În vacanța de ski (22 -28 februarie) am fost cu nepotul meu de 11 ani într-o altfel de vacanță, dedicată muzeelor, bibliotecilor ,bisericilor dn București. Mi-am propus ca pe nepot să-l expun în fiecare zi unei lecții de istorie. În Centrul Vechi al orașului, pe strada Covaci, doi tineri antreprenori, Cătălina Andreiș și Gabriel Boga, au transformat în anul 2023 un apartament cu trei camere într-un veritabil muzeu privat în care sunt adunate obiecte, cărți și ziare, ordonate cronologic. Astfel, începând cu abdicarea regelui Mihai, constrâns să accepte instaurarea primului guvern comunist condus de Petru Groza (6 martie 1945), imaginile și ziarele vremii anunță câștigarea alegerilor (prin fraudă) de Blocul Partidelor Democrate, o alianță controlată de comuniști (19 noiembrie 1946) și proclamarea Republicii Populare Române (30 decembrie 1947), ”Ziua de început a cronicii vieții noastre noi, socialiste”. (”Ziarul” Scânteia”).
Numeroase relatări fac referire la președintele Gheorghe Gheorghiu-Dej, la agricultura socialistă, la industrializarea forțată. Țărani și muncitori, apar râzând în poze, cu lozinci pe care scrie că s-a îndeplinit planul, că recolta de grâne a fost cea mai bogată, de când socialismul este la putere. Urmează perioadă demagogică a lui Ceaușescu, cu sărbători naționale în care era adulat, ovaționat, cu declarații de iubire veșnică la adresa lui , cu mișcări de mase care scriau cu trupurile lor ”Ceaușescu PCR”, cu pancarte pe care scria ”Ceaușescu-România, stima noastră și mândria”. Imaginile cu închisorile comuniste, deținuții, scaunul și obiectele de tortură autentice, chipul torționarului Eugen Țurcanu, o bestie zâmbitoare, l-au impresionat profund pe nepotul meu. Criminalul în serie Râmaru, cutremurul din 4 martie 1977, își au locul în muzeu prin imagini cutremurătoare. Carnete de partid cu cotizația depusă la zi, închisoarea Doftana, carnete de elev, cravate de pionier, trese, costume de șoimi ai patriei, manuale vechi, scene din filmele tendențioase ale lui Sergiu Nicolaescu, kitsch-uri din material plastic, bibelouri cu bețivi și îndrăgostiți, dar și cu celebrul pește din sticlă colorată, televizoare, magnetofoane, pikup-uri, discuri, benzi, un mixer audio de la discoteca Vox Maris, telefoane, ceasuri, clasoare cu timbre, aparate de radio și aspiratoare demodate, costume de milițian și de pompier, ceasuri, bani, mobilier, macrameuri, tablouri, telefoane fixe, toate au făcut parte din viața unor oameni care nu aveau voie să spună că nu le place și nu sunt mulțumiți de felul cum trăiesc .
În fiecare casă exista o bibliotecă, pentru că se citea mult. Șifonierul în care ne-am uitat conține un palton din stofă buclată de lână, cu guler de vulpe argintie, un palton de blană naturală ,rochii din mătase naturală și o garderobă elegantă croșetată, costume bărbătești din stofă ”bună”, ceea ce înseamnă că în ciuda tuturor lipsurilor, oamenii nu erau indiferenți la felul cum arată. Deși poliția politică era foarte vigilentă, se spuneau bancuri cu familia prezidențială și se râdea pe înfundate. În bufetul din bucătărie se află un sifon. Se făcea șpriț din vinuri românești nu prea bune, de aceea adausul de pelin era obligatoriu. Vinurile foarte bune erau trimise la concursuri și erau premiate.
Muzica rock nu era interzisă, imagini cu trupele FFN, Sfinx, Olimpic 64, Sideral, Sincron , Phoenix, cu muzica pe care o poți asculta în muzeu, ne-au delectat. Dacă e Phoenix, e Moni Bordeianu, cel care a compus ”Nebunul cu ochii lui închiși”, ce făcea referire la dictatorul Ceaușescu: ”El stă singur și liniștit / Dar în ochii lui închiși / Vede al lumii asfințit / Tam-taba taba-taba tam-tam ta”. Se cumpărau discuri cu muzică străină ”pe sub mână”, așa cum se cumpărau blugi, săpun, ciorapi, cafea, ciocolată, parfum, stalinskaia vodka, biseptol, ampicilină și multe altele care lipseau din magazine. Dar ce se mai putea cumpăra din magazine ,că rafturile erau goale, iar cozile la mâncare erau imense. Urmează apoi sfârșitul ” epocii de aur ”, cu pereți pe care scrie ”Libertate”, ”Copiii noștri vor fi liberi”, ”Jos Ceaușescu” , ”Jos comunismul”. I-am văzut pe soți Ceaușescu în balcon, mulțimea care-l ovaționa și ce nu este în muzeu, mi-am imaginat zgomotul de fond, întoarcerea oamenilor împotriva lui, huiduielile, disperarea cu care striga ”Alo, alo alo!”, dar nimeni nu mai putea să-l asculte. Trupuri însângerate, morți, tancuri, soldați , toate pozele sunt mărturii ale acelor zile zbuciumate.
Lângă, apar alte poze, cu mineri hotărâți să distrugă, să incendieze și să lovească. În fruntea lor, surâzătorul Miron Cozma. Ce puteam să-i spun unui copil de 11 ani, care m-a întrebat cine este ”domnul”. I-am spus că este teroristul numărul 1 al României, care a intrat în istorie de mână cu președintele Ion Iliescu. Grupuri de străini vizitau muzeul în același timp cu noi, iar domnișoarele -ghid dădeau explicații în engleză și spaniolă.
Ni s-a spus că muzeul va fi mutat pe strada Lipscani, pentru că au o colecție impresionantă de mărturii, care necesită un spațiu mare. Dacă nepotul meu a fost foarte impresionat de tot ce a văzut și auzit în cele câteva ore cât a durat vizita, eu mi-am amintit de neliniștea și fricile cu care am trăit în ultimii ani de dictatură. Aproape că am uitat că seara, când puneam capul pe pernă, spuneam: ”Trebuie să se întâmple ceva, că nu mai pot suporta!”. La parter, cine vrea să-și amintească gustul ”nechezolului”, poate să savureze o ceașcă. Eu nu mi-am dorit să-mi amintesc. Pentru noi, cei bătrâni, asemenea muzeu ne poate răni prin amintirile pe care fără să vrem, le retrăim. Asta nu înseamnă că nu ar trebui să existe astfel de inițiative în toate orașele din țară.
Iolanda Lupescu
