Paștele este cea mai mare, cea mai însemnată, mai sfântă și mai îmbucurătoare sărbătoare de peste an a românilor. În preajma sfintelor sărbători de Paști, mulți se întreabă unde și când s-a înroșit primul ou? Ouăle roșii, șlefuite în piatră s-au găsit în morminte, datând de dinaintea erei noastre. Chinezii cunoșteau unele semnificații legate de ouăle roșii cu peste două mii de ani înainte de Hristos.
Oul a sintetizat mereu misterul Creațiunii, din ou trebuie să se fi născut Universul, Lumea și Omul. Legătura comună a tuturor religiilor și credințelor popoarelor lumii este oul cosmic. Dar înainte de a se ciocni de Paște, ouăle trebuie înroșite. Cea mai veche mențiune scrisă cu privire la ouăle încondeiate datează de pe vremea lui Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714). Modelele ouălor încondeiate de pe vremea lui Brâncoveanu sunt provenite și astăzi pe ouăle închistrite, încondeiate, pictate sau picurate. Fiecare ou în parte reprezintă chintesența spiritului creator și sugestiv al poporului român, frumusețea desăvârșită a elementelor din natură sau a elementelor care îl ajută pe om în munca lui.
Pe vremuri, bătrânele nu știau de chimicale, ci de boieli naturale, extrase din foile de ceapă, frunze de măr dulce, ceapă albă, flori de tei ori frunze de mesteacăn (pentru galben), ori din boabele coapte ale florii de soc (pentru nuanțe de albastru-vânăt) viorele, răchițică, aliorul, dropița, frunze de nuc, coajă de arin (verde). Orice culoare ar urma să se dea ouălor, afară de albastru, acestea se vopsesc întâi în galben.
Prima clasificare a motivelor desenate pe ouă este făcută de Leonida Bodnărescu în 1908 și cuprinde cinci serii de ornamente: regnul animal, seria motivelor vegetale, seria uneltelor, seria ornamentelor industriale și diverse. Astfel se găsesc pe ouăle încondeiate figuri nostime de animale: musca, peștele, capra ,cocoșul, calul, albina, broasca, racul, porumbița, rața, șarpele, melcul, păianjenul, coada rândunicii, coarnele cerbului, dinții leului, pana corbului. Plantele au după cum e și natural un rolfoarte important în încondeierea ouălor. Astfel aflăm pe ouă frunza bradului, frunza stejarului, vâscul, floarea mărului, florile de păr, frunza trifoiului, garoafa, ghiocelul, ciuboțica cucului.
Încondeietoarele folosesc ca motive și diferite unelte casnice și de câmp: grebla, lopata, hârlețul, sapa, roata carului, roata morii, violina, butoiașul, furculița, secera, furca de tors. Trebuie să remarcăm faptul că fiecare țărancă încondeiază cel puțin pe un ou crucea Paștelui, la ambele capete aflându-se figuri de îngeri, de asemenea desagii și brâul popii, degețelele, încolăcitura cubelcului, calea rătăcită cât și clinul ce se formează la croirea cămășilor. Un instrument foarte simplu de încondeiat sau închistrit ouăle este chișita (sau chirșita) mai este numită bijara, condei sau închistritoare (pe valea Bistriței, în Moldova). Această unealtă cu care se trag liniile figurinelor ce ornamentează oul este un bețișor subțire și rotund (ca de pensulă), bortit la capăt de-a curmezișul cu sula, cum menționează Artur Gorovei.
În borticica aceasta e băgată și întărită o țevișoară de alamă (de la lulea părăsită sau o capsă de la șnururile de la ghete).În acea borticică se vâră păr de porc care se leagă acolo cu ață ca să nu se miște. În locul chișiței se mai folosesc penele de gâscă, pentru trăsături mai groase. Mai e nevoie de un pămătuf pentru ceară, ulcele de boiele, petice. În mod tradițional se boiesc ouăle de găină, pichere (biblică), de rață, de gâscă, de hulubi. Aceasta se face în Joia Mare sau în Vinerea seacă .
Gospodina topește ceara curată de albine într-o ulcică de lut și mai pune într-însa cam un vârf de cuțit cărbune bine pisat, în scopul de a cunoaște lesne ceara de pe ou în timpul vopsirii. Orice ou se fierbe întâi în culoarea galbenă și apoi se moaie în boiala roșie, neagră. Ouăle fierte în gălbenele se scot cu un polonic sau lingură de lemn și se usucă. Țăranca ia chișița într -o mână iar în alta ține oul încălzit ,moaie chișita în ceara topită și pictează oul mănuind chișița întocmai ca pe condei.
Unde se trag liniile desenului cu chișița (ceară) locul rămâne alb ,căpetându-se astfel un ou roșu închistrit cu figure albe. Se introduce oul imediat în cana cu boia roșie și apoi se scoate. Astfel oul e roșu, în afară de locurile acoperite de figurile făcute cu ceară, unde n-a prins culoarea roșie. Primul ou boit se face dintr-o singură culoare, roșu închis. Ouăle roșii sau albastre se mai numesc dragostea fetelor.
Oul alb este mai întâi închistrit și apoi se pune în vopsea galbenă. După ce s-a îngălbenit, este închistrit pe galben și pus în roșu, ca să se înroșească. Se repetă închistrarea pe roșu și se face verde și așa mai departe, până se ajunge la ultima culoare după care nu se mai închistrește. După ce s-a isprăvit operația colorării când sunt scoase din ultima vopsea, fiind puțin călduțe, se șterg cu o pânză curată care ridică ceara și astfel ies la iveală diferitele culori cu care au fost închistrate, iar câmpul rămâne după cum a fostultima culoare.
În final, ouăle ies splendide, adevărate opera de artă populară.
Mariana-Marina CIUCANU
