În 29 aprilie 1823, Vel Vistiernicul Petrache Sturza, iscălea o poruncă către dregătorii ţinuturilor de jos, înştiiţându-i că pentru prinderea cetelor de tâlhari care aduceau mari neajunsuri locuitorilor, Măria sa Vodă, Ioniţă Sandu Sturdza, a rânduit ca mehmendar pe paharnicul Constantin Sion care să meargă „de-a valma” cu cei 20 de neferi rânduiţi de hatmanul din acea vreme, Costache Cerchez, pentru prinderea tâlharilor.
Tot Măria sa Vodă hotârâse şi cum să se facă aprovizionarea poteraşilor întrucât vistieria nu le pusese la dispoziţie sumele de bani necesare pentru a cumpăra de la oamenii satelor fânul , orzul, carnea şi pâinea de trebuinţă. Pentru aceste produse mehmendarul dădea satelor aşa numitele Teşcherele, nişte adeverinţe în care se specificau produsele achiziţionate, cantităţile respective, cu indicaţia expresă pentru mehmendar” ca să dea teşcherele satelor şi Dv. (dregătorii ţinuturilor-n.n) să faceţi izvodu de pe teşcherele să le trimiteţi la Vistierie ca să se rânduiască plata prin înadins omu care plătind banii să ia teşcherelele”. “Şi întru cele ce va cere de trebuinţă să-i înlesniţi, precum şi pentru umblare prin ţinutu să i se dea zapcii din partea Dv., spre înlesnirea celor de trebuinţă, pentru ca nici locuitorilor să nu li se facă zulumuri, dar nici mehmendarul să se primejduiască de către neferi. Ştiind Dv. hotătărâtu că pentru ce mai mică sminteală, veţi cădea în neertată învinovăţire cu grea răspundere.”
Nu întâmplător se dădeau aceste amănunţite instrucţiuni. Se cunoştea şi de la Domnie şi de la Vistierie că se pot produce multe nereguli, multe abuzuri, păgubaşi rămânând locuitorii satelor. Sumele de bani pentru plata produselor luate de la oamenii satelor întârziau să vină sau nu veneau deloc. Se duceau şi unii locuitori prin târguri, pe la dregătorii ţinutului şi întrebau de banii pentru teşcherele. Li se răspundea, uneori, că nu sunt încă, nu au venit, alteori că nu sunt. Venea omul în satul lui şi era întrebat: „Hei, bade Ioane, ce ai aflat, ce mai este pe la târg?”. Şi răspundea badea Ion: „Toate-s bune, una-i rea. Nu-s parale la teşchererea”.
În ceea ce priveşte pe tâlhari exista şi pentru prinderea lor o rânduială, stabilită de Alexandru Dimitrie Ghica Voevod încă din anul 1766, din care cităm: „Tâlharii ce se vor prinde de armăşei, să-i aducă la temniţă cu toate lucrurile ce se vor găsi asupra lor, iar lucrurile ce se vor afla la casele tâlharilor, mişcătoare şi nemişcătoare, prin marafetul (aici străduinţa, abilitatea – n.n.) ispravnicului de ţinut, dându-se toate pe sama sătenilor cu izvod, unde se vor afla şezători; să ia armăşelul isvod iscălit de la ispravnicul, să aducă la vel armaş. Şi scoţându-se tâlhari la divan, după hotărârea veliţilor boeri, împlinindu-se mai întâi paguba păgubaşilor… să se socotească şi gloaba lui vel armaş, după cum vor hotărâ veliţii boeri. Tâlharii ce se vor prinde de cătră ispravnicii de la ţinuturi, luând la scris toate lucrurile… din care întâi să împlinească paguba păgubaşilor, atât din cele ce se vor găsi de faţă, şi le vor cunoaşte cu încredinţare, cât şi pentru cele prăpădite din averea lor. Iar pe tâlhari şi gazdele tâlharilor, cu faptele lor înscris, şi cu isvod iscălit de ispravnicul, de toate lucrurile tâlharilor şi a gazdelor lor, ce vor mai rămânea… să se trimită la divanul gospod…şi hotărându-se pedeapsa tâlharilor şi a gazdelor lor… să se hotărască şi gloaba ispravnicului şi a lui vel armaş… doi bani să iea ispravnicul şi un ban să iea vel armaş. Pentru morţi de om se urmează ca mai sus. Ucigaşi şi jăcaşi ce se fac cete… oricine îi va prinde, să fie ale lor toate cele ce se vor găsi asupra lor, şi la casele lor, şi la gazdele lor, fiind prinderea lor cu primejdie de viaţă … trimişi la divan… de se va întâmpla ca păgubaşii, luând paguba lor, să nu prisosească din averea ucigaşilor şi a jăcaşilor, atunci cei ce îi vor prinde, să ia prin marafetul dregătorului ţinutului din lucrurile ce vor lua păgubaşii, din 10 bani un ban socotindu-se”.
Glosar
Mehmendar – boier ce însoţea pe domnitor sau persoane oficiale, ocupându-se de găzduirea şi aprovizionarea lor.
Neferi – arnăuţi sau soldaţi din pământul acestei ţări folosiţi ca poteraşi la prinderea tâlharilor.
Zulum – nedreptate, nemulţumire.
Gheorghe DRUGĂ ot Hangu
,
