Personaje: capra, țapii, căpitanul, mareșalul, Anul Nou(Irodul), fata, Anul Vechi, baba, turcul, muzicantul, Măndița, moartea, doctoral (personaj care apare relativ târziu în alaiul caprei), măscăriciul, mascații. Numai Leana mărgărint, Tot la rând, la rând, la rând C-a luat căprița vânt Și țăpucii nu-și dau rând Și mi-o bate la pământ La pământ și la podea Să sară zama din ea Să-i rămâie oasele Să le roadă babele! Ș-am zis foaie foi de tei Asta-i capra din Mădei Numai coada-i costă-un leu. Lițișoară baraboi Și-nainte și-napoi C-așa joacă pe la noi Lițișoară foi de linte Ia dă-i drumu înainte Că-napoi…
Autor: Ecoul Muntilor
Această sărbătoare mult așteptată de peste an se pare că are și multe rădăcini cu obârșii atât creștine cât și păgâne. Cu toții știm că pe data de 25 decembrie sărbătorim Nașterea Domnului, dar cu mult timp în urmă tot pe această dată romanii omagiau nașterea zeului Mithra, importat din Orient de către soldații romani având denumirea de Dies Natalis Solis Invicti (Ziua de Naștere a Soarelui Invincibil). Între 17 și 23 decembrie se mai sărbătoreau Saturnaliile romane fiind dedicate zeului Saturn. Acestea din urmă conțin elemente pe care le întâlnim astăzi: procesiuni, lumânări, cadouri oferite, dar și case decorate cu verdeață.…
Pe ritmul jucăușilor fulgi de nea ne îndreptăm spre satul Bradu al comunei Grințieș pentru a sta de vorbă cu domnul Gheorghe (Gelu) T. Bortișcă. Dintr-o amintire în alta, protagonistul nostru își amintește cu nostalgie anii 1982-1989 pe care și i-a petrecut la canal. Pe vremea aceea era angajat la Autobaza Toplița (Harghita), având funcția de conducător auto-transport călători, iar în fiecare an timp de 2-3 luni era detașat împreună cu colegii la „canal”. Întâmplarea făcuse ca într-o duminică a lunii decembrie 1988 să renunțe la plimbarea pe la Constanța și să-și bucure colegii compunând o urătură. Odată finalizată „opera”,…
Marius Mihai Coșerariu a început un adevărat maraton al colindelor cu trupele sale juvenile de folk: Bicaz Chei, 10 decembrie, Taşca 12 decembrie, Piatra Neamţ, Târgul de Crăciun, 12 decembrie, Şcoala 2, Piatra Neamţ 14 decembrie, Piatra Neamţ, Biserica Sf Gheorghe, 17 decembrie, Răuseni, judeţul Botoşani, 21 decembrie la Radio 1 FM, Inspectoratul de Poliţie Neamţ, Primăria Piatra Neamţ, Consiliul Judeţean Neamţ (împreună cu Asociaţia Club Ecvestru Costache Lupu şi Fanfara de la 10 Prăjini), Pângăraţi şi Bicazul Ardelean, 22 decembrie la Tarcău, 25 decembrie bisericile din Bicazul Ardelean. La 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, Marius Coşerariu s-a…
Numai sănătate să ne dea Dumnezeu, că treabă avem berechet! Şi pentru că-aşa-i frumos, Iată colind, proaspăt scos, Din găoaca minţii mele, Că aşa, îngeru-mi cere, Să scornesc câte ceva, Spre înveselirea ta, Cela ce-i citi cândva … Ce-am scris eu, cu mâna mea, Din ce-mi şopti inima: Verde cetină de brad, Eu colind, din nou, cu drag La case de oameni buni Cum am prins de la străbuni. În ajun, pe la-nserat Sub ferestre, ori în prag, Vom vesti creştinului De naşterea pruncului; Preacurat pruncunţ Domnesc Cum şi magii, proorocesc! Sfânt copil Dumnezeiesc Cu chipul blând, îngeresc Ce-a ales…
Scoala Gimnazială Grinţieş s-a pregătit pentru … Moş Crăciun. A primit sprijinul Primăriei Grinţieş şi a ieşit un spectacol pe cinste. Moş Crăciun a fost mulţumit şi a împărţit daruri… Urmărim prezentarea pregătită de prof. Maria Diaconu. Fiindcă astăzi e serbare Și cu toții am venit Noi vă facem o urare Și vă spunem,,Bun venit!” În ajun de sărbătoare Așteptând pe Moș Crăciun Cei de la Pregătitoare Ne urează un An bun! Când vine vremea rea, Cu primii fulgi de nea Se scutură din nori, De Sfinte Sărbători: Povești cu îngerași Pentru copii poznași. Povești cu Sfinți Părinți Pentru…
Ne aflăm la poalele Măgurii, satul Bradu, comuna Grințieș, locul în care un copilaș zburdalnic creștea ascultând melodii populare împreună cu bunicul său. Anii au trecut, iar el într-o bună zi a mers la o petrecere în sat unde se cânta muzică populară și ușoară. La un moment dat Emanuel Arsinte a început să mânuiască cu dibăcie acordeonul. Fascinat întru totul, Andrei Daniel Hulpașu, protagonistul acestui articol, a înțeles imediat că aceasta va fi pasiunea lui. Familia i-a fost alături mereu ajutându-l să-și îndeplinească acest vis, susținându-l necondiționat. Deseori, mergea la liceanul Emanuel Arsinte și asimila ca un burete orice…
Atunci când prezentăm evenimentele rutiere ca un comentator de fotbal, într-un mod foarte alert, ne gândim că ar fi minunat să putem schimba registrul și să trecem la o manieră calmă, liniştită, ba chiar lirică, de ce nu (?) m-am întrebat, iar când m-am întrebat de ce nu, am ajuns la poezia eminesciană de dragoste „De ce nu-mi vii” şi m-am oprit la ea spre a o adapta rubricii noastre info-trafic. Iată ce a rezultat: Vezi şi permisele se duc, Tu rămâi singur, cuc, năuc, Mai bine consumai năut, De ce-ai băut, de ce-ai băut? O, vino în…
La Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi la data de 13 decembrie 2023 a fost susţinerea publică a tezei de doctorat „Moldova în timpul celei de-a treia domnii a lui Gheorghe Duca” a doctorandului Celestin Ignat, preot într-un sat din munţii Neamţului, Bradu, comuna Grinţieş. Coordonatorul ştiinţific: profesorul Laurenţiu Rădvan, membru al comisiei şi sprijinitor a lucrării: profesorul Petronel Zahariuc. Un alt membru al comisiei a fost cercetătorul Marius Chelcu. „Zodia cancerului sau vremea Ducăi Vodă” scria Mihail Sadoveanu despre această domnie. Lucrarea de doctorat a fost dedicată unei domnii zbuciumate într-o ţară despre care cronicarul…
Medeea Todirică este elevă în clasa a VII-a la Liceul ”Mihail Sadoveanu” Borca. Ca și noi, în copilărie cânta la diverse obiecte din casă, care țineau loc de microfon, iar scena era curtea, în care se putea defășura în voie. Așa a descoperit-o profesoara Cristina Petrea, care i-a propus, după pandemie, să se înscrie la cursurile de canto ale profesoarei Marcela Bondar. Medeea era timidă și neîncrezătoare și nu-și cunoștea deloc capacitatea artistică. Profesoara Cristina Petrea a dus-o de mână la canto și de atunci Medeea este într-o continuă evoluție. Prima melodie interpretată a fost ”Lupii” din repertoriul Adei. Prima…