„Palatul Cnejilor este un palat ruinat situat în satul Ceahlău din comuna Ceahlău (judeţul Neamţ)”. Cu aceste cuvinte începe prezentarea obiectivului turistic pe Wikipedia. Același Palat al Cnejilor despre care Constantin Mătasă spunea: „Călătorii care merg să vadă Durăul și Ceahlăul să se oprească o clipă la Palatul Cnejilor, de la Schitul Hangului. Aici stă scrisă o pagină însemnată din istoria Moldovei”.
Mărire și decădere (scurt istoric)
Îl regăsim inițial, în documentele domnești din 1638, cu denumirea „Schitul lui Silvestru”, călugăr care a trecut munții din Transilvania și a pus bazele acestei aşezări monahale, atestate din secolul al XV-lea. Datorită poziției sale strategice, hatmanul Gheorghe, fratele domnitorului Moldovei, Vasile Lupu, a construit între anii 1637-1639, o biserică-fortăreaţă, din zid, în locul celei din lemn. Mai târziu, între 1663 şi 1667, când moşiile schitului au revenit familiei Cantacuzino, acesta a construit zidurile de incintă, înalte de 8 metri şi late de 6, care nu erau doar de împrejmuire, ci şi prevăzute cu turnuri şi camere de locuit pentru familia nobiliară şi servitorii ei. În plus, se vorbește despre o rețea de tuneluri, de tip labirint, cu etaje intermediare, pe sub munți, până în Transilvania. Ulterior, Matei Cantacuzino dobândește titlul nobiliar de cneaz, ca urmare a sprijinului oferit țarinei Ecaterina a II-a, iar fiul său, Gheorghe Cantacuzino, întors în Moldova acordă o atenție sporită moșiei Hangu și ansamblului ce devine Palatul Cnejilor. Din păcate, fiii săi risipesc averea și fac mari împrumuturi. Hatmanul Grigore Ghica grăbește licitația moșiilor cneazului, iar moșia Hangu a fost cumpărată de Smaranda Sturdza.
Credință și Strigoi (între sacru și profan)
Legenda spune că monahul Silvestru a trecut munţii călăuzit de niște luminiţe misterioase, mergând numai noaptea. Chiar pe locul altarului de acum, a găsit un frasin bătrân, cu trunchiul foarte gros, în care acele luminiţe s-au oprit. Dinspre copac a auzit glasuri îngereşti, cântând troparul Sfântului Ioan Botezătorul. Monahul a tăiat copacul, făcând din buturuga sa Sfânta Masă şi din restul trunchiului un mic schit.
Oamenii locului povestesc că o dată la 7 ani, apar flăcărui albastre, care ard noaptea și ar indica locul unor comori, însă, de frica strigoilor care ar bântui printre catacombele zidurilor, nimeni nu are curajul să meargă pe urmele lor. O primă explicație a apariției strigoilor ar fi Legenda lui Budu, un tânăr redus la viață, sub această formă, de o vrăjitoare, la rugămintea iubitei sale. La cântatul cocoșilor, ar fi căzut și s-ar fi transformat într-o stâncă pe Ceahlău. Umbra acestei stânci, revărsată asupra Palatului Cnejilor, ar duce la transformarea celor aflați întâmplător în incintă în strigoi. O altă legendă, care valorifică Mitul jertfei pentru creație, este cea a unor robi, a căror umbră a fost măsurată de unul dintre boierii cantacuzini cu o sfoară, sfoara a fost pusă între zidurile Palatului, iar la apusul soarelui aceștia erau morți și s-ar fi transformat în strigoi. Strigoi despre care au scris personalități ale literaturii universale și române, cum ar fi Alexandre Dumas-tatăl și Mihai Eminescu.
Legendă uitată?
Dacă așezământul de cult a fost supus reparațiilor și consolidării, ca urmare a dobândirii dreptului de proprietate asupra bisericii și curții care o înconjoară și a implicării preoților parohi, restul ansamblului nu pare să mai reziste mult timp. Ruinele se află într-o stare avansată de degradare și nu există promisiuni clare privind refacerea sau măcar consolidarea lor.
Prof. Cristina Ramona CHIRILĂ
