Considerații generale. Arealul depresionar intramontan din nordul grupei centrale a Carpaţilor Orientali include o serie de depresiuni tectono-vulcanice bicompartimentate ca Drăgoiasa, Bilbor şi Borsec, prelungite mai departe sub forma unui culoar ce ţine până spre Tulgheş. Economia pastorală de aici s-a constituit ca factor semnificativ în procesul de umanizare, fiind un element de bază al comerţului. Prin migraţiile pastorale, această activitate aparţinătoare sectorului primar, a reprezentat o cale de păstrare a legăturilor fireşti între populaţia românească din Transilvania şi Moldova, până la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Într-un document ce datează din 1 ianuarie 1720 (Colecţia Hurmuzachi, vol. V, pp. 1576-1577, nr. 1972), se vorbeşte despre zona menţionată anterior ca fiind una de transhumanţă a oierilor din Mărginimea Sibiului, care îşi coborau turmele la iernat în Moldova (în Munţii Căliman vărau îndeosebi cei din Galeş, astăzi localitate componentă a oraşului Sălişte), amintind de acea „…necontenită trecere de oi şi de produse ale acestora între Ardeal şi de aici în Moldova, la stînele multe ce au acolo”, iar Balázs Orbán (1869), menţionează faptul că în Munţii Căliman, pe timp de vară existau aproximativ 15,000 de vite mari şi 50,000-60,000 de oi, care aparţineau oierilor mărgineni.
Reputatul geograf şi etnolog, Nicolae Dragomir, în anul 1926, arată că aceştia, „bârsanii”, erau atraşi de întinsele suprafeţe cu păşune existente aici, arendând pentru vărat în mod special zona alpină a Călimanului. Respectivele locuri se aflau în proprietatea comunelor din Dealurile Bistriţei şi Reghinului (Monor, Şieuţ, Şieu, Budacu de Sus, Ruşii-Munţi, Morăreni, Brâncoveneşti, Ideciu de Jos), precum şi ale nobililor maghiari, Bánffy, Urmánczi şi Kemény. La sfârşitul verii, drumul oilor spre Moldova, se realiza prin Defileul Mureşului, până la Topliţa, iar de acolo peste munţi în Valea Bistricioarei, prin Tulgheş (Pasul Prisecani), care în secolul al XIX-lea se constituia ca punct vamal, unde oile erau numărate. Pe acolo, treceau cirezi de vite şi herghelii de cai, îndreptându-se spre Piatra Neamţ, de unde crescătorii de animale din zona montană îşi procurau cerealele necesare gospodăriilor lor. În felul acesta, Tulgheşul a devenit un important punct de tranzit pentru comerţul cu lemn, dar şi cu animale, anual fiind „exportate” peste 300,000 de oi şi 10,000 de cai. Un alt drum al oilor se realiza prin Bilbor sau peste Drăgoiasa, iar de acolo mai departe spre Dorna.
În anul 1934, valorosul geograf Laurian Someşan, la Universitatea din Cluj, îşi susţine doctoratul cu teza „Vieaţa pastorală în Munţii Călimani”, care potrivit cercetărilor sale de teren afirmă că „…se poate preţui că numărul oilor ajunge la aproximativ 75.000”.
O bună parte din acestea aparţineau „târgovenilor”, ale căror aşezări sunt dispuse pe faţada vestică a Munţilor Călimani. Foarte pricepuţi într-ale ciobăniei, se îngrijeau şi de oile proprietarilor din Bilbor şi Drăgoiasa, de la care cumpărau fân pe timp de iarnă atunci când îşi iernau mai mulţi ani la rând turmele în aceste sate. Complexitatea economiei pastorale din aceşti munţi în decursul vremii a intrat şi în atenţia cercetătorilor etnografi, fiindu-ne oferite câteva informaţii preţioase privitoare la tipurile de stâne, calendarul şi organizarea vieţii pastorale, specificul local şi sistemele de păstorit, precum şi tehnicile, procedeele şi instrumentarul unei stâni. O amplă incursiune a evoluţiei fenomenului pastoral din această zonă a fost realizată de etnograful harghitean, Dorel Marc, în lucrarea „Structuri ocupaţionale tradiţionale în zona Topliţei Mureşului Superior” (2010), constituită ca parte din teza sa de doctorat, susţinută în cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Nu în ultimul rând ţinem să amintim şi câteva studii din domeniul etnologiei cu aplecare directă asupra cunoaşterii obiceiurilor legate de păstorit (superstiţii referitoare la apărarea animalelor de la stână contra fiarelor sălbatice sau anumite obiceiuri pastorale de muncă), precum şi culegeri de creaţii folclorice din zona de nord a judeţului Harghita, care cuprind şi această activitate.
Calendarul vieţii pastorale variază în funcţie de venirea primăverii, în general în intervalul cuprins între 23 aprilie (Sfântul Mare Mucenic Gheorghe) şi 14 octombrie (Sfânta Cuvioasă Parascheva). Păşunile sunt folosite în perioada mai-octombrie, cuprinzând între 130-150 de zile pentru bovine şi 150-180 de zile pentru ovine, iar zona fâneţelor, este accesată numai toamna după cosirea şi recoltarea fânului. Au existat ani în care datorită temperaturilor deosebit de scăzute şi a apariţiei zăpezii în plină primăvară, ciobanii să fie nevoiţi a coborî cu animalele, în sat, reîntorcându-se ulterior în muntele unde vărau.
