Evenimentul la care facem referire s-a desfăşurat sâmbătă, 25.05.2024, în mica localitate de pe cursul mijlociu al Bistriţei, Farcaşa, şi s-a transformat într-o manifestare sportivă cu mare impact în rândul practicanţilor acestui tip de arte marţiale şi nu numai.
Organizator a fost Sebastian Petrescu, în calitate de Branch-chief Romania FSAMMAKENSHINKAN, în parteneriat cu Consiliul Local şi Primăria Farcaşa.
Din punct de vedere al participării, a fost o amplă desfăşurare de forţe, la start adunându-se 15 cluburi sportive şi 173 de sportivi din Neamţ, cât şi din alte judeţe precum Bacău, Suceava şi Vaslui sau municipiul Bucureşti, având posibilitatea să îşi arate abilităţile sportive pe regulamente de submisie, KNOCKDOWN, FSAMMAKENSHINKAN şi WFCKickboxing.
O surpriză plăcută a venit din partea şcolii SNPAP Târgu Ocna, care a participat cu o delegaţie de doi inspectori şi 20 de elevi, care au încântat atât privirile copiilor, a părinţilor, cât şi ale instructorilor, demonstrând prin profesionalismul lor, importanţa practicării artelor marţiale.
Organizatorii ţin să mulţumească sportivilor, părinţilor, instructorilor, inspectorului de poliţie penitenciară Ciobanu Nicolae şi agent şef de poliţie penitenciară Alex Panait, ambii profesori de autoaparare a Catedrei de Instrucţia Tragerii si Pregatire Fizica, pentru tot sprijinul acordat.
„Sensei mereu în slujba copiilor!”, a încheiat în stilul specific Sebastian Petrescu, interlocutorul nostru şi sufletul manifestării. Succes instructorilor sportivi care dezvăluie tainele artelor marţiale şi în satele de pe Valea Muntelui, fiind prezenţi şi la Farcaşa, Ceahlău şi Grinţieş.