Asociaţia Grupul de Acțiune Locală Ceahlău, implementeaza în perioada octombrie – decembrie 2023, proiectul SPRIJIN PREGATITOR PENTRU ELABORAREA STRATEGIEI DE DEZVOLTARE LOCALA A MICROREGIUNII CEAHLAU PENTRU PERIOADA DE PROGRAMARE 2023-2027. Pentru accesarea fondurilor necesare s-a constituit noul parteneriat privat – public în baza unui Acord de Parteneriat, reprezentand atât teritorii care sunt acoperite de GAL Ceahlau selectat în cadrul PNDR 2014-2020, cât și teritorii noi din județul Harghita.
Obiectivul general al proiectului finanțat prin Submasura 19.1 este creșterea capacităţii de colaborare la nivel teritorial în scopul elaborării Strategiei de Dezvoltare Locală pentru perioada de programare 2023-2027.
Principalele activități prevăzute în cadrul proiectului sunt:
- Animarea Teritoriului – s-a desfășurat în perioada 16-19 octombrie si a cuprins informări la nivelul fiecarui UAT partener cu privire la întâlnirile şi dezbaterile publice în cadrul cărora vor fi analizate nevoile și oportunităţile de dezvoltare ale teritoriului, distribuire pliante, aplicare chestionare.
- Consultarea publică a partenerilor si altor reprezentanți ai comunităților din teritoriu – in cadrul a trei întâlniri de lucru, ce s-au desfășurat astfel;
- În data de 26 octombrie – Borca – Cabana Căprioara
Participanți: 37 persoane, din care 25 parteneri din localitățile: Borca, Farcasa, Poiana Teiului, Hangu, Pipirig, Ceahlău, Corbu si Tulgheș.
- În data de 27 octombrie – Tașca – Pensiunea Alexanda
Participanți: 43 persoane, din care 25 parteneri din localitățile: Bicaz, Dămuc, Bicaz Chei, Bicazu Ardelean, Tașca, Tarcău, Pângărați, Gîrcina, Pipirig, Grințieș, Hangu si Consiliul Județean Neamț.
- În data de 2 noiembrie – Tulgheș – Restaurant Casa Blanca
Participanți: 38 persoane, din care 29 parteneri din localitățile: Tulgheș, Corbu, Hangu, Ceahlău, Borca, Grințieș, Farcașa, Poiana Teiului si Bicaz
Scopul acestor întâlniri de lucru a fost acela de a oferi celor prezenți o imagine transparentă asupra structurii viitoarei strategii de dezvoltare, planificarea elaborarii modelului cadru al SDL și de a identifica orice provocări care pot afecta implementarea cu succes a acesteia.
In cadrul aestor întîlniri, echipa tehnică a GAL a prezentat:
- modalitatea de elaborare a SDL 2023-2027, in conformitate cu prevederile din fișa intervenției DR-36 – LEADER -Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității și a prevederilor aplicabile la nivel european și național, pentru perioada de programare 2023-2027, stabilite în baza Planului Strategic 2023-2027,
- tipurile de operațiuni finanțate din FEADR prin intermediul SDL
- posibilitatea aplicării mecanismului multi-fond, cu componentă FSE+, prin includerea în SDL a unei singure intervenții care vizează acțiuni integrate și servicii sociale privind sprijinirea copiilor vulnerabili și familiile
- Condiții de eligibilitate specifice FEADR si FSE+
- Criterii de selecție SDL si alocarea financiară a Strategiilor de Dezvoltare Locală
Intâlnirile au implicat și o sesiune de întrebări și răspunsuri, făcând-o mai deschisă și mai puțin formală, împărtășindu-și puncte de vedere, identificând în comun cauzele principale ale problemelor și oferind potențiale soluții.
Echipa tehnică
GAL Ceahlău