Începând cu acest an școlar, 2022-2023, la Liceul „Carol I” Bicaz, s-a implementat un nou proiect educațional, sub denumirea de „Modele în carieră pentru tinerii de azi”, prin care se dorește și urmărește susținerea elevilor caroliști nu doar prin bagajul informațional constituit din cunoștințele temeinice ale diverselor discipline studiate în anii de liceu, ci și prin sprijinul acordat în alegerea unei cariere, care să fie cât mai potrivită fiecărui elev în parte, să corespundă abilităților și dorințelor elevilor noștri. Echipa de proiect, formată din d-na consilier școlar Manuela Cenușă, dna profesor Roxana Dumitrașcu și dna profesor Mihaela Apetroei, a stabilit un număr de activități și un calendar aferent acestora, prin care să faciliteze elevilor, pe rând, oportunitatea de a se întâlni cu profesioniști din domenii diferite.
Am avut astfel plăcerea și onoarea de a veni la un dialog deschis cu elevii noștri, cadre medicale de elită, reprezentanți ai poliției, jandarmeriei, forțelor navale, profesioniști ai SVSU, reprezentanți din domeniul juridic și jurnalism. Toate aceste întâlniri au constituit momente emoționante, deosebite, cu un impact pozitiv asupra elevilor care au cunoscut și alte realități ale unor meserii spre care doresc și ei să se orienteze. Astfel de activități vor fi programate și în anii viitori, ca sprijin oferit elevilor, pentru a se orienta în alegerea unei meserii cât mai potrivite. Partenerii acestui proiect educațional sunt Liceul „Carol I” Bicaz, Școala Gimnazială „Regina Maria”, Biblioteca orășenească „Mihai Eminescu” și CJRAE Neamț, iar gazda activităților a fost de fiecare dată Biblioteca orășenească, o locație al cărei prag este trecut permanent de elevii din Bicaz, un partener de nădejde în realizarea multor activități de suflet, așa cum sunt și cele din proiectul nostru educațional.
Mihaela APETROEI