Autor: Ecoul Muntilor

Urmând exemplul tinerilor comsomoliști din URSS care în perioada 1930-1940 au participat la construcția orașului „Komsomolsk” pe fluviul Amur, a hidrocentralei „Dneproghes” pe râul Nipru și a metroului din Moscova, PMR a hotărât implicarea tinerilor pe șantierele înființate pe întreg teritoriul țării. În cadrul ședinței Biroului politic al CC a PMR din data de 4 august 1952, la care au participat Iosif Chișinevschi, Gheorghe Apostol, Alexandru Moghioroș, Petre Borilă și Constantin Pîrvulescu, s-a decis că șantierul Hidrocentralei „V.I. Lenin” de la Bicaz să devină „șantier al tineretului”. Organizarea și buna desfășurare a acestei acțiuni devenea responsabilitatea Comitetului Central al UTM…

Read More

„Cel mai curajos lucru este, încă, să gândești singur. Și cu voce tare!” Coco Chanel Mă numesc Ștefan – Apopei Georgiana, am vârsta de 27 de ani și sunt consilier achiziții publice în cadrul Primăriei comunei Grințieș.  Cum am ajuns aici? Am terminat Școala Gimnazială cu clasele I – VIII din comuna Grințieș în anul 2011. Mi-aduc aminte cu drag de perioada când am urmat clasele I – IV, avându-l ca învățător și îndrumător în primii ani de școală, pe domnul Ilie Alexandru. Școala a fost una dintre prioritățile mele încă de mică, zic școală, pentru că la grădiniță…

Read More

Astăzi 22 februarie, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfrico­şătoarei Judecăţi (sau a lăsatului sec de carne), cunoscută în tradiția noastră și cu denumirea de Sâmbăta Moșilor de iarnă, se împlinesc 14 ani de la trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Preacucernicul Părinte Ioan Ilie, care a păstorit Parohia Grințieș între anii 1983-1992. Slujba de pomenire la împlinirea  celor 14 ani de la înveșnicirea sa, a fost săvârșită în Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor la Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”-Grințieș, acolo unde, în apropierea jertfelnicului de unde răsare Hristos Biruitor din mormânt, părintele își doarme somnul de veci așteptând ziua cea de …

Read More

Având în vedere că anul 2025 este dedicat de către Patriarhia Română ca an comemorativ al mărturisitorilor din secolul XX, este foarte potrivit să aducem în lumină câteva chipuri ale sfințeniei, vlăstare ale poporului român, care au luminat calea spre Împărăția lui Dumnezeu. În adâncurile negre ale secolului XX, un capitol dureros din istoria României se scrie cu sânge și lacrimi. Închisorile comuniste, locuri de suferință psihică și fizică, au fost arene de tortură, umilință și dezumanizare pentru mii de oameni nevinovați, închiși doar pentru credința vie și statornică în Dumnezeu sau pentru convingerile și idealurile înalte ale acestei vieți.…

Read More

Într-o lume în care tehnologia redefinește educația, proiectul Erasmus+ SLEGS (Stop Learning Gaps Due to Digital Skills) 2022-2-RO01-KA210-SCH-000100134, a adus o schimbare semnificativă în școlile din România, Turcia, Bulgaria și Macedonia de Nord. Inițiat la 1 martie 2023 de către școala coordonatoare- Școala Gimnazială ”Iustin Pîrvu” din Poiana Teiului și derulat pe parcursul a doi ani și în școlile A sim’in Nesli Imam Hatip Ortaokulu Turcia- İstanbul,  S U „Hristo Botev” Bulgaria-Burgas-Sungurlare și OOU Petar Pop Arsov Macedonia de Nord-Skopie, acest proiect și-a propus să reducă decalajele digitale și să ofere elevilor, profesorilor și părinților competențele necesare pentru a face…

Read More

Ioan Drăgan a fost profesor de pedagogie și director al Școlii Normale de Băieți, din Piatra-Neamț și s-a preocupat și de scrierea de literatura pedagogică dedicată școlilor de aplicație, el însuși fiind profesor la cele două școli normale din Piatra-Neamț. Una dintre lucrările sale, apreciată la nivel european, cu titlul „Dușmanul nostru, copilul”, publicată în anul 1929, supunea atenției paradigma americană, cu privire la drepturile copilului și, implicit, abordarea pedagogică în privința copiilor. În opinia sa, oamenii, de cele mai multe ori inconștienți, practicau abuzul de putere împotriva celor slabi, în special împotriva copiilor. „Copilul nu este un adult în…

Read More

La câteva luni după ce am ajuns la Paris, într-o zi, ambasadorul Constantin Flitan i-a spus secretarei sale să-mi comunice că voi primi un telefon de la Elvira Popesco, să preiau mesajul şi să-l rezolv operativ, Într-adevăr, după câteva minute mă sună la telefon Elvira Popesco. Se prezentă, îşi cere scuze că mă deranjează, dar o face la propunerea dlui ambasador Flitan, care i-a spus că eu o pot ajuta. Îmi prezintă problema. „Am o soră mai mare în Bucureşti, în vârstă de 82 de ani, care s-a îmbolnăvit, are nevoie urgent de un medicament care nu se găseşte în…

Read More

Constituirea României moderne a impus, aşadar, din punct de vedere electoral, sistemul votului cenzitar (având drept criteriu averea) şi capacitar (luând în consideraţie instrucţia). După detronarea lui Alexandru Ioan Cuza şi aducerea prinţului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, Adunarea Electivă nou aleasă fusese convocată în sesiune extraordinară pentru data de 28 aprilie 1866. La 1 mai s-a proclamat votul pentru Unire şi principe străin, iar pe 10 mai s-a adoptat legea pentru naturalizarea familiei princiare de Hohenzollern. Tot la 1 mai Consiliul de Stat a prezentat Adunării Elective, devenită Adunare Constituantă, proiectul de Constituţie, conceput după modelul Constituţiei belgiene din 1835, apreciată…

Read More

Dacă mai facem un pas în anii cât ați fost profesor, ați simţit vreodată din partea regimului o anumită opreliște, un program de oprire a copiilor să meargă, a dumneavoastră ca profesor să participați la evenimentele astea religioase? Eu am predat științe sociale şi istoria. La consfătuirile pe care le aveam ni se spunea categoric: “Spuneți-le copiilor să nu meargă la biserică”. Eram şi cu pionierii, instructor superior de pionieri şi apoi comandant, cum s-a numit, şi la instruirile pe care le aveam pe această linie aceleași lucruri ni se spuneau. În cărţile de cunoştinţe social-politice erau lecții speciale in…

Read More

Titlu: Watership down Autor: Richard Adams Categorie: roman Vârstă recomandată: 12+ Editura: YoungArt Număr de pagini: 576 Anul publicării: 2012 Sinopsis: În acest roman ne este prezentat un grup format din câțiva iepurași care s-au decis să-și părăsească vizuina, pentru a-și căuta norocul în lume. Drumul este lung și obositor, dușmanii sunt pretutindeni, însă cea mai mare primejdie pe care trebuie să o înfrunte este frica, care riscă să-i paralizeze. Aceștia sunt ghidați de iepurașul Cinci și de viziunile sale, împreună cu viteazul Alună, care este fratele său. Citate din carte: „În clipa aceea vocea s-a auzit foarte limpede, strigând:…

Read More