Biserica îi pomenește pe Sfinții Trei Ierarhi atât separat Sfântul Vasile la 1 ianuarie Sfântul Grigore la 25 ianuarie și Sfântul Ioan Gură de Aur la 13 noiembrie, 27 ianuarie) arătând prin aceasta deosebirile dintre ei, dar și împreună, pe 30 ianuarie, pentru a arăta unitatea de învățătură și faptul că nu este unul mai mare decât altul.
Sfinții Trei Ierarhi au fost luminători ai creștinătății, mari dascăli ai lumii, care au lăsat importante scrieri și au îmbogățit sfintele slujbe. Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur au alcătuit Liturghiile ritului bizantin (acestora alăturându-se Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, atribuită Sfântul Grigore), dar și alte importante cuvinte de învățătură, iar Sfântul Grigorie Teologul este autorul mai multor lucrări însemnate, printre care „Cele cinci cuvântări teologice”, în care lămurește taina adâncă a Sfintei Treimi.
Fiecare dintre Sfinții Ierarhi prăznuiți la 30 ianuarie a avut merite deosebite, dar multe din ostenelile lor sunt aproape aceleași la toți, așa încât cu greu am putea spune că vreunul dintre ei s-ar ridica deasupra celorlalți.
În ceea ce privește asemănările dintre ei, menționăm următoarele:
-toți trei au trăit în secolul al IV-lea, numit „veacul de aur” al creștinătății;
-toți trei s-au născut în familii evlavioase creștine și au avut parte de o educație aleasă, datorită mai cu seamă mamelor lor;
-toți trei și-au agonisit știință înaltă la cele mai vestite școli ale vremii, fiind pilde vrednice de urmat pentru ceilalți colegi ai lor, prin sârguința la învățătură și prin purtarea lor;
-toți trei, după isprăvirea învățăturii, au trăit o viață retrasă, în rugăciune stăruitoare și muncă;
-toți trei s-au împotrivit la început să primească Taina preoției, socotind că nu sunt îndeajuns de vrednici pentru o asemenea slujire în fața lui Dumnezeu și a oamenilor;
-toți trei au fost mari sprijinitori ai săracilor, orfanilor, bolnavilor și ai tuturor celor aflați în suferință, ridicându-se însă și împotriva bogaților și asupritorilor;
-toți trei au luptat, prin cuvânt și prin scrisul lor, pentru lămurirea adevărurilor de credință ortodoxă, împotriva rătăcirilor și credințelor deșarte;
-toți trei au fost mari predicatori și scriitori bisericești, lăsând posterității un număr mare de cărți de învățătură, alcătuind felurite cântări și rugăciuni; Sfinții Vasile și Ioan ne-au lăsat și Liturghiile care le poartă numele, mult asemănătoare între ele;
-toți trei au scris lucruri frumoase despre prietenie, iar chipul prieteniei dintre Sfinții Vasile și Grigorie rămâne o pildă mereu vie pentru creștini până astăzi.
Pentru meritele lor deosebite, Dumnezeu i-a ridicat pe cele mai de seamă scaune ierarhice ale vremii, pentru a răspândi de acolo cu și mai multă putere lumina adevărului dumnezeiesc, dovedindu-se a fi vrednici păstori ai credincioșilor lor.
Iar dacă ne întrebăm prin ce fapte s-a ridicat fiecare mai mult deasupra celorlalți, atunci se poate afirma că Sfântul Vasile s-a distins prin organizarea așezămintelor de binefacere, Sfântul Grigorie, prin știința și înțelepciunea cu care și-a scris lucrările teologice, iar Sfântul Ioan, prin bogata sa lucrare de predicator și de tâlcuitor al Sfintei Scripturi.
Din aceste motive, cei trei Sfinți „mari dascăli ai lumii și ierarhi” sunt socotiți drept cele mai strălucite modele de păstori ai turmei lui Hristos și de propovăduitori ai cuvântului dumnezeiesc, adevărați „ctitori” ai Ortodoxiei.
În România, în anul 1949, patriarhul Iustinian Marina a hotărât ca toate școlile de învățământ teologic să fie ocrotite de către Sfinții Trei Ierarhi, deoarece aceștia au asociat mereu, în viața lor, cele două dimensiuni: Școala și Biserica. Ei au cunoscut doar aceste două drumuri. Este foarte ilustrativă prăznuirea lor ca patroni ai școlilor de teologie în sensul în care acesta este și scopul educației teologice pe care o dobândesc cei ce se pregătesc a fi slujitori ai Bisericii. Atunci ca și astăzi, Școala și Biserica reprezentau notele dominante pentru cei trei ierarhi. Acestea două, Școala și Biserica, trebuie să devină și nota călăuzitoare pentru orice viitor slujitor al Bisericii.
Se cuvine deci ca și noi pururea să-i cinstim cu cântări de laude și să ne rugăm lor în toate zilele vieții pentru mântuirea sufletelor noastre și pentru ca pe pământ să fie pace și între oameni bunăvoire.
