Tâmplarii produc obiectele din inventarul unei gospodării: carul, plugul, grapa, grebla, furca, sania, sanciul, războiul de ţesut, dar şi piesele de mobilier şi tâmplăria pentru case (uşi şi ferestre). Tâmplarul lucrează cu securea, barda, tesla, banca de tâmplărie, ferăstrăul, sfredelul, gealăul, dalta.
Scândurile ce urmau a fi folosite pentru uşi şi ferestre erau nefinisate şi grosolane, fiind obţinute prin tăiere în traşcă. Tâmplarul trebuia să fie un adevărat artist pentru a reuşi să le finiseze.
Bătrânul meşter tâmplar Vasile Ţicu din satul Frasin, comuna Broşteni, ne povesteşte că nu avea decât unele unelte cu care lucra: toporul, ferăstrăul, gealăul şi ciocanul. Pentru asamblarea unor piese de mobilier folosea doar cleiul, fără să bată măcar un cui. A învăţat că munca tâmplarului începe cu alegerea lemnului ce urmează a fi lucrat. Lemnul nu trebuie să aibă cioturi, să crape bine şi să se lucreze uşor. Cel bun pentru mobilă şi tâmplărie nu trebuie să fie mâncat de cari, deoarece nu rezistă multă vreme. Scândura e obţinută din lemnul verde, fiindcă altfel se crapă.
Piesele de mobilier ce se produceau în atelierele de tâmplărie erau blidarele, mesele, scaunele şi dulapurile. Arhaic şi modern în acelaşi timp, blidarul este o piesă de mobilier cu rol funcţional şi scop decorativ. Aproape în fiecare gospodărie exista un asemenea obiect în care erau aşezate cănile, farfuriile şi lingurile. Unele dintre ele au şi un sertar pentru sare.
Dulapul fix sau mobil a înlocuit treptat beldia, o prăjină lungă cât camera, agăţată de tavan, pe care se atârnau ţoale şi haine. Dacă realizarea pieselor de mobilier şi a tâmplăriei nu mai prezentau, la un anumit moment, secrete pentru meşterul Vasile Ţicu, în anul 1961 primeşte cea mai grea comandă, după cum el însuşi mărturiseşte. Soţia i-a cerut să-i facă un război de ţesut. Văzuse multe astfel de stative, ştia din ce sunt formate, însă asamblarea pieselor a fost proba de foc pe care a trebuit s-o treacă. Pentru multe familii, stativele, această instalaţie complicată a constituit multă vreme o adevărată sursă de venit.
Stativa propriu-zisă e formată din două bucăţi şi constituie scheletul întregului ansamblu. Scândura pe care stă femeia ce ţese este montată cu două prinzători. Călcătorul este format din patru părţi. Amnăruşul, iţele, vatalele, urzoiul constituie alte elemente componente ale războiului de ţesut.
Obiecte nelipsite din inventarul unei gospodării ţărăneşti sunt ragilele, cheptănuşii pentru lână, fusul, furca de tors lâna, suveicile, sucalele. Cei mai înstăriţi deţineau maşini de tors lâna, instalaţie ce uşura foarte mult munca femeii. Maşina de tors se poate vedea astăzi în muzee. Dacă lâna din caierul pus în furcă trecea, fir cu fir, printre degetele celei ce torcea, până ajungea pe fus şi era răsucită, această maşină de tors era acţionată printr-o pedală. Odată fixat caierul de lână, maşinăria putea porni. Munca femeii devine astfel mult mai uşoară. Călcătorul sau pedala, odată acţionate, puneau în mişcare roata şănţuită prin care trecea firul de lână. Lâna devenea astfel fir pentru diverse ţesături sau împletituri. Maşinile de tors confecţionate din lemn au fost treptat înlocuite de maşinile de tors industriale şi multe alte produse ale tâmplarilor de pe vremuri au dispărut şi ele.
Paula BONDAR
