga, alături de cei doi fii, au pus, în anul 2012, bazele unei afaceri de familie, înființând ceea ce cu toții cunoaștem astăzi sub numele de Sere de Flori, Farcașa. Inspirați de un domn florar de la Gheorgheni, care vindea flori în piața de la Borca, soții Moga au pornit să-și construiască propria seră, proces ce a implicat o serie de achiziții materiale (folie, turbă, centrală, bulbi și butași de plante), dar și colaborare și învățare de la cei care activau deja în domeniu. Timp de trei…
Autor: balanescu valentin
De câţiva ani Liceul „Carol I” Bicaz a intrat într-un proces de reabilitare termică şi alte facilităţi de modernizare pe baza aplicării unui proiect susţinut cu fonduri europene, proiect elaborat şi câştigat de autorităţile locale, care au înţeles şi susţinut valoarea mesajului cultural şi formativ al liceului, tradiţia îndelungată menţinută de dascăli, a promovării inteligenţei şi lansării de personalităţi în multe domenii de activitate. Oraş mic, Bicazul şi-a construit o infrastructură instituţională de invidiat în ultima perioadă. Spitalul, aproape desfiinţat în urmă cu mulţi ani de o conducere ministerială absolut inumană, a fost readus la viaţă devenind astăzi un spital…
Planeta dominantă: Neptun, planeta confuziei şi a dependenţelor. Animalul sacru: balena. Personalitate: Peştii sunt nişte vieţuitoare blânde şi buimace, care cred tot ce le îndrugă primul venit. În capul lor este un talmeş-balmeş de impresii şi intuiţii, ce face imposibilă o activitate neuronală decentă. Fiind incapabili să emită vreun argument logic, au devenit la rândul lor experţi în abureală şi îmbrobodire. Se spune că sunt creativi şi talentaţi, ceea ce înseamnă că producţiile lor îi turmentează atât de tare pe ceilalţi, încât le anihilează puterea de discernământ… Foarte sociabili din fire, se înţeleg de minune cu animalele, handicapaţii, delincvenţii şi…
Undeva în Oceanul Atlantic, la 300 km de Maroc, se află o insulă pe care spaniolii au cucerit-o în anul 1494, distrugând, aşa cum făceau coloniştii acelor timpuri, populaţia locală, numită guanşi, ce se stabilise acolo în jurul anului 200 î.Hr. venind din Africa. Această insulă, care a servit drept punct de plecare spre America pentru cuceritorii spanioli, este Tenerife şi în secolul în care trăim a devenit una dintre cele mai căutate locuri pentru petrecerea vacanţelor de vară, „tot timpul anului”. De ce aşa? Pentru că e numită insula primăverii, cu o climă ce nu cunoaşte iarna şi frigul…
După un studiu prealabil al vremii, mi-am pus toate cele necesare pentru 3-4 zile (cort, haine, alimente), pe care speram să le petrec pe munte şi am plecat spre un ținut necunoscut. Ajungând în Țara Hațegului, cu numeroase vestigii milenare, am mers pe Râul Mare, la Clopotiva, urmând cursul apei în amonte, preț de vreo 70 km. Nu mi-am dat seama când am ajuns la baraj, pentru că era ascuns sub verdeață. Trebuie să vă spun că pe Râul Mare s-a construit un baraj de anrocamente (pietriș și argilă presate), formând lacul Gura Apelor. A primit această denumire pentru că…
Muntele Ceahlău a primit de-a lungul timpului o mulţime de nume, care de care mai metaforice: „Olimpul românilor”, „Athosul românesc”, „Meteora Moldovei” sau „Kogaiononul dacilor”. Este un munte cu o aură de sacralitate, a fost pentru dacii lui Deceneu, a fost şi este pentru ortodocşii moldoveni, de la primii călugări, de la mitropoliţii Iosif, Varlaam sau Veniamin Costache până la patriarhul Nicodim sau părinţii Ioanichie Bălan şi Iustin Pîrvu, apropiaţi de Ceahlău şi locurile din jurul său. Este muntele românesc cu hram şi sărbătoare, la „Probajine”, la fel ca Athosul. Este muntele legendelor (noi am reuşit să culegem şi să…
„După o cină copioasă putem ierta pe oricine”. Oscar Wilde Alupului Nistor (cunoscut de oameni ca Nistor Bucătarul) este un personaj vestit pe Valea Muntelui. A fost răspunzător de nenumărate mese copioase, de ţinut minte… S-a născut pe 3 septembrie 1953 în satul Petru-Vodă, comuna Poiana Teiului. După absolvirea gimnaziului, tatăl său l-a luat să muncească la pădure, povățuindu-l c-ar fi bine să devină maistru de parchet. La 19 ani a sosit momentul recrutării pentru armată, fiind repartizat la securitate. După o lună de instrucție, din cei 2500 de militari 30 au fost aleși pentru a deveni bucătari. Nistor a fost unul dintre…
În perioada interbelică zona Târgului-Neamț a fost destul de prezentă în paginile marilor ziare ale vremii. Dacă unele articole de presă promovau mănăstirile și cele două stațiuni, faptele negative erau prezentate pe prima pagină, un fel de „breaking news” al zilelor noastre. Știrile despre accidentele rutiere erau nelipsite, cu atât mai mult, cu cât acestea provocau pierderi umane. În ciuda faptului că nu exista nici pe departe traficul de astăzi, două cauze actuale provocau și atunci accidente grave: viteza și alcoolul. Despre un astfel de accident grav cu victime umane pe fondul vitezei și al consumului de alcool s-a produs…
„Cel mai bun mod de a prezice viitorul este de a-l construi” spunea Abraham Lincoln. Un rol important în alegerea viitoarei cariere îl constituie familia, școala, dar și modelele ce-i însoțesc pe adolescenți și tineri în spațiul virtual, zi de zi. O parte a tinerilor este influențată de mesajele transmise pe rețelele de socializare de către idolii lor ce promovează preponderent valorile materiale, obținute într-un timp foarte scurt. Profesiile clasice, practicate din vechime, sunt în continuare alese de către cei pasionați, având aptitudini sau continuând, chiar, tradiția de familie: medici, avocați, profesori, arhitecți, ingineri, actori, jurnaliști. Se spune și că…
„Mărțișor” este denumirea populară a lunii Martie, luna echinocțiului de primăvară și a Anului Nou Agrar, dedicată zeului Mars și planetei Marte. Încă de la Dragobete, patron al dragostei și al bunei dispoziții pe plaiurile românești, fetele începeau să se spele pe față cu apa provenită din zăpada topită, pentru a-și feri obrazul de razele dăunătoare ale soarelui de primăvară. Asta ne face să înțelegem obiceiul de a purta mărțișor căci, avea în vedere persoanele sensibile (copii și tinere fete) – pentru a disturba funcția distructivă a soarelui alb, orbitor și rece (închipuit de bănuțul de aur sau argint). În…