Spațiul subcarpatic oriental al Neamțului mărginit de Muntele Ceahlău și străbătut de Bistrița, întâlnit în istorie sub diferite denumiri, fiind organizat și reorganizat în foarte multe moduri, liber sau dominat de străini, cu moșii lucrate de țărani dependenți, clăcași sau vecini și sate de răzeși, domenii mănăstirești, nobiliare, ale domnitorilor și regilor, rămâne, chiar și pentru un amator care dorește să studieze din istoria locului, o piatră de încercare, cu multe, multe necunoscute și descoperiri interesante.
Neamțul nu poate fi izolat de credință, indiferent de vremurile și stăpânirile vremelnice. Aici nu vorbim, însă, de o simplă religie a unor oameni, ci o manifestare a ei continuă, puternică și statornică. Lăcașele de cult s-au împânzit în fiecare sătuc, adunând locuitorii ca sub un scut de protecție împotriva presiunilor venite din Vest: calvinismul și catolicismul. Însăși locul a reprezentat, în mai multe rânduri, un spațiu de refugiu pentru creștinii-ortodocși persecutați de habsburgii din Ardeal.
Credința moldovenilor nemțeni se individualizează, nu atât prin felurimea practicilor și a ritualurilor, ci, mai ales, prin dragostea față de biserici, mănăstiri și preocuparea pentru ca acestea să prospere pentru a putea lupta mai ușor cu tot ceea ce însemna propagandă anti-religioasă.
Din zona ce duce spre dealuri și șes, cu altitudini sub 200 m (exemplu zona Romanului sau lunca Siretului), urcând la peste 300 m (zona Piatra Neamț), până la peste 1900 m (zona Muntelui Ceahlău), întâlnim biserici, mănăstiri, schituri și chilii la tot pasul. Zona Muntelui Ceahlău a fost numită ca fiind „Athosul românesc” datorită numeroaselor vetre monahale de la poalele muntelui și de pe munte. Unii au socotit muntele ca un „Tabor românesc” al Schimbării la Față a Domnului Iisus, un loc mai aproape de Dumnezeu decât oricare altul, plin de energia divină. Întreaga zona poate fi considerată o reală „Grădină duhovnicească”, cu mii de biserici, zeci de mănăstiri și schituri, cu văi care se unesc ca într-o Sfântă Cruce, cu frumuseți naturale impresionante. Oameni credincioși, care umplu lăcașele de cult în fiecare Duminică și sărbătoare, care-și doresc să îngrijească permanent casa Domnului, văzând în preot, nu un „Domn părinte” cu un job vremelnic, ci pe „Părintele” care-i îndrumă spre mântuire. Nu întâmplător, sfatul duhovnicilor se aude aproape în fiecare mănăstire, iar zeci de oameni îl ascultă în fiecare zi.
O definiție a spiritului locului poate fi dată prin descrierea sfințirii unei biserici, de exemplu cea din satul Grințieșul Mare. Cu mic și mare, toți enoriașii au lucrat peste două săptămâni, zi de zi, ca totul să fie la înălțime. Sosirea ierarhului locului a marcat bucuria întregii comunități, au fost aduși cei mai frumoși cai, cu calești împodobite ca pentru un împărat, călăreți și țărani îmbrăcați, aproape toți, în straie tradiționale de sărbătoare. Sunetul specific de bucium de munte a însoțit permanent alaiul ce a străbătut drumul îngust spre biserică, iar autoritățile locale și instituțiile statului au fost prezente acolo, nu să dea ordine, ci să „slujească” cu responsabilitate maximă. Doar cei bolnavi sau care nu se puteau deplasa au mai rămas, cred, pe la case, toți ceilalți, după ce au îngrijit animalele de curte, au participat la Sfânta Liturghie și la impresionanta slujbă de sfințire. Pare o descriere a unui obicei de acum câteva sute de ani, dar dacă mai spunem că totul a fost filmat de drone și camere profesionale, cu fotografi profesioniști, cu transmisii în direct din Sfântul Altar și pe scena din exterior și pentru cei din alte zone…gândul revine în actualitate, evenimentul având loc pe 19 septembrie 2021. Prin această scurtă prezentare am dorit să surprindem doar un mic crâmpei din ceea ce înseamnă spiritul omului creștin din zona Neamțului.