Creşterea bovinelor. Reprezintă cel mai important sector care aduce venituri consistente populaţiei din Bilbor, aproape că nu există nicio gospodărie în care acestea să nu fie prezente, fapt demonstrat prin densitatea ridicată de peste 37.5 capete/100 ha teren agricol (anul 2018).
În privinţa raselor de bovine, domină Bălţata Românească cu metişii săi, respectiv Pinzgau, crescute exclusiv pentru lapte ecologic şi mai puţin pentru carne, astăzi renunţându-se în totalitate folosirea lor pentru tracţiune. Sunt specii bine adaptate condiţiilor montane, parcurgând zilnic mari distanţe, pe pante relativ înclinate şi denivelate, rezistând şi la asprimea condiţiilor meteorlogice, fapt ce duce la o productivitate a laptelui, în general modestă. În ultima jumătate de veac efectivele de bovine au crescut simţitor, în primul rând datorită existenţei unor contracte deosebit de rentabile între producători şi stat, prin care se achiziţiona tineret bovin, respectiv actualmente, prin subvenţiile primite de la A.P.I.A.
Cu mai bine de cinci decenii în urmă, pe perioada verii s-au practicat şi asocieri pastorale pentru îngrăşarea sau întremarea boilor la jug, care erau folosiţi în timpul iernii la plutărit şi în gospodăriile populaţiei, la diferite munci agricole. Strânsul boilor se făcea primăvara, după încheierea muncilor agricole, iar alesul realizându-se la începutul lunii septembrie (de regulă în jurul datei de 14 septembrie, când se prăznuieşte o mare sărbătoare, „Înălţarea Sfintei Cruci”, ce marchează sfârşitul verii şi începutul toamnei).
În perioada celor două războaie mondiale, taurinele au scăzut semnificativ în fiecare gospodărie din cauza confiscării acestora de către armată, iar mai apoi, după anii 1960, datorită cotelor mari şi normelor de muncă greu de îndeplinit. Această activitate este consemnată şi cunoscută în toponimia locală prin numele pe care astăzi îl poartă anumite trupuri de păşune din împrejurimile depresiunii Bilbor (Poiana Boilor, Smida Boului, Bourie). După această perioadă numărul cabalinelor a început să crească, fiind folosite numai pentru tracţiune în efectuarea nenumăratelor lucrări agricole şi forestiere (346 capete, 3.8 cabaline/100 ha teren agricol, 2018). Deoarece caii sunt mari consumatori de fân, localnicii îi vărează în păşunile din munţii înconjurători (Căliman şi Giurgeu), fără însă a exista un loc destinat exclusiv acestora. În mulţi ani consecutivi, hergheliile de cai nu au avut un păstor care să-i supravegheze, astfel că în decursul timpului s-a constatat un număr ridicat de furturi în special a unor exemplare mai frumoase.
Creşterea ovinelor. Este a doua ca importanţă după creşterea bovinelor, principalul scop fiind legat de producţia de lapte şi mai puţin pentru lână şi carne. Ovinele de pe teritoriul comunei Bilbor, în anul 2018, prezintă o densitate relativ ridicată de 22.2 capete/100 ha teren agricol. Peste 80% aparţin rasei Ţurcană albă, presupunându-se că acestea ar proveni de la oierii mărgineni ce-şi păşteau turmele în Munţii Căliman. De asemenea, se alătură şi o serie de metişi din rasa Ţigaie sau Stogoşă, obţinută din încrucişarea rasei Ţurcană cu Ţigaie.
Dacă în intervalul anilor 1960-1980, se remarca o creştere substanţială a acestui efectiv de animale, impulsionat pe baza stimulentelor acordate de către stat prin contractarea de miei, lână şi caş, în prezent numărul de ovine constată o scădere aproape regulată. Cauzele vizibilului regres se datorează în primul rând nerentabilităţii creşterii acestei specii în condiţiile de astăzi, coroborată cu cererea inexistentă sau redusă de lână pe piaţa internă. Actualmente, tunsul oilor se realizează în gospodăria fiecărui proprietar, folosindu-se aşa numitele „foarfece ţigăneşti”, manuale cu diferite lungimi ale lamelor de tăiere.
Alături de ovine, menţionăm şi activitatea de creştere a caprinelor, care nu este specifică locuitorilor din Bilbor, deoarece predomină pădurile de conifere (215 capete în anul 2018). Este reprezentată aproape în totalitate de o rasă primitivă, Rasa carpatină, încă insuficient ameliorată. Pentru a fi recunoscute atunci când se întorc la iernat, oile şi caprele prezintă la urechi sau la coarne o serie de semne specifice realizate de către fiecare proprietar înainte de a fi incluse în turmă. Potrivit descrierilor făcute de câţiva dintre gospodarii comunei, putem enumera o parte din principalele semne: potricală (simplă şi/sau dublă, sfârtecată), teşitură (retezătură), furculeaţă, pişcătură, cercel, hârleţ, pânuşită, şâietură, respectiv diverse combinaţii ale acestor semne, sau fie prin introducerea în lobul urechii a unei sârme care prezintă o anumită formă. Pot fi aplicate atât la cele „şute” (adică cele fără coarne), cât şi la cele care prezintă coarnele lungi îndoite, acestora din urmă putându-le fi retezate unul sau ambele coarne. Conform noilor cerinte europene, medicul veterinar oferă celor care deţin ovine, caprine şi bovine un „cercel” din plastic numit „crotal vizual”, pe care este imprimat laser un cod unic ce permite identificarea animalului respectiv, prin care se ţine astfel o evidenţă clară a efectivelor.
(Va urma).
George-Bogdan TOFAN, Adrian NIŢĂ
