Valea Bicazului este cunoscută în special prin celebrele chei ale acestui râu ce își are izvoarele în Hășmaș, dar sunt numeroase alte minuni ale naturii aflate pe micii săi afluenți. Prezentăm trei monumente ale naturii (rezervații naturale ce includ arii naturale protejate care, prin valoare sau caracter unic, pot fi considerate elemente de patrimoniu natural, fiind necesară menținerea caracterelor specific).
Cheile Şugăului, monument al naturii și rezervaţie naturală mixtă (de interes geologic, peisagistic, floristic), se află pe teritoriul comunei Bicaz Chei. Suprafața totală este de 90 ha, dintre care 80 ha se află în afara Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș, iar 10 ha în interiorul acestuia. Cheile sunt dezvoltate pe pârâului Şugău, afluent al Bicazului, și sunt sculptate în calcare de vârstă jurasic superior-cretacic inferior în partea sudică a Masivului Munticelu, sector al Munților Hășmaș.
Cheile propriu-zise sunt foarte înguste (pe alocuri sunt 3-4 m între versanți), s-au format pe ultimii 350 m înainte de confluența cu Bicazul și au elemente geologice și geomorfologice interesante: depuneri de tuf calcaros, marmite de eroziune de albie și laterale (suspendate până la 30 m deasupra albiei etc.). Este cunoscută „Via Ferata Astragalus” amenajată în aceste chei, tot mai căutată de turişti.
Peştera Toşorog (Jgheabul cu Gaură) este o peșteră fosilă, rezervație speologică (1 ha) pe valea Capra (Bradu) din Muntele Toșorog (nord-estul Munţilor Hăghimaș) în arealul comunei Bicazu Ardelean. Este interesantă și inclusă în categoria monumentelor naturale, datorită dezvoltării în conglomerate cretacice (cenomanian) cu ciment grezo-calcaros, cunoscute sub numele de conglomerate de Bârnadu. Are o lungime de 423 m. Accesul în prima parte este ușor (ceea ce a dus la distrugerea speleotemelor de către vizitatori), însă parcurgerea galeriilor și avenelor din interior este dificilă, ceea ce nu permite dezvoltarea unei funcții turistice. În peșteră există și o colonie de lilieci.
Peştera Munticelu, rezervație naturală speologică (0,1 ha), este un monument natural aflat în Masivul Munticelu din nordul Munţilor Hăşmaş, în arealul cheilor Șugăului, pe teritoriul comunei Bicazul Ardelean. Nu are o dezvoltare mare (120 m), dar are concrețiuni interesante (pot fi văzute în imaginea alăturată), din care o parte au fost însă distruse de către vizitatori. Este și un loc de hibernare a chiropterelor.
Cu respectarea normelor impuse de faptul că sunt monumente protejate, recomandăm vizitarea minunilor naturii de pe valea Bicazului, Bicăjelului, Lapoşului sau Cupaşului.
Iulian SĂNDULACHE