La „piciorul” Sfintei Mese, din Sfântul Altar al fiecărei biserici creștine, se pune un mic săculeț cu sfinte moaște de martir, expresie a clădirii credinței creștine pe jertfa celor ce au suferit în timpul persecuțiilor. Sfântul Altar este cel mai sacru loc al edificiului… iar pornind de la această premisă, fiecare palmă de pământ nemțean este un pământ sfânt, stropit cu sânge de martir și păstrând rămășițe ale marilor eroi ai neamului românesc creștin în foarte multe locuri. Sute de troițe marchează locuri unde au căzut la datorie cei ce ne-au apărat țara de-a lungul timpului, dar și multe biserici nu sunt ridicate doar pe „un săculeț” cu sfinte moaște ale martirilor, ci chiar pe osemintele a zeci, sute, mii de eroi martiri pentru păstrarea credinței și a neamului românesc (ex. M-rea Răsboieni și M-rea Sfânta Cruce sau a Eroilor din Brusturi). Nu putem să nu adăugăm pe călugării și maicile care au sprijinit luptele împotriva invaziei musulmane sau străine pe teritoriul țării noastre, ajutorul dat domnitorilor și oștenilor, chiar pe câmpurile de luptă. Au murit apărând tezaurul cultural al mănăstirilor, s-au jertfit ca să nu le fie pângărite lăcașele de rugăciune, au murit de boli molipsitoare ajutând bolnavi, mai ales în timp ce stăteau la căpătâiul celor răniți în lupte. Au slujit în lavra lor duhovnicească, dar și în întreaga țară, acolo unde au fost chemați, acolo unde priceperea, devotamentul, credința și liniștea lor sufletească se considera că este necesară (exemplu bolnițele mănăstirești, acțiunile călugărilor și preoților nemțeni în cele două războaie mondiale pentru îngrijirea răniților etc.).
Neamțul este locul pe care au pășit mari duhovnici și sfinți: pădurile din jurul Mănăstirii Sihla au fost cutreierate de tălpile desculțe ale Cuvioasei Teodora; la Mănăstirea Sihăstria, pedealurile montane din apropiere, până la pădurea izolată de dincolo de Dolia-Boboiești (comuna Pipirig), a trăit și sfătuit, a ajutat și a sfințit locurile părintele Ilie Cleopa; pe stâncile semețe ale Ceahlăului au sihăstrit mulți sfinți: Silvestru, cei ce au dat numele de Peon, Piciorul Sihastrului, Poiana Maicilor etc. Locurile dimprejurul M-rii Neamțului, obștea chinovitică isihastă a fost formată de sfântul neputrezit, în cinstea căruia a fost ridicată o catedrală care încă îl așteaptă să revină, Sfântul Ioan Iacob-Hozevitul. Piatra aleii din incinta Mănăstirii Neamțului s-a ridicat pentru a scoate spre închinare sfintele moaște ale Sfântului Necunoscut. Mănăstirea Secu a fost leagănul de formare duhovnicească a Sfântului Varlaam, învățatul ierarh care a păstorit nu numai obștea din valea lui Zosin, ci și întreaga obște de credincioși a Mitropoliei Moldovei. Tot în zona M-rii Secu și cea mai nordică, urmașă a vechii M-rii Bogdănești – M-rea Râșca, s-a format și a sfârșit duhovnicește ierarhul Romanului, Ioan. Mai în aval pe Bistrița, au marcat duhovnicește locurile de lângă M-rea Bistrița, Sfinții Simeon și Amfilohie de la Pângărați, Sfinții Iosif și Chiriac de la Bisericani, Sfântul Cuvios Chiriac, nevoitor în Muntele Măgura, pe locurile unde a fost întemeiată M-rea Tazlău. Revenind mai aproape de culmile muntoase ale Stânișoarei, la M-rea Văratec a sihăstrit Sfântul Iosif, iar la Agapia-Veche, Sf. Rafael şi Partenie.
Linia munților Hășmaș (1792) – Ceahlău (1907) – Grințieș (1757) – Bivolul (1530) pare un zid de strajă al vechilor vetre de sihăstrie: Durău, Hangu, Bistrița, Agapia, Văratec, Horaița, Secu, Sihăstria, Neamț etc. din partea unor eventuale influențe venite de la propaganda catolică și protestantă vestică. Pe această linie a fost clădită una dintre cele mai noi, dar și foarte importante sihăstrii: M-rea Petru Vodă și M-rea de Maici, Paltin, ambele ctitorii ale duhovnicului Iustin Pârvu.
Am enumerat doar câțiva cunoscuți sfinți, duhovnici și oameni desăvârșiți din acest spațiu restrâns ca suprafață, dar enorm ca dezvoltare duhovnicească. Este imposibil să nu remarcăm că mulți dintre țăranii osteniți de pe dealuri, care trăiesc liniștiți pe lângă familiile sau casele lor, pe care-i vedem trăind adânc jertfa euharistică la fiecare Sfântă Liturghie, sunt, la rândul lor, sfinți binecuvântați de către Dumnezeu, care emană stare de bine, liniște și bucurie duhovnicească.
Legendele Neamțului vorbesc despre taine supranaturale și influența divină: legenda Dochiei, Piatra Teiului, Toaca etc. și acest lucru din cele mai vechi timpuri. Neamțul a fost un pământ sfânt al locuitorilor, încă mult înainte de apariția creștinismului și s-a consacrat un pământ dedicat Dumnezeului creștin până în zilele noastre.
Cristian VATAMANU
N. Red.: Studiu realizat de regretatul profesor și teolog în noiembrie 2021. Îl facem cunoscut acum!
